Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
metodologie din 2 aprilie 2007
Monitorul Oficial 275 din 25 Aprilie 2007 (M. Of. 275/2007)
METODOLOGIE din 6 martie 2007 privind eliberarea scutirilor medicale de la orele de educatie fizica si sport pentru elevi si studenti EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI SI CERCETARII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 25 aprilie 2007
1. scutirile medicale de la orele de educaţie fizicã şi sport se elibereazã de cãtre medicul unitãţii de învãţãmânt (în cazul elevilor) sau al instituţiei de învãţãmânt (în cazul studenţilor), iar în lipsa acestuia, de cãtre medicul de familie al elevului sau studentului, pe baza urmãtoarelor documente medicale: a) pentru elevii şi studenţii cãrora li se recomandã scutiri medicale de la orele de educaţie fizicã şi sport pentru prima datã: biletele de ieşire din spital sau certificatele medicale întocmite de cãtre medicii din cabinetele de specialitate din ambulatorii sau centre de diagnostic şi tratament ori de cãtre ...
Monitorul Oficial 435 din 28 Iunie 2007 (M. Of. 435/2007)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 43 din 23 mai 2007 privind introducerea deliberata in mediu si introducerea pe piata a organismelor modificate genetic EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 435 din 28 iunie 2007
OrdonanŢÃ de urgenŢÃ nr. 43 din 23 mai 2007 privind introducerea deliberatã în mediu şi introducerea pe piaţã a organismelor modificate genetic emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 435 din 28 iunie 2007 având în vedere necesitatea şi urgenţa compatibilizãrii depline a legislaţiei naţionale cu cea a uniunii europene în domeniul organismelor modificate genetic, ţinând cont de faptul cã modificãrile survenite la nivel european în domeniul biosecuritãţii, prin intrarea în vigoare a directivei 2001/18/ce ...
Monitorul Oficial 360 din 28 Mai 2007 (M. Of. 360/2007)
ORDIN nr. 374 din 15 mai 2007 privind modificarea anexei nr. 1 la Metodologia de atestare a sefilor de proiect pentru lucrari de amenajare a padurilor, aprobata prin Ordinul ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 729/2005 pentru aprobarea Metodologiei de atestare a expertilor care certifica, din punct de vedere tehnic, calitatea lucrarilor de amenajare a padurilor si a Metodologiei de atestare a sefilor de proiect EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 360 din 28 mai 2007
În conformitate cu prevederile art. 110 din legea nr. 26/1996 - codul silvic, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza art. 7 alin. (7) din hotãrârea guvernului nr. 385/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltãrii rurale, având în vedere referatul de aprobare nr. 263.230 din 3 aprilie 2007 întocmit de direcţia management fond forestier, ministrul agriculturii şi dezvoltãrii rurale emite prezentul ordin. art. i anexa nr. 1 la metodologia de atestare a şefilor de proiect pentru lucrãri de amenajare a pãdurilor, ...
Monitorul Oficial 344 din 21 Mai 2007 (M. Of. 344/2007)
METODOLOGIE din 17 aprilie 2007 de completare a fiselor standard si de transmitere a datelor prevazute in foaia individuala de urgenta pentru consumul de droguri, in foaia individuala de admitere la tratament pentru consumul de droguri, in fisa privind cazurile inregistrate de HVC si HVB in randul consumatorilor de droguri injectabile si in fisa standard de prevalenta a infectiilor cu HIV, HVB si HVC in randul consumatorilor de droguri injectabile EMITENT: MINISTERUL INTERNELOR SI REFORMEI ADMINISTRATIVE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 21 mai 2007
Cap. i definiţii art. 1 pentru aplicarea prezentei metodologii, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtorul înţeles: a) variabila reprezintã o mãrime care poate cãpãta diferite valori numerice; b) variantele de rãspuns reprezintã rãspunsurile formulate la întrebãrile predefinite; c) valorile reprezintã cifrele corespunzãtoare variantelor de rãspuns. art. 2 (1) foaia individualã de urgenţã pentru consumul de droguri se completeazã pentru urgenţele medicale produse ca urmare a consumului ilicit de droguri, nefiind raportate urgenţele datorate exclusiv ...
Monitorul Oficial 333 din 17 Mai 2007 (M. Of. 333/2007)
ORDIN nr. 102 din 27 aprilie 2007 pentru modificarea si completarea Metodologiei de solutionare a deconturilor cu sume negative de taxa pe valoarea adaugata cu optiune de rambursare, aprobata prin Ordinul ministrului finantelor publice nr. 967/2005 EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 333 din 17 mai 2007
În temeiul art. 11 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 208/2005 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice şi a agenţiei naţionale de administrare fiscalã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 147^3 alin. (9) al titlului vi "taxa pe valoarea adãugatã" din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 83 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedurã fiscalã, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul economiei şi finanţelor emite urmãtorul ordin: art. i ...
Monitorul Oficial 298 din 04 Mai 2007 (M. Of. 298/2007)
PROTOCOL din 12 martie 2007 pentru stabilirea Metodologiei privind comunicarea publică a repertoriului de opere EMITENT: Oficiul Român pentru Drepturile de Autor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 din 4 mai 2007
──────────conţinut de decizia nr. 173 din 23 aprilie 2007, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 298 din 4 mai 2007.──────────Încheiat în data de 12 martie 2007În baza deciziei directorului general al oficiului român pentru drepturile de autor nr. 278/2006, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 825 din 6 octombrie 2006, s-a constituit, începând cu data de 9 octombrie 2006, comisia pentru negocierea metodologiei privind comunicarea publică a repertoriului de opere cinematografice şi alte opere audiovizuale, formată din:- un reprezentant al organismului de gestiune colectivă dacin sara - drepturi de autor în cinematografie şi ...
Monitorul Oficial 280 din 26 Aprilie 2007 (M. Of. 280/2007)
METODOLOGIE din 10 aprilie 2007 privind remuneratia datorata artistilor interpreti sau executanti si producatorilor de fonograme pentru comunicarea publica a fonogramelor publicate in scop comercial ori a reproducerilor acestora de catre organismele de radiodifuziune si televiziune sau de catre orice persoane furnizori ai serviciilor de muzica on-line EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 280 din 26 aprilie 2007
1. pentru comunicarea publicã directã sau indirectã a fonogramelor publicate în scop comercial ori a reproducerilor acestora, inclusiv sau exclusiv prin internet (simulcasting sau webcasting), organismele de radiodifuziune şi televiziune sau orice persoanã implicatã în furnizarea serviciilor de muzicã on-line au obligaţia sã obţinã licenţe neexclusive din partea organismelor de gestiune colectivã ale artiştilor interpreţi sau executanţi şi producãtorilor de fonograme şi sã plãteascã o remuneraţie unicã echitabilã pentru aceastã utilizare. 2. comunicarea publicã a fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, inclusiv sau exclusiv prin internet (simulcasting sau webcasting), aduse anterior la cunoştinţã publicã ...
DECIZIE nr. 168 din 10 aprilie 2007 privind constituirea Comisiei pentru negocierea metodologiei privind remuneratia datorata artistilor interpreti sau executanti si producatorilor de fonograme pentru comunicarea publica a fonogramelor publicate in scop comercial ori a reproducerilor acestora de catre organismele de radiodifuziune si televiziune sau de catre orice persoane furnizori ai serviciilor de muzica on-line EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 280 din 26 aprilie 2007
Având în vedere cererea uniunii producãtorilor de fonograme din românia (upfr) şi a centrului român pentru administrarea drepturilor artiştilor interpreţi sau executanţi (credidam), înregistratã la oficiul român pentru drepturile de autor cu nr. 3.422 din 4 aprilie 2006, precum şi referatul nr. sg/712 din 10 aprilie 2007 al direcţiei registre, gestiune colectivã şi relaţii publice, conform prevederilor art. 98 alin. (1) lit. g) şi art. 105 alin. (1) lit. f), coroborate cu art. 123^3 şi art. 131 din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ...
Monitorul Oficial 278 din 25 Aprilie 2007 (M. Of. 278/2007)
HOTARARE din 12 aprilie 2007 privind stabilirea formei finale a Metodologiei avand ca obiect utilizarea prin radiodifuzare a operelor muzicale de catre organismele de televiziune EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR - CORPUL DE ARBITRI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 25 aprilie 2007
Completul de arbitri: - otilia calmuschi - flavius baias - adrian vasiliu - mihai tãnãsescu - gheorghe gheorghiu având în vedere cererea formulatã de asociaţia românã de comunicaţii audiovizuale (arca), înregistratã la oficiul român pentru drepturile de autor (o.r.d.a.) cu nr. 1.396/2007, cu sediul în municipiul bucureşti, intrarea v. eftimiu nr. 5-7, ap. 58, sectorul 1, prin care se solicitã organizarea arbitrajului în relaţia cu uniunea compozitorilor şi muzicologilor din românia - asociaţia pentru drepturile de autor (ucmr-ada) pentru stabilirea formei finale ...
Monitorul Oficial 275 din 25 Aprilie 2007 (M. Of. 275/2007)
METODOLOGIE din 2 februarie 2007 privind eliberarea scutirilor medicale de la orele de educatie fizica si sport pentru elevi si studenti EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 25 aprilie 2007
1. scutirile medicale de la orele de educaţie fizica şi sport se elibereazã de cãtre medicul unitãţii de învãţãmânt (în cazul elevilor) sau al instituţiei de învãţãmânt (în cazul studenţilor), iar în lipsa acestuia, de cãtre medicul de familie al elevului sau studentului, pe baza urmãtoarelor documente medicale: a) pentru elevii şi studenţii cãrora li se recomanda scutiri medicale de la orele de educaţie fizica şi sport pentru prima data: biletele de ieşire din spital sau certificatele medicale întocmite de cãtre medicii din cabinetele de specialitate din ambulatorii sau centre de diagnostic şi tratament ori de cãtre ...