Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
legea nr 197 din 20 iulie 2018
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Parlamentul european Şi consiliul uniunii europene,având în vedere tratatul privind funcţionarea uniunii europene, în special articolul 46 litera (d), articolul 149, articolul 153 alineatul (2) litera (a), articolele 164, 172, 175, 177 şi 178, articolul 189 alineatul (2), articolul 212 alineatul (2), articolul 322 alineatul (1) şi articolul 349, coroborat cu tratatul de instituire a comunităţii europene a energiei atomice, în special articolul 106a,având în vedere propunerea comisiei europene,după transmiterea proiectului de act legislativ parlamentelor naţionale,având în vedere avizul curţii de conturi (1),având în vedere avizul comitetului economic şi social european (2),având în vedere avizul comitetului regiunilor (3),hotărând în conformitate cu procedura ...
Monitorul Oficial 645 din 25 Iulie 2018 (M. Of. 645/2018)
DECIZIA nr. 332 din 10 mai 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 645 din 25 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 641 din 24 Iulie 2018 (M. Of. 641/2018)
ORDIN nr. 912 din 19 iulie 2018 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 641 din 24 iulie 2018
Văzând referatul de aprobare nr. sp 8.360 din 19.07.2018 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ...
Monitorul Oficial 637 din 23 Iulie 2018 (M. Of. 637/2018)
HOTĂRÂRE nr. 530 din 12 iulie 2018 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" prin Administraţia Bazinală de Apă Jiu, instituţie publică aflată în coordonarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a reevaluării EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 637 din 23 iulie 2018
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi luând în considerare prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri ...
Monitorul Oficial 616 din 18 Iulie 2018 (M. Of. 616/2018)
HOTĂRÂRE nr. 536 din 17 iulie 2018 privind acordarea unor ajutoare de urgenţă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 616 din 18 iulie 2018
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 28 alin. (1) din legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă acordarea de ajutoare de urgenţă în valoare totală de 787.500 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetul ministerului muncii şi justiţiei sociale pe anul 2018, pentru sprijinirea unui număr total de 241 familii şi persoane singure, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, aflate în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundaţii, ploi abundente, alunecări de teren, probleme grave de sănătate ...
Monitorul Oficial 615 din 17 Iulie 2018 (M. Of. 615/2018)
DECIZIA nr. 286 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în integralitatea sa EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 615 din 17 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 609 din 17 Iulie 2018 (M. Of. 609/2018)
DECIZIA nr. 52 din 18 iunie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 609 din 17 iulie 2018
Dosar nr. 866/1/2018 ┌─────────┬────────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei curţi││cristina │de casaţie şi justiţie - ││tarcea │preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├─────────┼────────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ││voicheci │ii-a civile │├─────────┼────────────────────────────┤│adina │- judecător la secţia i ││georgeta │civilă ...
Monitorul Oficial 607 din 16 Iulie 2018 (M. Of. 607/2018)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 65 din 12 iulie 2018 pentru modificarea anexei la Legea nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 607 din 16 iulie 2018
Prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 38/2014 pentru modificarea şi completarea legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 14/2015, s-a aprobat programul naţional de realizare a perdelelor forestiere pentru protecţia autostrăzilor şi drumurilor naţionale, care prevede realizarea perdelelor forestiere de protecţie pe suprafaţa de 5.257 ha, în vederea protejării a 1.752 km drumuri naţionale şi autostrăzi. până în prezent s-au realizat documentaţiile tehnico-economice aferente mai multor tronsoane de perdele forestiere de protecţie a căilor de comunicaţii pentru o suprafaţă totală de 643 ha. la identificarea terenurilor pe care urmează să se realizeze ...
Monitorul Oficial 605 din 16 Iulie 2018 (M. Of. 605/2018)
DECIZIA nr. 197 din 3 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 din 16 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...








