Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
metodologie din 26 mai 2020
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 541 din 29 Iunie 2018 (M. Of. 541/2018)
ORDIN nr. 445 din 8 iunie 2018 privind aprobarea Programului naţional de utilitate publică "România în mişcare" EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 541 din 29 iunie 2018
În conformitate cu art. 20 din legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu privire la atribuţiile din domeniul sportului ale direcţiilor de tineret şi sport din subordinea ministerului tineretului şi sportului,în conformitate cu art. 51 şi 54 din hotărârea guvernului nr. 884/2001 pentru aprobarea regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu privire la repartizarea veniturilor destinate activităţilor sportive derulate de direcţiile pentru tineret şi sport, respectiv cu privire la aprobarea programelor sportive de utilitate publică,în conformitate cu hotărârea guvernului nr. 1.447/2007 privind aprobarea normelor financiare pentru activitatea sportivă, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 484 din 12 Iunie 2018 (M. Of. 484/2018)
HOTĂRÂRE nr. 397 din 31 mai 2018 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 484 din 12 iunie 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ihotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 21 ianuarie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. la articolul 5, alineatele (5), (6) şi (7) vor avea următorul cuprins:"(5) ministrul transporturilor este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de 6 secretari de stat.(6) răspunderile şi atribuţiile secretarilor de stat se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor.(7) ministrul transporturilor poate delega, prin ordin, secretarilor de stat o parte din atribuţiile ...
Monitorul Oficial 331 din 16 Aprilie 2018 (M. Of. 331/2018)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 4 aprilie 2018 în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă pentru perioada 2018-2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 331 din 16 aprilie 2018
──────────aprobată prin hotărârea guvernului nr. 191 din 4 aprilie 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 331 din 16 aprilie 2018.──────────1. introduceresecuritatea şi sănătatea în muncă reprezintă unul dintre aspectele cele mai importante şi dezvoltate ale politicii uniunii europene referitoare la ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale^1.──────────^1 politică fondată pe articolul 137 din tratatul ce.──────────acest domeniu este parte integrantă a conceperii, organizării şi desfăşurării proceselor de muncă şi are rolul ca, prin măsuri şi mijloace specifice, să prevină eventualele disfuncţii din cadrul sistemului de muncă, astfel încât procesul muncii să se desfăşoare în condiţii de maximă eficienţă. scopul ...
Monitorul Oficial 299 din 03 Aprilie 2018 (M. Of. 299/2018)
LEGE nr. 82 din 30 martie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2016 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 299 din 3 aprilie 2018
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.articol unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 81 din 16 noiembrie 2016 privind modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 943 din 23 noiembrie 2016, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul i punctul 2, articolul 19, alineatul (1^1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(1^1) prin excepţie de la prevederile alin. (1), se pot organiza unităţi de învăţământ de stat cu personalitate juridică cu efective mai mici de elevi, dar nu mai puţin de 100 de elevi, care să ofere educaţie şi formare profesională prin ...
Monitorul Oficial 149 bis din 16 Februarie 2018 (M. Of. 149 bis/2018)
METODOLOGIE din 12 februarie 2018 pentru Concursul naţional/local de proiecte de tineret, respectiv pentru Concursul naţional de proiecte studenţeşti EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 149 bis din 16 februarie 2018
──────────*) aprobată prin ordinul nr. 121 din 12 februarie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 149 din 16 februarie 2018.────────── cap. itema şi bugetul concursuluiart. 1tema şi priorităţile(1) prezenta metodologie se aplică concursului naţional de proiecte de tineret, concursului naţional de proiecte studenţeşti şi concursurilor locale de proiecte de tineret, denumite în continuare concursuri, organizate la nivel naţional de către ministerul tineretului şi sportului, denumit în continuare mts şi la nivel local de către direcţiile judeţene pentru sport şi tineret, respectiv direcţia pentru sport şi tineret a municipiului bucureşti, denumite în continuare djst, ...
METODOLOGIE din 8 februarie 2018 privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea centrelor de tineret în cadrul programului de centre de tineret EMITENT: Ministerul Tineretului şi Sportului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 149 bis din 16 februarie 2018
──────────aprobată prin ordinul ministrului tineretului şi sportului nr. 114 din 8 februarie 2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 149 din 16 februarie 2018.────────── cap. idispoziţii generaleart. 1În sensul prezentei metodologii, următorii termeni se definesc după cum urmează:a) centru de tineret (ct) - proiect în cadrul programului de centre de tineret care implică dezvoltarea unui set de activităţi/servicii specifice pentru tineri, în funcţie de nevoile şi interesele identificate ale tinerilor, într-o locaţie determinată, cu caracter permanent, asigurate preponderent de lucrători de tineret;b) program în domeniul tineretului: set de proiecte de tineret, denumite în continuare ...
Monitorul Oficial 127 din 09 Februarie 2018 (M. Of. 127/2018)
METODOLOGIE din 15 ianuarie 2018 de alocare a fondurilor bugetare pentru finanţarea de bază şi finanţarea suplimentară a instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, pentru anul 2018 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 127 din 9 februarie 2018
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.047 din 15 ianuarie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 127 din 9 februarie 2018.──────────art. 1(1) sumele stabilite pentru finanţarea de bază şi cea suplimentară, provenite de la bugetul ministerului educaţiei naţionale sunt evidenţiate distinct în contractul instituţional al instituţiilor de învăţământ superior. În contract sunt specificate: numărul de studenţi (echivalenţi unitari) finanţaţi de la bugetul de stat, pe cicluri de studii, şi numărul de granturi doctorale finanţate.(2) contractele instituţionale pentru alocarea de fonduri bugetare sunt supuse controlului periodic efectuat de ministerul educaţiei naţionale (men) şi consiliul naţional pentru finanţarea Învăţământului superior ...
Monitorul Oficial 96 din 01 Februarie 2018 (M. Of. 96/2018)
NORME METODOLOGICE din 26 ianuarie 2018 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2017 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 96 din 1 februarie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 1.177 din 26 ianuarie 2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 96 din 1 februarie 2018.──────────cap. iprevederi generale1.1. autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice subordonate au obligaţia, potrivit legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să întocmească situaţii financiare trimestriale şi anuale.1.2. situaţiile financiare ale anului 2017 reprezintă documente oficiale de prezentare a situaţiei patrimoniului aflat în administrarea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli la data de 31 decembrie 2017.1.3. situaţiile financiare ...








