Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
metodologie din 20 noiembrie 2014
Monitorul Oficial 241 din 19 Martie 2018 (M. Of. 241/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 17 din 15 martie 2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 241 din 19 martie 2018
Luând în considerare prevederile art. 136 din regulamentul (ue) nr. 1.303/2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, fondul pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, fondul pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului, conform cărora comisia europeană dezangajează orice parte din suma aferentă unui program operaţional care nu a fost ...
Monitorul Oficial 11 bis din 05 Ianuarie 2018 (M. Of. 11 bis/2018)
PLAN NAŢIONAL din 20 decembrie 2017 de gestionare a deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 11 bis din 5 ianuarie 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 942 din 20 decembrie 2017 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 11 din 5 ianuarie 2018.──────────cuprinsi. cadrul generali.1 informaţii generale privind planificareai.2 problematica generală a gestionării deşeurilori.3 legislaţia europeană privind deşeurilei.4 legislaţia naţională privind deşeurilei.5 politica naţională privind deşeurileii. situaŢia existentĂii.1 surse de date utilizate şi metodologia de analizăii.2 date socio-economiceii.3 deşeuri municipaleii.4 deşeuri alimentareii.5 deşeuri de ambalajeii.6 deşeuri de echipamente electrice şi electroniceii.7 deşeuri de baterii şi acumulatoriii.8 vehicule scoase din uzii.9 anvelope uzateii.10 uleiuri uzateii.11 deşeuri din construcţii şi desfiinţăriii.12 nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneştiii.13 deşeuri cu conţinut ...
Monitorul Oficial 90 din 30 Ianuarie 2018 (M. Of. 90/2018)
DECIZIA nr. 680 din 2 noiembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 90 din 30 ianuarie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 926 bis din 24 Noiembrie 2017 (M. Of. 926 bis/2017)
METODOLOGIE-CADRU din 13 noiembrie 2017 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2018-2019 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 926 bis din 24 noiembrie 2017
──────────aprobată prin ordinul nr. 5.485 din 13 noiembrie 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 926 din 24 noiembrie 2017────────── cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice de predare/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic din învăţământul preuniversitar;c) angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unităţile de învăţământ cu personalitate juridică la data de 1 ...
Monitorul Oficial 52 din 18 Ianuarie 2018 (M. Of. 52/2018)
ORDIN nr. 3.017 din 8 ianuarie 2018 pentru modificarea şi completarea Metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2018-2019, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5.485/2017 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 52 din 18 ianuarie 2018
În baza prevederilor art. 94 şi 252 din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul hotărârii guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei naţionale, cu modificările ulterioare,ministrul educaţiei naţionale emite prezentul ordin.art. imetodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2018-2019, aprobată prin ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 5.485/2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 926 şi 926 bis din 24 noiembrie 2017, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 74, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 74(1) la etapa de pretransfer ...
Monitorul Oficial 896 din 15 Noiembrie 2017 (M. Of. 896/2017)
ORDIN nr. 1.093 din 13 octombrie 2017 privind aprobarea Metodologiei pentru închirierea lacurilor de acumulare aflate în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române", în care se poate practica şi activitatea de piscicultură EMITENT: Ministerul Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 896 din 15 noiembrie 2017
Având în vedere referatul de aprobare al administraţiei naţionale „apele române“ nr. 9.942/cc din 31.05.2017, precum şi referatul de aprobare al agenţiei naţionale pentru pescuit şi acvacultură nr. 9.788 din 1.11.2017,în temeiul art. iii din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 85/2016 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, al art. 13 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apelor şi pădurilor, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. ...
Monitorul Oficial 875 din 07 Noiembrie 2017 (M. Of. 875/2017)
STATUT din 29 septembrie 2007 (*republicat*) privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă EMITENT: Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 875 din 7 noiembrie 2017
──────────aprobat prin hotărârea nr. 3 din 29 septembrie 2007, republicată în monitorul oficial, partea i, nr. 875 din 7 noiembrie 2017.──────────cap. idispoziţii generale, obiective şi atribuţiiart. 1uniunea naţională a practicienilor în insolvenţă din românia (unpir), denumită în continuare uniune, este persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvenţă, în condiţiile stabilite de ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare o.u.g. art. 2(1) uniunea are patrimoniu propriu, autonomie de decizie şi funcţională şi competenţă de autoreglementare, control şi ...
Monitorul Oficial 754 din 21 Septembrie 2017 (M. Of. 754/2017)
HOTĂRÂRE nr. 623 din 30 august 2017 privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi darea în administrare Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleară - RATEN, aflată sub autoritatea Ministerului Energiei, a unor bunuri aflate în domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 754 din 21 septembrie 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, având în vedere art. 5 alin. (2) şi art. 11 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 54/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parţială a regiei autonome pentru activităţi nucleare drobeta-turnu severin şi înfiinţarea regiei autonome tehnologii pentru energia nucleară - raten, aprobată prin legea nr. 302/2013, precum şi art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului ...
Monitorul Oficial 686 din 24 August 2017 (M. Of. 686/2017)
METODOLOGIE din 18 august 2017 de stabilire a cantităţii statice anuale de certificate verzi şi a cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 686 din 24 august 2017
──────────aprobată de ordinul nr. 78 din 18 august 2017 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 686 din 24 august 2017.────────── cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1scop şi domeniul de aplicareart. 1 prezenta metodologie de stabilire a cantităţii statice anuale de certificate verzi şi a cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi, denumită în continuare metodologie, stabileşte:a) modul de calcul al cantităţii statice anuale de certificate verzi, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6^1) din legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;b) ...
Monitorul Oficial 660 din 10 August 2017 (M. Of. 660/2017)
DECIZIA nr. 349 din 11 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) şi (3), art. 17, art. 50, art. 60 alin. (2) şi (6) şi art. 113 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 660 din 10 august 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...