Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:  DECIZIA nr. 52 din 18 iunie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 52 din 18 iunie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 609 din 17 iulie 2018
Comenteaza legea
    Dosar nr. 866/1/2018

┌─────────┬────────────────────────────┐
│Iulia    │- preşedintele Înaltei Curţi│
│Cristina │de Casaţie şi Justiţie -    │
│Tarcea   │preşedintele completului    │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Lavinia  │- preşedintele delegat al   │
│Curelea  │Secţiei I civile            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Eugenia  │- preşedintele Secţiei a    │
│Voicheci │II-a civile                 │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Adina    │- judecător la Secţia I     │
│Georgeta │civilă                      │
│Nicolae  │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Raluca   │- judecător la Secţia I     │
│Moglan   │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Beatrice │- judecător la Secţia I     │
│Ioana    │civilă                      │
│Nestor   │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Simona   │- judecător la Secţia I     │
│Gina     │civilă                      │
│Pietreanu│                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Aurelia  │- judecător la Secţia I     │
│Rusu     │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a II-a│
│Isailă   │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ileana   │- judecător la Secţia a II-a│
│Izabela  │civilă                      │
│Dolache  │                            │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica   │- judecător la Secţia a II-a│
│Dorin    │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica   │- judecător la Secţia a II-a│
│Zaharia  │civilă                      │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Cosmin   │- judecător la Secţia a II-a│
│Horia    │civilă                      │
│Mihăianu │                            │
└─────────┴────────────────────────────┘


    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea sesizărilor conexate ce formează obiectul Dosarului nr. 866/1/2018, la care s-au conexat dosarele nr. 902/1/2018 şi nr. 1.048/1/2018, este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul).
    Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 41.380/299/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă în Dosarul nr. 6.892/101/2014 şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 529/2/2018, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind depuse puncte de vedere de către părţile din dosarele în care au fost formulate sesizările. La dosar au fost transmise hotărârile judecătoreşti relevante, identificate de instanţele naţionale, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii. A fost depus un punct de vedere asupra admisibilităţii sesizărilor, formulat de Cârcei Elena, recurentă într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, aceasta apreciind că are, mutatis mutandis, situaţia juridică a părţii, iar în situaţia în care completul va considera că nu îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a solicitat ca punctul său de vedere să fie avut în vedere ca memoriu amicus curiae. A fost depus un memoriu formulat de Elena Liliana Tănase. De asemenea, Banca Comercială Română - S.A. a depus cerere de intervenţie accesorie, înregistrată la dosar la data de 15 iunie 2018.
    Deliberând, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept respinge ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie formulată, având în vedere că, în cazul mecanismelor procedurale de asigurare a unei practici judiciare unitare, instanţa supremă procedează la dezlegarea cu caracter obligatoriu şi de principiu a problemelor sau chestiunilor de drept cu care este învestită, fără a realiza o activitate de judecată specifică procesului civil.
    Constatând că nu mai există chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularii şi obiectul sesizărilor
    1. La data de 29 martie 2018 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Dosarul nr. 866/1/2018 având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, care, prin încheierea de şedinţă de la data de 21 martie 2018 dată în Dosarul nr. 41.380/299/2016, a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă se interpretează în sensul că hotărârile pronunţate în apel ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, dar în cauze a căror valoare nu depăşeşte suma de 1.000.000 lei şi care au fost înregistrate pe rolul instanţelor anterior datei publicării deciziei menţionate sunt definitive, potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare (Legea nr. 2/2013), ori, dimpotrivă, sunt supuse recursului?“.
    2. La data de 2 aprilie 2018 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Dosarul nr. 902/1/2018, care a fost conexat cu Dosarul nr. 866/1/2018, avându-se în vedere obiectul sesizării, potrivit rezoluţiei vicepreşedintelui instanţei supreme din data de 4 aprilie 2018.
    3. În acest dosar, prin încheierea de sesizare din 23 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, pronunţată în Dosarul nr. 6.892/101/2014, s-a solicitat dezlegarea chestiunii de drept privind „interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în sensul dacă efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, sunt aplicabile în privinţa hotărârilor date în apel, pronunţate după publicarea în Monitorul Oficial al României a deciziei menţionate doar în litigiile începute ulterior sau şi în procesele începute anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, astfel încât, în acestea din urmă, în cazul inaplicabilităţii efectelor aceleiaşi decizii, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 continuă să se aplice în forma anterioară publicării deciziei instanţei constituţionale?“.
    4. Ulterior, la data de 19 aprilie 2018 a fost înregistrat Dosarul nr. 1.048/1/2018, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 529/2/2018 al acestei instanţe. Prin încheierea de sesizare din 5 aprilie 2018 s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă prin coroborare cu dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, în sensul de a se stabili care este legea aplicabilă căii de atac exercitate împotriva unei hotărâri judecătoreşti în situaţia în care, pe parcursul procesului, însă înainte de pronunţarea hotărârii, a fost publicată în Monitorul Oficial al României o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarat neconstituţional un text de lege care limita accesul la o cale de atac, respectiv legea în forma în vigoare la data la care a început procesul ori legea în forma rezultată în urma admiterii excepţiei de neconstituţionalitate.“
    5. Prin rezoluţia din data de 20 aprilie 2018 a vicepreşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus conexarea acestei sesizări, avându-se în vedere obiectul său, cu sesizarea înregistrată cu nr. 866/1/2018.

    II. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept menţionată
    6. În Dosarul nr. 41.380/299/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 13 octombrie 2016, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.253 lei reprezentând plată nedatorată, sumă actualizată şi indexată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
    7. Prin Sentinţa civilă nr. 682 din 19 ianuarie 2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti s-a respins cererea ca neîntemeiată.
    8. Prima instanţă a reţinut că reclamanta a executat de bunăvoie obligaţia de plată stabilită în sarcina sa prin titlul executoriu - hotărâre judecătorească, în cuantumul şi în modalitatea convenite de ambele părţi prin convenţia de eşalonare din data de 2 aprilie 2014.
    9. Instanţa a constatat însă că nu se află în prezenţa unei plăţi nedatorate, cererea reclamantei de restituire a prestaţiei efectuate fiind neîntemeiată. Deşi a invocat plata nedatorată ca temei al restituirii, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impuse pentru incidenţa acesteia.
    10. Tribunalul Bucureşti a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă, prin Decizia nr. 2.782/A din 14 septembrie 2017, reţinând că, în lipsa anulării sau rezolvării contractului de tranzacţie, apelanta-reclamantă nu poate pretinde restituirea vreunei sume cu titlu de plată nedatorată, întrucât temeiul plăţii există.
    11. Împotriva acestei decizii, pronunţate ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 şi care poartă menţiunea „cu drept de recursˮ, reclamanta a declarat recurs.
    12. S-a pus în dezbatere, din oficiu, excepţia de inadmisibilitate a recursului în raport cu obiectul litigiului - pretenţii mai mici de 1.000.000 lei în materie civilă, litigiul decurgând dintr-o convenţie civilă, iar nu din fostele raporturi de muncă dintre părţi, excepţie a cărei rezolvare va fi influenţată de modul de soluţionare de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a problemei de drept cu care a fost sesizată.
    13. În Dosarul nr. 6.892/101/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la data de 24 septembrie 2014, reclamantul A a chemat în judecată pe pârâtul B, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună obligarea lui B la plata sumei de 500.000 lei despăgubiri, reprezentând daune morale; obligarea societăţii C la plata sumei de 500.000 lei, reprezentând daune morale; obligarea celor doi pârâţi să publice conţinutul dispozitivului sentinţei ce se va pronunţa în săptămânalul X, precum şi într-un ziar de largă circulaţie; obligarea celor doi pârâţi să procedeze la eliminarea articolelor postate în formatul electronic al ziarului X cu referire la persoana reclamantului şi obligarea la plata tuturor cheltuielilor de judecată.
    14. Prin Sentinţa civilă nr. 99 din 10 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă cererea de strămutare formulată de către pârâtul B şi s-a dispus strămutarea dosarului la Tribunalul Dolj.
    15. Prin Sentinţa civilă nr. 125 din 10 martie 2015 Tribunalul Dolj a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A, în contradictoriu cu pârâţii B şi C, şi a obligat pe pârâţi, în solidar, la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând daune morale. Au fost obligaţi pârâţii să publice, pe cheltuiala lor, dispozitivul sentinţei în săptămânalul X şi să procedeze la eliminarea articolelor postate în formatul electronic al săptămânalului X cu referire la persoana reclamantului.
    16. Împotriva sentinţei au formulat apel pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar prin Decizia nr. 71/2016 a Curţii de Apel Craiova a fost anulată sentinţa şi trimisă cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Argeş.
    17. Prin Sentinţa civilă nr. 88 din 8 martie 2017 pronunţată de Tribunalul Argeş în Dosarul nr. 6.892/101/2014 a fost admisă în parte acţiunea reclamantului şi a fost obligat pârâtul B în solidar cu pârâtul C la plata sumei de 100.000 lei daune morale; au fost obligaţi pârâţii să publice, pe cheltuiala lor, dispozitivul sentinţei în săptămânalul X, fiind respinse celelalte capete de cerere.
    18. Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat apel pârâtul B, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
    19. Prin Decizia civilă nr. 2.800 din 11 octombrie 2017 a Curţii de Apel Piteşti - Secţia I civilă a fost respins apelul, ca nefondat.
    20. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B care s-a prevalat de motivele de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din Codul de procedură civilă.
    21. Recursul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind înregistrat pe rolul Secţiei I civile, în complet de filtru.
    22. Prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului declarat de pârâtul B, după expunerea succintă a motivelor de recurs, precum şi a jurisprudenţei şi doctrinei relevante în cauză, raportorul şi-a exprimat opinia, însuşită de completul de judecată după analiza raportului în completul de filtru, în condiţiile art. 493 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în sensul că, faţă de opiniile conturate în jurisprudenţa recentă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-ar impune a se recurge la declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept privind aplicarea în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, din perspectiva art. 27 din Codul de procedură civilă, în vederea lămuririi admisibilităţii căii extraordinare de atac a recursului în procesele înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti înainte de publicarea deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, în scopul înlăturării riscului apariţiei unei practici neunitare cu privire la această chestiune.
    23. Raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 2 februarie 2018, potrivit art. 493 alin. (4) din Codul de procedură civilă, raport în cuprinsul căruia acestora li s-a pus în vedere atât posibilitatea formulării în termen de 10 zile de la comunicare a punctului de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, cât şi formularea unui punct de vedere în condiţiile art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, asupra admisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile asupra chestiunii de drept enunţate în cuprinsul raportului, precum şi asupra fondului chestiunii de drept invocate.
    24. În Dosarul nr. 529/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Călăraşi la data de 24 august 2016, reclamanţii au chemat în judecată pe pârâta bancă comercială, solicitând instanţei să constate ca fiind abuzive următoarele clauze din contractul de credit încheiat la data de 15 mai 2007 între reclamanţi şi pârâtă, respectiv:
    - clauza referitoare la comisionul de risc/administrare şi restituirea sumelor încasate în mod nelegal la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii;
    – clauza referitoare la comisionul de acordare a creditului şi restituirea sumelor reţinute la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii;
    – stabilizarea dobânzii din dobândă variabilă calculată la EURIBOR/LIBOR/ROBOR la o dobândă fixă anuală şi restituirea diferenţei de dobândă achitate nelegal la care se adaugă dobânda legală până la data plăţii;
    – stabilizarea cursului CHF la cursul achiziţionării creditului şi restituirea sumei achitate ce rezultă din diferenţa celor două componente ale cursului CHF.

    25. Prin Sentinţa civilă nr. 2.748 din 13 decembrie 2016, pronunţată de Judecătoria Călăraşi, a fost respins, ca lipsit de obiect, primul capăt de cerere şi ca neîntemeiată în rest cererea având ca obiect principal constatare clauze abuzive.
    26. Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii. Prin Decizia civilă nr. 876 din 26 octombrie 2017, Tribunalul Călăraşi a respins apelul reclamanţilor.
    27. Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanţii solicitând, în baza art. 488 alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă, modificarea deciziei şi, implicit, a sentinţei pronunţate, în sensul admiterii acţiunii privind constatarea clauzelor abuzive din contractul de credit.
    28. La termenul de judecată din data de 8 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a pus în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă raportat la art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare (Legea nr. 47/1992).

    III. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularii sesizărilor
    29. Prin Încheierea de sesizare din data de 21 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 41.380/299/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea procedurii de sesizare în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, după cum urmează:
    30. De lămurirea modului de interpretare/aplicare a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât de modul în care se stabileşte aplicarea în timp a modificărilor intervenite în regimul căilor de atac depinde dezlegarea recursului aflat pe rol: dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va interpreta dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă în sensul că statuările definitive şi obligatorii pentru viitor ale deciziilor Curţii Constituţionale în materia sferei de cuprindere a căilor de atac privesc doar cauzele ce învestesc instanţele ulterior publicării deciziei instanţei constituţionale, soluţia ce se poate da excepţiei de inadmisibilitate a recursului în speţa pendinte va fi diferită de cea atrasă de o interpretare a textelor în sensul că decizia instanţei de contencios constituţional se aplică şi litigiilor în curs.
    31. Trebuie menţionat că obiectul litigiului este reprezentat de pretenţii mai mici de 1.000.000 lei în materie civilă, litigiul decurgând dintr-o convenţie civilă (tranzacţie), iar nu din fostele raporturi de muncă dintre părţi.
    32. Chestiunea de drept enunţată este nouă, deoarece asupra acestei probleme punctuale Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat (cu titlu principal) printr-o altă hotărâre dată publicităţii, astfel cum rezultă din consultarea jurisprudenţei instanţei supreme.
    33. Astfel, chestiunea de drept care formează obiectul prezentei sesizări nu se circumscrie doar interpretării dreptului comun în materia legii aplicabile hotărârii din perspectiva căilor de atac, motivelor şi termenelor (art. 27 din Codul de procedură civilă), ci şi posibilităţii unui conflict punctual de aplicare generat de modul de interpretare a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie cu privire la semnificaţia sintagmei „pentru viitor“.
    34. În ce priveşte condiţia noutăţii, în general, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a constatat că, deşi a existat o hotărâre a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care a atins, incidental, în cadrul considerentelor, chestiunea în discuţie (Decizia nr. 3 din 22 ianuarie 2018 pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 2 martie 2018, paragrafele 41-43), totuşi, aceste considerente au fost cuprinse într-o hotărâre de respingere ca inadmisibilă a sesizării instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, iar sesizarea instanţei supreme viza o problemă de drept diferită de cea în discuţie, ceea ce ridică problema caracterului general şi a obligativităţii considerentelor respective, jurisprudenţa şi doctrina fiind neunitare în modul în care le recunosc sau nu aplicabilitate generală şi obligatorie.
    35. În acest moment există riscul unei practici viitoare neunitare în privinţa admisibilităţii unor astfel de recursuri (prefigurat de modul diferit de indicare în hotărârile pronunţate în apel a căilor de atac incidente, în pricini de natura celei din litigiul pendinte, la nivelul secţiilor şi completelor instanţei de sesizare) a căror declarare a fost stimulată de decizia Curţii Constituţionale şi a căror judecată este iminentă, cu atât mai mult cu cât doctrina a exprimat deja două puncte de vedere opuse.
    36. Pe de o parte, s-a exprimat opinia că deciziile Curţii Constituţionale produc efecte inclusiv în litigiile în curs, prevederile art. 25-27 din Codul de procedură civilă nefiind aplicabile decât în situaţia unei modificări legislative, iar nu în aceea a pronunţării unor decizii ale Curţii Constituţionale.
    37. Pe de altă parte, s-a învederat atât că efectele deciziilor de neconstituţionalitate sunt similare abrogării, neputând fi mai energice decât efectele abrogării, cât şi că instanţele judecătoreşti sunt suverane să determine modul în care deciziile Curţii Constituţionale prin care se declară neconstituţional un text cu putere de lege se aplică în cazul litigiilor aflate în curs, realizând astfel o analiză proprie şi directă a semnificaţiei art. 147 alin. (4) din Constituţie. Totodată, s-a apreciat că, de vreme ce atât abrogarea, cât şi declararea neconstituţionalităţii produc efecte numai pentru viitor, aplicarea în timp a deciziei Curţii Constituţionale nu poate fi desprinsă de regimul general conturat de art. 25-27 din Codul de procedură civilă, cu consecinţa aplicării deciziei numai proceselor începute în viitor.
    38. Consistenţa opiniilor doctrinare divergente, pertinenţa argumentelor învederate în ambele opinii lasă să se întrevadă iminenţa unei consistente practici neunitare, cu consecinţe păgubitoare pentru justiţiabili şi pentru cerinţa aplicării unitare, egale şi predictibile a legii, motiv pentru care mecanismul pronunţării unei hotărâri prealabile este util şi necesar pentru dezlegarea chestiunii de drept enunţate. Din aceste opinii divergente rezultă şi că problema de drept este una concretă, serioasă şi suficient de dificilă, neavând o dezlegare evidentă, univocă.
    39. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei alte sesizări pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data formulării sesizării, respectiv 21 martie 2018.
    40. Prin încheierea de sesizare din data de 23 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 6.892/101/2014, completul de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă învestit cu soluţionarea recursului a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere următoarele considerente:
    41. Sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este formulată în cadrul unui dosar aflat în curs de judecată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă, în complet de filtru, fiind învestită, în principiu, cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, iar dacă recursul exercitat ar fi considerat admisibil, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i-ar reveni competenţa de soluţionare a căii de atac conform art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă, obiect al recursului fiind o decizie pronunţată în apel de către o curte de apel.
    42. Câtă vreme însăşi chestiunea admisibilităţii recursului constituie obiectul întrebării prealabile, s-a considerat că această condiţie trebuie a se constata îndeplinită, în acest sens fiind şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (a se vedea, paragraful 49 din Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017).
    43. Şi cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere prin adresarea întrebării preliminare s-a considerat că este îndeplinită.
    44. Deşi problema supusă analizei instanţei supreme în cadrul prezentei proceduri este exclusiv una de drept procesual civil, iar nu de drept material, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul competenţei sale de soluţionare a sesizărilor în vederea pronunţării unor hotărâri prealabile este deja consacrată în sensul menţionat, astfel încât de lămurirea chestiunii interpretării şi aplicării art. 27 din Codul de procedură civilă şi a aplicării în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, câtă vreme admisibilitatea recursului constituie o chestiune prioritară analizei pe fond a căii de atac.
    45. Noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită, de asemenea, constituie o cerinţă îndeplinită.
    46. Chestiunea de drept a cărei rezolvare de principiu se solicită a fost generată de publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, ceea ce, ca reper temporal, reprezintă un eveniment juridic de dată recentă.
    47. Chiar dacă interpretarea efectelor unor decizii ale Curţii Constituţionale şi modalitatea de integrare a acestora în cuprinsul corpului legii din care norma sau sintagma, prin ipoteză, declarate neconstituţionale, fac parte, au fost analizate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în unele decizii pronunţate în cadrul competenţei sale de soluţionare a sesizărilor prin care îşi îndeplineşte rolul de asigurare a practicii unitare (recurs în interesul legii şi procedura hotărârii prealabile), chestiunea de drept ce constituie obiectul sesizării de faţă este diferită. În acest sens pot fi menţionate Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 7 noiembrie 2011, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii - sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă -, sau hotărârea prealabilă reprezentată de Decizia nr. 77 din 6 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 10 ianuarie 2018, adoptată după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă.
    48. Recursul în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011 a fost pronunţat sub imperiul vechiului Cod de procedură civilă care consacra soluţia aplicării imediate a legii noi şi proceselor în curs de judecată, potrivit art. 725 alin. 1, în timp ce pentru căile de atac şi termenele în care acestea puteau fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti funcţiona regula aplicării legii în vigoare de la data pronunţării lor, conform art. 725 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
    49. Pe de altă parte, hotărârea prealabilă reprezentată de Decizia nr. 77 din 6 noiembrie 2017 a dezlegat o problemă de drept diferită faţă de cea supusă dezlegării în sesizarea de faţă, anume - interpretarea şi aplicarea în timp a dispoziţiilor art. 666 alin. (2) din Codul de procedură civilă, forma anterioară modificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi a unor acte normative conexe, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 17/2017 în raport cu efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016.
    50. Totodată, s-a apreciat că dezlegarea de principiu ce se solicită priveşte o chestiune de drept serioasă şi veritabilă, cu impact semnificativ asupra practicii judiciare atât la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (vizând competenţa sa ca instanţă de recurs, potrivit art. 97 pct. 1 din Codul de procedură civilă), cât şi al tuturor curţilor de apel din ţară, întrucât problema se pune în aceleaşi coordonate de evaluare şi în ceea ce priveşte recursurile declarate după data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 împotriva deciziilor date în apel de tribunale în litigiile având ca obiect cereri evaluabile situate sub pragul valoric de 200.000 lei; de aceea s-a considerat că această chestiune de drept are un mare şi iminent potenţial de a genera practică neunitară, astfel încât se impune prevenirea acesteia prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.
    51. Chestiunea de drept asupra căreia se solicită o dezlegare de principiu nu a făcut obiectul pronunţării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pe cale principală într-o altă hotărâre prealabilă având acest obiect, nu este nici obiect al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici nu a primit o dezlegare de principiu în jurisprudenţa instanţei supreme vizând competenţa sa ca instanţă de recurs, potrivit datelor consultate la momentul pronunţării încheierii de sesizare.
    52. Cu toate acestea, s-a constatat că, pe cale incidentală, în cuprinsul unor considerente decizorii - în analiza condiţiei de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, anume condiţia referitoare la învestirea instanţei de trimitere cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Decizia nr. 3 din 22 ianuarie 2018, la paragrafele 41-43, a făcut aprecieri pe acest aspect.
    53. Având în vedere însă că nu există un punct de vedere unitar în doctrină şi jurisprudenţă cu privire la valoarea obligatorie a unor considerente decisive şi decizorii inserate în cuprinsul unei hotărâri prealabile prin care sesizarea a fost respinsă ca inadmisibilă, precum şi împrejurarea că, şi după publicarea Deciziei nr. 3 din 22 ianuarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept continuă controversa cu privire la interpretarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în special din cauza celor inserate de instanţa de contencios constituţional în paragraful 32 al deciziei, s-a considerat că prezenta sesizare ar trebui considerată admisibilă şi din acest punct de vedere, în sensul de a se da o dezlegare de principiu acestei chestiuni de drept pe cale principală.
    54. În ceea ce priveşte jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cadrul competenţei sale ca instanţă de recurs, s-a arătat că nu au fost pronunţate decizii cu privire la admisibilitatea recursului declarat împotriva deciziilor date în apel de curţile de apel în litigiile având ca obiect cereri evaluabile în bani de peste 200.000 lei.
    55. Astfel, din verificarea evidenţelor celor două secţii civile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a rezultat că acest segment de cauze se află în cursul procedurii de filtrare a recursului, în condiţiile prevăzute de art. 493 din Codul de procedură civilă, stadiul acestora fiind diferit - fie procedura de întocmire a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fie de comunicare a acestuia după însuşirea de către completul de judecată învestit cu soluţionarea lui ori chiar de analizare a admisibilităţii în principiu.
    56. Din cuprinsul rapoartelor asupra admisibilităţii în principiu se constată însă că, la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu există un punct de vedere unanim cu privire la chestiunea admisibilităţii recursurilor; o a doua observaţie este aceea că punctul de vedere majoritar este în sensul inadmisibilităţii recursului în ipoteza supusă spre analiză în procedura întrebării prealabile.
    57. În consecinţă, s-a apreciat admisibilă sesizarea formulată, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită având un mare potenţial de practică neunitară care poate fi uniformizată pe această cale.
    58. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, prin încheierea de sesizare din 5 aprilie 2018 pronunţată în Dosarul nr. 529/2/2018 a apreciat, de asemenea, ca fiind întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, având în vedere următoarele aspecte:
    59. Curtea de Apel Bucureşti a fost învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv cu soluţionarea unei cereri de recurs împotriva unei decizii pronunţate în apel de către tribunal (ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017).
    60. Astfel, s-a reţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 20 iulie 2017, iar decizia atacată cu recursul ce face obiectul dosarului pendinte a fost pronunţată la data de 26 octombrie 2017.
    61. De lămurirea chestiunii de drept privind modalitatea de interpretare a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă coroborate cu art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât dezlegarea dată influenţează soluţia ce urmează a fi pronunţată asupra recursului.
    62. Astfel, în măsura în care textele de lege se interpretează în sensul că legea aplicabilă căii de atac exercitate împotriva unei hotărâri judecătoreşti este legea în forma în vigoare la data la care a început procesul, inclusiv în ipoteza în care pe parcursul procesului, însă înainte de pronunţarea hotărârii, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarat neconstituţional un text de lege care limita accesul la o cale de atac, recursul ar putea fi respins ca inadmisibil, în raport cu prevederile art. 457 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
    63. În concret, această instanţă de sesizare a constatat că litigiul în care a fost pronunţată decizia atacată cu recurs are ca obiect o cerere de chemare în judecată ce cuprinde mai multe capete de cerere, a căror valoare, stabilită în conformitate cu dispoziţiile art. 98 şi art. 101 din Codul de procedură civilă, se situează sub pragul valoric de 1.000.000 lei prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, text de lege declarat parţial neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.
    64. Totodată, s-a constatat că decizia atacată cu recurs a fost pronunţată la data de 26 octombrie 2017, ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, astfel încât modalitatea de interpretare a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă este de natură a influenţa soluţia ce se va pronunţa asupra recursului declarat în cauză.
    65. Chestiunea de drept identificată prezintă caracter de noutate, întrucât, deşi îşi are izvorul în prevederile Codului de procedură civilă actual şi ale Legii nr. 47/1992, dificultăţile reale de interpretare a acestor texte de lege au apărut după data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017.
    66. În consecinţă, în funcţie de efectele pe care Decizia Curţii Constituţionale le poate produce în concret în momentul de faţă în realitatea juridică şi socială, implicit cu privire la admisibilitatea căilor de atac exercitate, chestiunea de drept supusă analizei justifică un caracter de noutate.
    67. De asemenea, problema de drept pusă în discuţie nu face obiectul unei jurisprudenţe constante nici a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici a celorlalte instanţe de judecată învestite cu soluţionarea unor recursuri declarate împotriva unor hotărâri judecătoreşti ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.
    68. Din verificările efectuate s-a constatat că asupra acestei chestiuni de drept instanţa supremă nu a statuat în mod direct prin pronunţarea unei hotărâri prealabile şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    IV. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    69. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile din dosarele în care s-au formulat cele trei sesizări conexate nu au formulat puncte de vedere cu privire la chestiunea de drept.

    V. Punctele de vedere exprimate de titularii sesizărilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    70. În cadrul completului de judecată al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă sunt împărtăşite două opinii, în sensul că dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă trebuie interpretate în sensul că efectul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, de declarare a neconstituţionalităţii sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusivˮ, se va produce, astfel cum arată art. 147 alin. (4) din Constituţie, „numai pentru viitorˮ, aşadar situaţiilor juridice viitoare, iar nu şi celor în curs - cu excepţia însuşi a litigiului în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate şi, respectiv, opinia contrară.
    71. Potrivit primei opinii, în această materie, „situaţia juridicăˮ nu este hotărârea judecătorească, privită în mod izolat, ci însuşi procesul civil (lato sensu), în ansamblul său, având în vedere şi opţiunea de principiu a legiuitorului [art. 24,art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă], ca întregul proces să fie guvernat de o singură lege, aceea de la data pornirii sale, pentru a asigura respectarea previziunilor şi intereselor legitime ale părţilor litigante. Modificarea regimului căilor de atac pe parcursul unor litigii concrete, aflate în curs de soluţionare, prin adăugarea ori suprimarea unei căi de atac, a unor motive, condiţii de admisibilitate etc., este de natură a avantaja o parte în detrimentul celeilalte, ceea ce rupe echilibrul procesual, egalitatea armelor şi afectează, astfel, echitatea procesului, ca drept fundamental reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Numai în aparenţă conferirea unei căi suplimentare de atac este o soluţie favorabilă, ea fiind favorabilă doar părţii care a pierdut şi defavorabilă părţii care a obţinut o hotărâre definitivă, în sistemul legii de la data începerii procesului. Totodată, soluţia reţinută cu valoare de principiu trebuie să fie unitară, indiferent dacă se adaugă ori se suprimă o cale de atac.
    72. Aşadar, chiar dacă se acceptă teza în sensul că efectele deciziilor Curţii Constituţionale trebuie determinate, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, în mod unitar, pentru toate ramurile de drept şi fără a ţine seama de diferitele norme de drept tranzitoriu specifice acestora, singura exigenţă constituţională este ca deciziile instanţei constituţionale să se aplice tuturor situaţiilor juridice viitoare (ba chiar se accentuează ideea aplicării doar pentru viitor, prin cuvântul „numaiˮ ce precede sintagma „pentru viitorˮ), nicidecum celor în curs.
    73. Or respectarea exigenţelor dreptului la un proces echitabil implică aplicarea deciziei Curţii Constituţionale numai cererilor de chemare în judecată formulate după data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, de vreme ce acest moment procesual fixează data începerii procesului (art. 192 din Codul de procedură civilă), iar potrivit art. 27 din Codul de procedură civilă, hotărârile judecătoreşti rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
    74. Totodată, s-a apreciat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti sunt general competente să stabilească efectele în timp ale deciziilor Curţii Constituţionale în cauzele concrete pe care le judecă, din acest punct de vedere considerentele Curţii Constituţionale având valoare orientativă, iar nu obligatorie pentru instanţele judecătoreşti. Sunt, desigur, obligatorii considerentele care explică soluţia de declarare a neconstituţionalităţii şi explică standardele constituţionale care trebuie respectate în privinţa situaţiilor juridice viitoare, însă nu sunt obligatorii aprecierile Curţii Constituţionale asupra manierei concrete în care deciziile sale se vor repercuta asupra cauzelor în curs de judecată. În acest sens, de altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat prin Decizia nr. 77 din 6 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 10 ianuarie 2018, că nu intră în sfera considerentelor necesare, care explică şi justifică soluţia adoptată cu privire la excepţia de neconstituţionalitate, acele considerente prin care instanţa constituţională „indică în ce modalitate trebuie făcută aplicarea în timp a efectelor deciziilor sale de către instanţele de judecată în litigii concrete deduse judecăţii. Aceasta întrucât, aplicarea în timp a unei norme (căreia îi este asimilabilă, după data publicării, şi decizia Curţii Constituţionale, prin valoarea obligatorie şi de opozabilitate erga omnes pe care o are) intră în sfera de jurisdicţie ordinară, cea care dă dezlegare raporturilor litigioase concrete deduse judecăţiiˮ (paragraful 58, precum şi paragrafele 54, 59-63 din decizie).
    75. Această opinie subliniază că dezlegarea de principiu a chestiunii de drept enunţate nu are ca scop subminarea obligativităţii deciziei Curţii Constituţionale, obligativitate care este în afara oricărei discuţii, ci realizarea unei interpretări obligatorii asupra unei chestiuni de drept noi şi controversate, respectiv maniera în care respectiva decizie produce sau nu efecte (ratione temporis) asupra proceselor civile în curs la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    76. Obiectul acestei sesizări priveşte numai acele cereri evaluabile în bani având o valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv pentru care legea (Codul de procedură civilă ori legile speciale) nu prevăd o exceptare de la dreptul la recurs în considerarea naturii cauzei (de exemplu, cereri formulate de asociaţiile de proprietari, litigiile de muncă şi asigurări sociale, contestaţiile la executare, cereri privitoare la raporturile de vecinătate, evacuări, grăniţuiri, obligaţii de întreţinere etc.), aceste exceptări fiind în continuare în vigoare.
    77. În opinia opusă, soluţia care se impune este aceea că art. 27 din Codul de procedură civilă trebuie interpretat în sensul că efectul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se va produce, cu respectarea art. 147 alin. (4) din Constituţia României, pentru viitor, dar imediat, asupra tuturor hotărârilor judecătoreşti pronunţate ulterior, indiferent de data pornirii procesului.
    78. Argumentele de interpretare pornesc de la împrejurarea că, fiind ridicată excepţia într-un dosar în curs de judecată anterior (prin forţa lucrurilor) deciziei de neconstituţionalitate, o interpretare care ar impune aplicarea deciziei doar proceselor născute ulterior acesteia ar genera fie neaplicarea dispoziţiilor Curţii Constituţionale tocmai în dosarul în care a fost ridicată, fie aplicarea discriminatorie doar în acest dosar, dar nu şi în altele aflate în curs şi în ipoteza similară de a fi fost declanşate anterior.
    79. Mai mult, dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă privind cazurile de revizuire impun aplicarea deciziei de neconstituţionalitate în cauza în care a fost ridicată excepţia şi tranşarea problemei în sensul aplicabilităţii imediate a deciziei într-un proces pornit anterior, astfel că nu se justifică o rezolvare diferită a problemei în cazul celorlalte procese aflate în ipoteze similare, art. 27 din Codul de procedură civilă urmând a fi interpretat în sensul că nu se întinde şi asupra situaţiilor generate de declararea neconstituţională a unor texte de lege.
    80. Completul de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă a arătat că, în sistemul de drept românesc, efectele deciziilor Curţii Constituţionale se produc numai pentru viitor - ex nunc, ele neputând opera cu efect retroactiv - ex tunc, respectiv de la intrarea lor în vigoare.
    81. De aici decurge consecinţa că, până la data publicării deciziei de neconstituţionalitate, respectiva normă juridică se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât, dacă s-a făcut aplicarea acesteia în cadrul unei proceduri judiciare soluţionate printr-o hotărâre definitivă, principiul neretroactivităţii legii civile ce se reflectă şi în art. 147 alin. (4) din Constituţie impune respectarea securităţii raporturilor juridice cu privire la aceste situaţii juridice finalizate - facta praeterita.
    82. Chestiunea pe care o ridică întrebarea prealabilă ce constituie obiectul sesizării priveşte efectele deciziei de neconstituţionalitate cu privire la procesele în curs, facta pendentia.
    83. Această chestiune trebuie abordată, pe de o parte, prin prisma raportului dintre art. 27 din Codul de procedură civilă şi art. 147 din Constituţia României, iar pe de altă parte, în contextul caracterului obligatoriu al considerentului 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.
    84. Potrivit art. 147 din Constituţia României, publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziilor Curţii Constituţionale generează încetarea pentru viitor a efectelor juridice ale normelor constatate ca fiind neconstituţionale.
    85. Aşadar, după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi-a încetat efectele cât priveşte sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“.
    86. Ieşirea din vigoare a normei doar în privinţa părţii din text constatate ca fiind neconstituţionale este asimilată unei abrogări parţiale a normei, aşadar unei modificări legislative.
    87. În această situaţie se pune problema existenţei unui conflict de legi, întrucât din perspectiva aplicării în timp a normei, dispoziţia legală în forma reconfigurată ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale reprezintă legea nouă.
    88. În mod evident, regulile după care se soluţionează conflictul de norme procesual civile se regăsesc în Codul de procedură civilă, respectiv în cuprinsul prevederilor art. 24-27, indicate în doctrină drept norme generale de drept tranzitoriu.
    89. Din această perspectivă, principiul aplicării pentru viitor a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituţie, nu împiedică, ci dimpotrivă, impune aplicarea dispoziţiilor art. 24-27 din Codul de procedură civilă, atât timp cât diferitele situaţii juridice ce reclamă stabilirea în concret a legii aplicabile în cazul unui conflict de norme nu pot fi rezolvate doar prin raportarea la legea fundamentală.
    90. Cât priveşte paragraful 32 din Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, s-a observat absenţa oricărei referiri în conţinutul acestuia la normele Codului de procedură civilă, ceea ce denotă mai degrabă intenţia de a se sublinia aplicarea pentru viitor a art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma configurată după eliminarea sintagmei ce a generat constatarea de neconstituţionalitate, decât aceea de a se tranşa în mod efectiv chestiunea aplicării în timp a legii de procedură civilă şi doar prin raportare la legea fundamentală.
    91. Mai mult decât atât, s-a constatat că instanţa constituţională, în Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, nu a extins controlul de constituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă în măsura în care s-ar fi considerat că admiterea excepţiei de neconstituţionalitate nu putea fi disociată de acest text, astfel cum stabileşte art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992: „În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare.“
    92. Din aceste motive, considerentul în discuţie nu împiedică stabilirea legii incidente, din perspectiva aplicării în timp a legii, prin raportare la regulile de soluţionare a conflictului de norme procesual civile, respectiv la dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă vizând legea aplicabilă hotărârilor.
    93. Chiar acceptând fără rezerve caracterul obligatoriu şi al acestor considerente ale Curţii Constituţionale (paragraful 32 din Decizia nr. 369 din 30 mai 2017), dincolo de caracterul incontestabil al obligativităţii generale a deciziei de constatare a neconstituţionalităţii sintagmei menţionate din cuprinsul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, s-a opinat că aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 va privi toate hotărârile pronunţate după data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I, însă în procesele pornite ulterior datei de 20 iulie 2017.
    94. S-a considerat că o atare soluţie este impusă de dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă, întrucât art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 reprezintă o normă ce constituie legea aplicabilă hotărârilor pentru etapa tranzitorie reglementată de acest act normativ, până la intrarea în vigoare a tuturor dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă.
    95. În condiţiile în care - în forma în care este redactat de legiuitor - art. 27 din Codul de procedură civilă nu cuprinde vreo excepţie şi nici nu prevede posibilitatea recunoaşterii unor excepţii de la regula pe care o consacră (fie şi pe calea unor considerente ale unor decizii ale Curţii Constituţionale), dacă sar face aplicarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale şi în privinţa hotărârilor date în apel în procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 având ca obiect cereri evaluabile în bani, s-ar da efect retroactiv admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, câtă vreme Curtea Constituţională a reconfigurat o normă ce reglementează legea aplicabilă hotărârilor.
    96. În acest fel, s-ar ajunge să se considere că art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 avea - încă de la data iniţierii procesului (24 septembrie 2014, în speţă) - conţinutul ce rezultă din modificarea normei prin eliminarea sintagmei constatate neconstituţionale, ceea ce contravine art. 147 alin. (4) din Constituţie şi ignoră intenţia explicită a legiuitorului de a supune hotărârile judecătoreşti căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, fiind astfel nesocotite şi dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă.
    97. Concluzionând, această instanţă de trimitere a considerat că, în procesele pornite înainte de data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017-20 iulie 2017, hotărârile judecătoreşti rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, potrivit dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, ceea ce înseamnă că în privinţa acestora dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 vor fi în continuare aplicabile în forma anterioară publicării deciziei instanţei constituţionale, formă a normei care ultraactivează.
    98. Pe de altă parte, hotărârile pronunţate după data publicării deciziei Curţii Constituţionale în procesele începute după data de 20 iulie 2017, având ca obiect cereri evaluabile în bani, vor fi supuse recursului, ca efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.
    99. În opinia Curţii de Apel Bucureşti -– Secţia a V-a civilă, art. 27 din Codul de procedură civilă face referire exclusiv la modificările legislative aduse unei dispoziţii de procedură ce instituie sau limitează dreptul de a exercita o anumită cale de atac, nu însă şi la situaţia în care o astfel de dispoziţie îşi încetează aplicarea ca urmare a pronunţării unei decizii a Curţii Constituţionale.
    100. Asigurarea previzibilităţii normelor de procedură pe care legiuitorul a urmărit-o la redactarea art. 27 din Codul de procedură civilă [pe care, de altfel, a avut-o în vedere şi în cuprinsul dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă] a avut în vedere ipoteza în care survine, pe parcursul derulării unui proces, o modificare impusă de o opţiune de politică legislativă, aspect ce rezultă în mod explicit din redactarea normei juridice, respectiv „Hotărârile rămân supuse căilor de atac (...) prevăzute de legea sub care a început procesul“.
    101. În opinia Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă există diferenţe substanţiale de nuanţă juridică între abrogarea unei dispoziţii legale şi constatarea neconstituţionalităţii acesteia, întrucât abrogarea este impusă de considerente de politică legislativă, fără nicio legătură cu potenţialul caracter neconstituţional al textului de lege, pe când neconstituţionalitatea, ca sancţiune juridică specifică, presupune că norma juridică contravine ab initio (deci de la momentul intrării sale în vigoare) dispoziţiilor legii fundamentale, în speţă Constituţia României.
    102. Această instanţă de sesizare consideră că interpretarea art. 27 din Codul de procedură civilă nu poate fi realizată decât în concordanţă cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, respectiv cu art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, prin luarea în considerare a efectelor pe care deciziile Curţii Constituţionale le produc asupra situaţiilor juridice în curs, în privinţa cărora Curtea Constituţională a reţinut în mod constant, independent de materia în care au fost pronunţate, că sunt de imediată aplicare în măsura în care în cauză nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă.
    103. Interpretarea art. 27 din Codul de procedură civilă în sensul că legea aplicabilă căii de atac exercitate împotriva unei hotărâri judecătoreşti, în situaţia în care, pe parcursul procesului, însă înainte de pronunţarea hotărârii, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, o decizie a Curţii Constituţionale prin care a fost declarat neconstituţional un text de lege care limita accesul la o cale de atac, este legea în forma în vigoare la data la care a început procesul, înlătură de la aplicare respectiva decizie în cadrul litigiilor pendinte, contrar practicii constante a Curţii Constituţionale.
    104. De asemenea, o astfel de interpretare conduce la aplicarea în continuare de către instanţele judecătoreşti a unui text de lege constatat drept contravenind legii fundamentale, aspect ce contravine efectelor juridice pe care deciziile Curţii Constituţionale le produc conform art. 147 alin. (4) din Constituţie şi art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992 şi asupra cărora instanţa de contencios constituţional a insistat în mod constant.
    105. S-a menţionat că există şi o interpretare contrară, în sensul că art. 27 din Codul de procedură civilă se aplică inclusiv în situaţia în care pe parcursul procesului, însă înainte de pronunţarea hotărârii, este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, o decizie a Curţii Constituţionale prin care este declarat neconstituţional un text de lege care limita accesul la o cale de atac.
    106. Într-o astfel de situaţie, se interpretează că decizia Curţii Constituţionale produce acelaşi efect ca o modificare legislativă şi creează posibilitatea exercitării unei căi de atac în condiţiile în care legea în forma în vigoare la momentul iniţierii litigiului nu era de natură a crea o astfel de posibilitate, ipoteză în care s-ar putea aduce atingere principiului previzibilităţii şi stabilităţii juridice.

    VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    107. În urma solicitării adresate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au înaintat hotărârile judecătoreşti identificate şi care prezintă relevanţă, precum şi punctele de vedere teoretice exprimate de judecători, rezultând faptul că există opinii divergente ce conturează apariţia unei practici neunitare cu privire la chestiunea de drept în discuţie.
    108. Astfel, într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că hotărârile pronunţate în apel ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în cauze a căror valoare nu depăşeşte suma de 1.000.000 lei, sunt supuse recursului, chiar dacă dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei anterior datei publicării, reţinându-se că decizia Curţii Constituţionale se aplică tuturor hotărârilor pronunţate ulterior publicării acesteia, indiferent de data pornirii procesului.
    109. Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că decizia Curţii Constituţionale se aplică numai în dosarele înregistrate după data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestei decizii. S-a reţinut că în procesele pornite înainte de data publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, hotărârile judecătoreşti rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul, potrivit dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă.
    110. Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu au fost pronunţate decizii de speţă.
    111. Cum chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită pune în discuţie aspecte de admisibilitate a recursurilor declarate împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate de curţile de apel ulterior datei de 20 iulie 2017, data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în procesele în care valoarea obiectului pricinii este situată sub 1.000.000 lei, la nivelul Secţiei I civile s-au conturat două orientări jurisprudenţiale, aşa cum rezultă din rapoartele întocmite cu privire la admisibilitatea în principiu a recursurilor, cerinţă impusă de dispoziţiile art. 493 din Codul de procedură civilă.
    112. Într-o opinie, minoritară, s-a apreciat că hotărârea instanţei de apel, pronunţată de curtea de apel, după data de 20 iulie 2017, este supusă recursului, reţinându-se că, fiind vorba despre un litigiu având ca obiect acţiune evaluabilă în bani cu o valoare mai mică de 1.000.000 lei, început după data intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013, sunt incidente dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale.
    113. Într-o altă opinie, majoritară s-a apreciat că decizia Curţii Constituţionale îşi va produce efectele în procesele pornite după data de 20 iulie 2017, având în vedere dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă. În schimb, în procesele având ca obiect cereri evaluabile în bani pornite înainte de data de 20 iulie 2017, decizia instanţei de apel nu poate fi supusă recursului, cale de atac inadmisibilă în raport cu dispoziţiile legale mai sus arătate şi cu principiul neretroactivităţii legii.
    114. Aceeaşi situaţie se regăseşte şi la nivelul Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    115. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 911/C/1221/III-5/2018 din 23 aprilie 2018, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul sesizărilor conexate.

    VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedurile de unificare a practicii judiciare
    116. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este neconstituţională.
    117. În paragraful 32 al acestei decizii, Curtea Constituţională a menţionat astfel: „În final, Curtea constată că, efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei «precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv», cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.“
    118. Analizând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procedurile de unificare a practicii judiciare, a fost identificată Decizia nr. 3 din 22 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 2 martie 2018, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Gorj - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 15.721/318/2016, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în cuprinsul acestei decizii reţinându-se, în analiza condiţiei de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă privind existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă, că:
    "41. În raport cu obiectul pretenţiei deduse judecăţii - o cerere evaluabilă în bani cu valoare de până la 200.000 lei - competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. k) din Codul de procedură civilă (în speţă, Judecătoria Târgu Jiu), iar hotărârea pronunţată în primă instanţă la data de 19 decembrie 2016 este supusă numai apelului, astfel cum reiese din dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare (Legea nr. 2/2013), în forma anterioară publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017.
42. În plus, litigiul ce face obiectul dosarului în care a fost formulată sesizarea a fost iniţiat pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la data de 28 septembrie 2016, astfel încât decizia ce urmează a fi pronunţată de Tribunalul Gorj în soluţionarea apelului nu va putea fi supusă recursului, nefiind incidente efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, efecte ce privesc hotărârile pronunţate în apel după publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a acestei decizii, însă în litigiile pornite după data de 20 iulie 2017, având în vedere cele statuate de Curtea Constituţională, coroborate în mod necesar cu prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă (cu denumirea marginală «Legea aplicabilă hotărârilor»), potrivit cărora: «Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.»
43. Concluzia anterioară se impune, întrucât art. 27 din Codul de procedură civilă nu a făcut obiectul controlului de constituţionalitate prin menţionata decizie, nici direct şi nici prin extinderea controlului de constituţionalitate aflat la îndemâna instanţei de contencios constituţional, în aplicarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: «(1) Dezbaterea are loc în plenul Curţii Constituţionale, cu participarea judecătorilor Curţii, pe baza sesizării, a documentelor şi a punctelor de vedere primite, atât asupra prevederilor menţionate în sesizare, cât şi asupra celor de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate.»."

    119. În acelaşi sens sunt de semnalat şi considerentele din cuprinsul Deciziei nr. 8 din 19 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 25 mai 2018, şi Deciziei nr. 20 din 19 martie 2018*), nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    *) Decizia nr. 20 din 19 martie 2018 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 11 iulie 2018.


    VIII. Raportul asupra chestiunii de drept
    120. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă.
    121. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept, opinia judecătorilor-raportori a fost în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate în procesele pornite după data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I (20 iulie 2017).

    IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    122. Examinând sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:
    IX.1. Admisibilitatea sesizărilor
    123. Prealabil analizei în fond a chestiunii de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularii sesizărilor, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.
    124. Potrivit acestor dispoziţii legale, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
    125. Pentru declanşarea acestei proceduri, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit condiţiile de admisibilitate care trebuie îndeplinite cumulativ, respectiv:
    - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;
    – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;
    – ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
    – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă;
    – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

    126. Cele trei sesizări conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile s-au formulat în cadrul a trei dosare diferite, aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, în faza procesuală a recursului, două fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a IV-a civilă şi Secţia a V-a civilă şi unul înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă.
    127. Astfel, în cele două cauze, aflate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, completele de judecată au fost învestite să soluţioneze calea de atac a recursului împotriva a două decizii pronunţate de tribunal în apel, în litigii distincte, soluţionate în primă instanţă de judecătorie, evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 lei.
    128. Cauza aflată pe rolul instanţei supreme priveşte soluţionarea căii de atac a recursului declarat împotriva unei decizii pronunţate de curtea de apel, în soluţionarea unui apel având ca obiect o hotărâre pronunţată de tribunal în primă instanţă, într-un litigiu evaluabil în bani, cu o valoare mai mare de 200.000 lei, dar care se situează sub pragul valoric de 1.000.000 lei.
    129. Condiţia de admisibilitate referitoare la dependenţa dintre lămurirea chestiunii de drept şi soluţionarea cauzei pe fond este îndeplinită.
    130. Litigiile aflate în calea de atac a recursului au fost pornite anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.
    131. Deciziile instanţelor de apel care fac obiectul recursului în cauzele aflate pe rolul instanţelor de trimitere au fost pronunţate ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017. Prin această decizie s-a statuat că sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 este neconstituţională. Dispoziţia legală, conţinând sintagma constatată neconstituţională, suprima în mod expres calea de atac a recursului în privinţa hotărârilor judecătoreşti pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. Ca urmare, efectul deciziei Curţii Constituţionale conduce la înlăturarea criteriului valoric, iar deciziile date în apel, în legătură cu care recursul era limitat în temeiul acestui criteriu, au devenit susceptibile de a fi atacate cu recurs.
    132. În privinţa chestiunii de drept care face obiectul sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă se constată că este identică cu chestiunile de drept care fac obiectul celorlalte două sesizări, chiar dacă se solicită rezolvarea de principiu a modalităţii de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă prin raportare la prevederile art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, spre deosebire de celelalte două sesizări, prin care se solicită interpretarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă prin raportare la prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţia României.
    133. Dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, la care se face trimitere în cea de-a treia sesizare reprezintă, de fapt, o reluare a normei cu valoare constituţională (art. 147 din Constituţie) privind regimul juridic al deciziilor Curţii Constituţionale (caracterul definitiv şi obligatoriu, încetarea efectelor juridice ale normei declarate neconstituţionale) şi, de aceea, în analiza prezentei chestiuni de drept referirea se va face la norma cu forţă juridică superioară.
    134. De lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă depinde soluţionarea recursurilor aflate pe rolul instanţelor de trimitere întrucât este necesar a se stabili, cu prioritate, aplicarea în timp a modificărilor survenite în regimul căilor de atac după pronunţarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în condiţiile în care hotărârile care fac obiectul recursului, în cauzele deduse spre soluţionare instanţelor de trimitere, sunt pronunţate ulterior publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, însă în procese care au început anterior acestei date.
    135. Din această perspectivă se impune a se da o rezolvare de principiu problemei legate de câmpul de aplicare a deciziei de neconstituţionalitate prin efectele produse de textul constatat neconstituţional, în sensul de a se determina dacă sfera de cuprindere a căii de atac a recursului vizează numai hotărârile pronunţate în litigiile pornite după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 20 iulie 2017, sau se extinde şi asupra hotărârilor pronunţate după publicarea acestei decizii, în litigiile începute anterior publicării, deci aflate în curs de soluţionare.
    136. Chiar dacă obiectul sesizării priveşte o problemă de drept procesual, totuşi, consecinţele pe care le implică rezolvarea sunt apte să influenţeze dezlegarea pe fond a cauzei, în etapa procesuală în care se află, câtă vreme se pune în discuţie însăşi existenţa din punct de vedere juridic a respectivei căi de atac.
    137. De această dezlegare depinde soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii recursului în litigiile pendinte, care constituie o chestiune ce trebuie rezolvată prioritar analizei pe fond a căii de atac a recursului.
    138. În jurisprudenţa sa, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reliefat, în mod constant, că admisibilitatea procedurii hotărârii prealabile, indiferent dacă priveşte o normă de drept material sau o normă de drept procedural, este condiţionată de împrejurarea ca interpretarea pe care o va da instanţa supremă să producă consecinţe juridice de natură să determine soluţionarea pe fond a cauzei^1.
    ^1 Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 20 ianuarie 2014; Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015; Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 26 mai 2016; Decizia nr. 2 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 2 martie 2017; Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017.

    139. De asemenea este îndeplinită atât cerinţa noutăţii, cât şi cerinţa referitoare la nestatuarea instanţei supreme asupra problemei de drept în discuţie.
    140. În ceea ce priveşte îndeplinirea elementului de noutate, instanţa supremă a reţinut, în mod constant, că este necesar ca problema de drept să nu fi făcut obiectul analizei, în interpretarea unui act normativ mai vechi, sau ca această problemă să decurgă dintr-un act normativ recent sau relativ recent prin raportare la data sesizării. Totodată, problema de drept poate fi considerată nouă atunci când nu a mai fost dedusă judecăţii anterior.
    141. Chestiunea de drept care formează obiectul sesizărilor presupune interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile hotărârilor din perspectiva căilor de atac incidente, art. 27 din Codul de procedură civilă, în contextul apariţiei unui conflict de drept intertemporal generat de modul de interpretare a sintagmei „pentru viitor“ din cuprinsul prevederilor art. 147 alin. (4) din Constituţia României.
    142. Instanţa supremă a analizat, în unele decizii pronunţate în cadrul competenţei sale de unificare a practicii judiciare, efectele produse ca urmare a constatării neconstituţionalităţii unor norme legale asupra litigiilor aflate în curs de soluţionare^2, însă chestiunea de drept ce constituie obiectul sesizării este nouă şi diferită faţă de problemele de drept rezolvate prin deciziile amintite.
    ^2 Menţionăm aici Decizia nr. 12 din 19 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 7 noiembrie 2011, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, sub imperiul Codului de procedură civilă de la 1865 şi Decizia nr. 77 din 6 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 10 ianuarie 2018, adoptată după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă.

    143. Asupra acestei probleme instanţa supremă nu a statuat, pe cale principală, printr-o altă hotărâre în cadrul jurisprudenţei sale. Deşi există trei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul cărora s-a tratat, incidental, în cuprinsul considerentelor, chestiunea în discuţie (mai exact în cadrul analizei condiţiei referitoare la învestirea instanţei de trimitere cu soluţionarea unei cauze în ultimă instanţă), trebuie reliefat că respectivele sesizări vizau o problemă de drept diferită de cea care face obiectul întrebărilor prealabile deduse spre rezolvare^3.
    ^3Decizia nr. 3 din 22 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 2 martie 2018, Decizia nr. 8 din 19 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 25 mai 2018, şi Decizia nr. 20 din 19 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii.

    144. Prin urmare, chestiunea de drept care face obiectul întrebărilor prealabile a rămas controversată şi cu un potenţial mare de a genera apariţia unei practici neunitare.
    145. Analiza deciziilor pronunţate la nivelul curţilor de apel, precum şi rapoartele asupra admisibilităţii în principiu, întocmite în procedura de filtru, în recursurile înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie oferă indicii referitoare la iminenţa apariţiei unei practici neunitare din această perspectivă.
    146. Aşa fiind, condiţia noutăţii şi condiţia ca instanţa supremă să nu fi statuat asupra problemei de drept în discuţie (altfel decât pe cale incidentală) sunt îndeplinite.
    147. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, devenind actuală cerinţa de a se da o rezolvare de principiu modului de interpretare şi aplicare a normelor de drept analizate.

    IX.2. Asupra fondului sesizărilor
    148. Chestiunea de drept, a cărei lămurire se solicită, pune problema producerii în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 din perspectiva regimului căilor de atac cărora le sunt supuse hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigii aflate în derulare la momentul publicării respectivei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    149. Pentru rezolvarea acestei chestiuni de drept trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
    A) obligativitatea şi producerea pentru viitor a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale;
    B) legea aplicabilă proceselor în curs şi regimul căilor de atac al hotărârilor judecătoreşti;
    C) natura considerentelor deciziei instanţei de contencios constituţional apte să fie înzestrate cu obligativitate şi autoritate de lucru judecat;
    D) aplicarea pentru viitor a efectelor deciziei Curţii Constituţionale în opoziţie cu aplicarea retroactivă şi încălcarea astfel a principiului constituţional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
    A) Obligativitatea şi producerea pentru viitor a efectelor deciziilor Curţii Constituţionale
    150. Este neîndoielnic că deciziile Curţii Constituţionale au, de la data publicării lor, valoare obligatorie, cu opozabilitate erga omnes şi cu „putere numai pentru viitor“.
    151. Astfel, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţia României: „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor“.
    152. La fel statuează dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992: „Deciziile, hotărârile şi avizele Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile şi hotărârile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor“.
    153. Aceasta înseamnă că prezumţia de validitate şi de constituţionalitate care însoţeşte o normă legală încetează de la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional care statuează în sens contrar şi că respectiva normă nu mai poate face parte din ordinea juridică [mai întâi efectele ei fiind suspendate de drept pe o perioadă de 45 de zile, timp în care legiuitorul trebuie să pună de acord norma cu statuările Curţii Constituţionale, conform art. 147 alin. (1) din Constituţie, art. 31 alin.(3) din Legea nr. 47/1992].
    154. În ce priveşte modalitatea în care se repercutează, în timp, efectele deciziilor Curţii Constituţionale, pentru a nu se aduce atingere unui alt principiu constituţional, acela al neretroactivităţii, legea fundamentală prevede că ele se produc ex nunc, numai pentru viitor.
    155. Aşadar, declararea unei norme ca neconstituţională este asemănătoare abrogării respectivei norme, care lasă situaţiile trecute, încheiate în perioada ei de activitate, neatinse, consecinţele înlăturării normei (prin abrogare sau declarare ca neconstituţională) fiind rezervate domeniului viitorului.
    156. Aceasta întrucât tot ce s-a întocmit, perfectat cât timp norma era prezumată validă, constituţională, cu respectarea prescripţiilor acesteia, este considerat ca integrându-se ordinii juridice.
    157. Chiar dacă norma legală a fost afectată, încă de la începutul adoptării ei, de viciul neconstituţionalităţii, legiuitorul a optat pentru încetarea efectelor acesteia doar pentru viitor, tocmai pentru a nu bulversa ordinea juridică şi a nu sancţiona pe cei care s-au încrezut în cadrul normativ existent.
    158. Acestea fiind exigenţele aplicării deciziilor Curţii Constituţionale, trebuie observat, de fiecare dată, raportat la natura normei a cărei neconstituţionalitate a fost declarată, ce înseamnă producerea efectelor pentru viitor, care nu poate fi identificată în mod automat, mecanic cu momentul publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I (adică, tot ce este ulterior acestei date ar intra sub acţiunea efectelor viitoare).
    159. Astfel, trebuie să se distingă între norme de drept material şi norme de drept procesual, respectiv între situaţii trecute (facta praeterita) care, prin esenţa lor, scapă de sub puterea efectelor unor asemenea decizii, situaţii în curs de desfăşurare (facta pendentia), care cad sub influenţa efectelor deciziilor după cum au validat sau nu un drept definitiv până la momentul publicării şi situaţii viitoare (facta futura) care, în mod neîndoielnic, sunt sub incidenţa efectelor deciziilor de neconstituţionalitate.
    160. Pe acest aspect, în doctrină s-a subliniat că, în raport cu natura normei în discuţie, abrogarea, respectiv, declararea neconstituţionalităţii pe parcursul desfăşurării procesului pot conduce la neaplicarea ei în soluţionarea cauzei, dar cu totul altfel stau lucrurile în cazul în care în discuţie este o normă de procedură civilă, deoarece aplicarea în timp a acesteia trebuie raportată la dispoziţiile art. 24-27 din Codul de procedură civilă, cu caracter general, în sensul că procedurilor judiciare (lites pendentes) le este incidentă legea în vigoare la momentul declanşării lor, iar hotărârile judecătoreşti rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
    161. Întrucât, în cauză, norma a cărei neconstituţionalitate a fost declarată este una procedurală, care limita exerciţiul căii de atac a recursului în funcţie de un anumit prag valoric, trebuie stabilit în ce modalitate se repercutează aceasta asupra proceselor în curs, ţinând seama de împrejurarea esenţială, conform căreia controlul de constituţionalitate a vizat doar acest aspect, fără să se extindă asupra normelor procedurale care stabilesc legea aplicabilă procesului civil şi regimului căilor de atac^4.
    ^4 Potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 47/1992: „În caz de admitere a excepţiei, Curtea se va pronunţa şi asupra constituţionalităţii altor prevederi din actul atacat, de care, în mod necesar şi evident, nu pot fi disociate prevederile menţionate în sesizare“.

    162. Numai coroborând textele de lege care statuează asupra legii aplicabile proceselor în curs şi regimului căilor de atac se poate stabili dacă judecăţile aflate în curs de desfăşurare la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, cad sub incidenţa efectelor acestei decizii sau, dimpotrivă, este vorba despre litigii declanşate ulterior publicării acesteia, în care regimul căilor de atac va fi stabilit doar prin raportare la dezlegările jurisdicţiei constituţionale.

    B) Legea aplicabilă proceselor în curs şi regimul căilor de atac al hotărârilor judecătoreşti
    163. În sistemul actualului Cod de procedură civilă a fost adoptată o concepţie nouă, care se îndepărtează de la cea anterioară (bazată, fără distincţii, pe aplicarea imediată şi generală a legii noi), tocmai pentru a se ţine seama, deopotrivă, de exigenţele principiului preeminenţei dreptului şi securităţii juridice, precum şi de principiul respectării drepturilor şi situaţiilor legalmente dobândite, al respectării aşteptărilor legitime, al egalităţii în faţa legii.
    164. În acest sens s-a prevăzut, pe de o parte, că legea nouă se aplică „numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare“ (art. 24 din Codul de procedură civilă, principiul aplicării imediate a legii noi) şi, pe de altă parte, că „Procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi“ [art. 25 alin. (1) din Codul de procedură civilă, principiul supravieţuirii legii vechi].
    165. În legătură cu această supravieţuire a legii vechi, ea a fost justificată şi dată, în principal, de unitatea procesului civil, de interdependenţa actelor, fazelor şi etapelor procesuale, care reclamă şi o unitate de reglementare aptă să guverneze procesul în ansamblul său de la început şi până la sfârşit, de necesitatea respectării previziunilor şi aşteptărilor legitime ale părţilor.
    166. Astfel, părţile cunosc la momentul declanşării procedurii, prin înregistrarea şi, respectiv, comunicarea cererii de chemare în judecată, care sunt jurisdicţiile competente, căile de atac, modalităţile de punere în executare, în funcţie de care pot evalua derularea procesului, durata rezonabilă a procedurilor, costurile acestora. Or, o lege nouă care ar modifica judecarea proceselor ar introduce sau ar suprima căi de atac, ar distruge aceste previziuni.
    167. O aplicare a acestui principiu, al determinării legis temporis processus, în funcţie de data cererii introductive de instanţă, se regăseşte şi în dispoziţiile art. 27 din Codul de procedură civilă, text potrivit căruia „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul“.
    168. Aşadar, stabilirea regimului căilor de atac cărora le este supusă o hotărâre judecătorească se face, în mod necesar, spre deosebire de vechea reglementare^5, în raport cu legea în vigoare la data la care a început procesul.
    ^5 Potrivit art. 725 alin. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865 „Hotărârile pronunţate înainte de intrarea în vigoare a legii noi rămân supuse căilor de atac şi termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunţate“.

    169. Aceasta înseamnă că nicio lege nouă nu ar putea, decât cu încălcarea principiului neretroactivităţii, să suprime sau să instituie o cale nouă de atac, să modifice condiţiile de admisibilitate, termenul de exercitare sau cerinţele de formă privind exercitarea ei, aşa încât astfel de modificări nu pot produce efecte juridice asupra litigiilor în curs.
    170. În acest context procedural se pune problema efectelor pe care le poate produce Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 asupra proceselor în curs.
    171. Altfel spus, în condiţiile în care regimul căilor de atac a fost determinat, în termenii art. 27 din Codul de procedură civilă, de la data învestirii instanţei cu cererea de chemare în judecată (anterioară publicării deciziei) este posibilă introducerea unei căi noi de atac, prin recunoaşterea efectelor deciziei asupra litigiilor pendentes?
    172. Un răspuns afirmativ ar însemna încălcarea flagrantă a principiului neretroactivităţii legii civile, de vreme ce s-ar ataşa cererii de chemare în judecată care a declanşat procesul alte efecte decât cele prevăzute de legea în vigoare la momentul învestirii instanţei (efecte care se produc, cum s-a arătat, nu doar pentru determinarea competenţei, ci pentru îndeplinirea tuturor actelor procedurale, inclusiv, a actului jurisdicţional, supus anumitor căi de atac).
    173. În felul acesta, aplicarea deciziei Curţii Constituţionale proceselor în curs nu s-ar face, cum în mod imperativ obligă art. 147 alin. (4) din Constituţie, cu „putere numai pentru viitor“, ci în mod retroactiv, modificând regimul căilor de atac aşa cum era el prevăzut la data începerii procesului.
    174. De altfel, în mod asemănător s-a pronunţat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, atunci când, constatând că a fost depăşit momentul procesual de care legea lega anumite efecte juridice, a considerat că ar fi vorba despre o aplicare retroactivă a efectelor deciziei de neconstituţionalitate, chiar dacă procesul se afla în curs de desfăşurare^6.
    ^6 A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 707 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2018.

    175. Pentru aceleaşi raţiuni, mutatis mutandis, trebuie tranşată chestiunea referitoare la interpretarea şi aplicarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 asupra proceselor în curs, pentru că momentul procesual (cel al învestirii instanţei) de care legea leagă regimul căilor de atac fusese depăşit la data publicării deciziei, astfel încât ea nu poate produce consecinţe juridice asupra acestora, deoarece, în caz contrar, ar retroactiva şi ar încălca, în mod nepermis, prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României.
    176. Argumentul conform căruia decizia Curţii Constituţionale s-ar aplica, în mod discriminatoriu, dacă ar viza doar cauzele în care a fost invocată excepţia, nu şi pe toate celelalte aflate în curs de desfăşurare, nu se constituie într-unul valid, fiind în realitate, apt să conducă la o aplicare retroactivă a efectelor deciziei.
    177. Pe acest aspect, având a se pronunţa asupra modalităţii în care se repercutează efectele admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea Constituţională a reiterat că, prin aplicarea deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, prevederea legală neconstituţională îşi încetează aplicarea pentru viitor^7 şi că, pentru a nu constitui doar un instrument de drept abstract, uneori, în mod excepţional, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor la momentul publicării acesteia, întrucât ceea ce are relevanţă în privinţa aplicării deciziei este ca raportul juridic guvernat de dispoziţiile legii declarate neconstituţionale să nu fie definitiv consolidat^8.
    ^7 Decizia Curţii Constituţionale nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008.
    ^8Decizia Curţii Constituţionale nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017.

    178. Or, în speţă, aşa cum s-a arătat, raportul juridic de drept procesual era consolidat în astfel de cauze aflate în desfăşurare, câtă vreme el s-a definitivat, sub aspectul care interesează, al regimului căilor de atac, la data învestirii instanţei, în sensul prevăzut de art. 27 din Codul de procedură civilă, dată anterioară celei publicării deciziei de neconstituţionalitate.
    179. În mod excepţional, Curtea Constituţională a reţinut că aplicarea pentru viitor a deciziilor sale vizează şi cauzele în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, până la data publicării, altele decât cea în care a fost pronunţată decizia Curţii Constituţionale, soluţionate definitiv prin hotărâre judecătorească, în opoziţie cu cele în care nu a fost dispusă sesizarea instanţei constituţionale cu o excepţie având ca obiect o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă declarată neconstituţională, fiind fără relevanţă, pentru controlul de constituţionalitate, chiar situaţia în care partea a ridicat excepţia, dar instanţa nu s-a pronunţat cu privire la sesizarea Curţii Constituţionale, câtă vreme autorul excepţiei avea la dispoziţie calea de atac a recursului, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992^9.
     ^9Decizia Curţii Constituţionale nr. 404 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 10 ianuarie 2017.

    180. Aşadar, aplicarea deciziilor Curţii Constituţionale nu se poate face în mod nediferenţiat, independent de natura raportului juridic asupra căruia se repercutează efectele sale, tuturor proceselor aflate pe rol, ci doar cu observarea strictă a ceea ce înseamnă facta praeterita şi ţinând seama inclusiv de regimul invocării excepţiei de neconstituţionalitate în cauzele deduse judecăţii.

    C) Natura considerentelor deciziei instanţei de contencios constituţional apte să fie înzestrate cu obligativitate şi autoritate de lucru judecat
    181. Conform celor arătate anterior, chestiunea producerii în timp a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 trebuie rezolvată în strictă corelaţie cu dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţia României, iar în ce priveşte sintagma „puterii numai pentru viitor“ ataşată acestei decizii, ea trebuie determinată în raport cu natura normei declarate neconstituţionale (normă de procedură) şi cu reglementarea dată regimului căilor de atac (art. 27 din Codul de procedură civilă), în aşa fel încât să nu se ajungă la o aplicare retroactivă.
    182. Astfel fiind, reperele juridice ale dezlegării acestei probleme de drept conduc neîndoielnic şi neechivoc la concluzia unei aplicări pentru viitor doar în privinţa litigiilor ce se vor declanşa ulterior publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României (20 iulie 2017), pentru că altminteri, s-ar ataşa consecinţe juridice neprevăzute de legea în vigoare actului de sesizare a instanţei, în funcţie de care se determină căile de atac cărora le este supusă o hotărâre judecătorească (art. 27 din Codul de procedură civilă)^10.
    ^10 O asemenea rezolvare a fost dată deja de instanţa supremă cu ocazia pronunţării unor hotărâri prealabile, în contextul analizării cerinţei de admisibilitate referitoare la învestirea în ultimă instanţă a completului care formulează sesizarea, apreciindu-se că este îndeplinită această condiţie deoarece Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 nu-şi produce efecte asupra proceselor în curs, căile de atac fiind cele existente la momentul învestirii instanţei, conform art. 27 din Codul de procedură civilă, asupra căruia instanţa constituţională nu a exercitat cenzura nici direct, nici prin extinderea controlului de constituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 3 din 22 ianuarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 2 martie 2018, Decizia nr. 8 din 19 februarie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 25 mai 2018, şi Decizia nr. 20 din 19 martie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nepublicată până la data pronunţării prezentei decizii).

    183. Deşi există aceste rigori ale determinării aplicării legii în timp, situaţie căreia îi este asimilată, prin efectele de obligativitate şi opozabilitate erga omnes şi decizia Curţii Constituţionale, tendinţe de interpretare jurisprudenţială diferite au apărut din cauza unui considerent inserat în conţinutul deciziei, care a suscitat controverse, într-o interpretare mecanică, lipsită de fundamentele principiilor de drept incidente (cel al neretroactivităţii legii şi, respectiv, cel al supravieţuirii legii vechi care guvernează un proces început, rămas astfel la adăpostul oricăror modificări care ar interveni asupra lex temporis processus).
    184. În acest sens s-a considerat că ar putea fi vorba despre o aplicare a deciziei tuturor proceselor în curs, de la data publicării acesteia, pornindu-se de la paragraful 32 al considerentelor, conform căruia „(...) de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei (...)“.
    185. O asemenea concluzie nu ar fi posibilă dintr-un dublu considerent.
    186. Mai întâi, pentru că în paragraful menţionat, făcându-se referire la hotărârile pronunţate după publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, nu se arată şi că ar fi vorba despre litigii pornite anterior sau că ar fi indiferentă data promovării lor, iar o interpretare în acest sens s-ar realiza cu încălcarea principiului neretroactivităţii.
    187. Or, este greu de crezut că în procesul de verificare a conformităţii unui text cu legea fundamentală, instanţa constituţională ar fi obligat la o interpretare contrară chiar unui principiu constituţional.
    188. Pe de altă parte, chiar în opinia care se bazează pe acest considerent pentru a susţine concluzia unei aplicări imediate, fără distincţii, a deciziei (care să o compatibilizeze cu cerinţele producerii efectelor doar pentru viitor), trebuie văzut dacă şi în ce măsură un astfel de considerent ar avea caracter obligatoriu, înzestrat cu autoritate de lucru judecat, în egală măsură cu soluţia adoptată prin dispozitiv.
    189. Aşa cum decizia însăşi menţionează, cu trimitere la Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronunţate în cadrul controlului de constituţionalitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 26 ianuarie 1995, „puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, se ataşează nu numai dispozitivului, ci şi considerentelor pe care se sprijină acesta“, concluzionându-se că şi „considerentele prezentei decizii pe care se sprijină soluţia de admitere sunt general obligatorii“ (paragraful 34).
    190. Aşadar, nu orice considerent conţinut într-o hotărâre, inclusiv în deciziile instanţei constituţionale, are valoare general obligatorie şi este înzestrat cu autoritate de lucru judecat, ci numai acele considerente care sunt sprijin necesar al dispozitivului, explicând şi justificând soluţia adoptată.
    191. În legătură cu astfel de considerente, în doctrină s-a arătat că ele fac corp comun cu dispozitivul pentru că, în absenţa lor, soluţia nu ar putea fi înţeleasă, nu ar avea justificare şi nici fundament şi, ca atare, intră în autoritate de lucru judecat împreună cu soluţia adoptată.
    192. Or, considerentul menţionat nu justifică soluţia adoptată, care priveşte conformitatea unei norme [mai exact, a unei sintagme conţinute în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013] cu legea fundamentală, la aceasta limitându-se verificarea „jurisdicţională“ realizată de instanţa constituţională în cadrul competenţei sale.
    193. De altfel, în ce priveşte competenţa instanţei constituţionale de a insera în conţinutul deciziilor sale aspecte legate de modalitatea în care instanţele de drept comun ar trebui să facă aplicarea acestora în cauzele concrete deduse judecăţii, în doctrină s-a subliniat că este vorba despre o depăşire a limitelor de competenţă întrucât nu reprezintă o problemă de analiză a compatibilităţii cu normele constituţionale şi modul în care se aplică art. 147 alin. (4) din Constituţie în privinţa deciziei prin care s-a constatat neconstituţionalitatea textului legal.
    194. Dimpotrivă, Curtea Constituţională are o competenţă excepţională şi, pe cale de consecinţă, de strictă interpretare, ea limitându-se (în partea care interesează şi se repercutează asupra activităţii instanţelor de judecată), la verificarea compatibilităţii unui text legal sau dintr-o ordonanţă, tratat, acorduri internaţionale şi Constituţia României^11, urmare a excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, revenind instanţelor judecătoreşti, în virtutea plenitudinii lor jurisdicţionale, competenţa stabilirii modalităţii în care se apreciază asupra efectelor în timp ale dispoziţiilor declarate neconstituţionale.
    ^11 Potrivit art. 146 dinConstituţia României, art. 2 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare.

    195. Ca atare, considerentele prin care Curtea Constituţională stabileşte întinderea în timp a efectelor propriei hotărâri nu sprijină în mod necesar dispozitivul (care prin ipoteză se referă doar la compatibilitatea textului incriminat cu legea fundamentală), pentru a intra în autoritate de lucru judecat împreună cu acesta şi a se impune astfel, cu valoare generală şi obligatorie, la fel ca soluţia adoptată.
    196. De altfel, în jurisprudenţa instanţei supreme, creată în cadrul competenţei sale constituţionale, de unificare a practicii judiciare, s-a reţinut că această modalitate de inserare în conţinutul deciziilor Curţii Constituţionale a unor considerente legate de aplicarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, în cauze concrete deduse judecăţii, a fost generatoare de practică neunitară tocmai pentru că s-a făcut cu depăşirea limitelor competenţei specifice a instanţei constituţionale; ca atare, astfel de considerente neavând valoare necesară şi obligatorie nu s-au impus în mod obligatoriu instanţelor de drept comun, care au dat, în limitele jurisdicţiei lor, propria interpretare asupra acestor aspecte^12.
    ^12 A se vedea Decizia nr. 34 din 15 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017; Decizia nr. 77 din 6 noiembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 10 ianuarie 2018.

    197. Fiind vorba, aşadar, de aducerea la îndeplinire de către instanţa supremă a prerogativelor constituţionale înscrise în art. 126 alin. (3) dinConstituţia României, pe de o parte, iar, pe de altă parte, de asigurarea interpretării şi aplicării unitare a unui considerent al deciziei instanţei constituţionale în acord cu principiul constituţional al neretroactivităţii legii şi cu principiile care guvernează desfăşurarea procesului civil, niciun conflict de natură constituţională nu poate subzista între cele două instituţii fundamentale ale statului - instanţa supremă şi instanţa constituţională - menite să asigure, prin întreaga activitate desfăşurată, tocmai preeminenţa dreptului într-o societate democratică.

    D) Aplicarea pentru viitor a efectelor deciziei Curţii Constituţionale în opoziţie cu aplicarea retroactivă şi încălcarea principiului constituţional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţia României
    198. Aplicarea în mod automat a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 tuturor hotărârilor pronunţate după publicarea acesteia, fără distincţii în ce priveşte data declanşării litigiilor, ar avea drept consecinţă înfrângerea principiului neretroactivităţii.
    199. Aceasta, deoarece s-ar introduce o cale de atac suplimentară faţă de cea prevăzută de norma în vigoare la data sesizării instanţei, moment procesual de care legea leagă stabilirea regimului căilor de atac cărora le este supusă hotărârea judecătorească (conform art. 27 din Codul de procedură civilă).
    200. Or, instanţa constituţională nu şi-a extins controlul de constituţionalitate şi asupra dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, pentru a se putea aprecia că ar exista un alt regim al căilor de atac, în aşa fel încât prin recunoaşterea recursului în cauze în care acesta nu exista anterior să nu se intervină în mod retroactiv în desfăşurarea judecăţii.
    201. De aceea, cum s-a subliniat în doctrină, viziunea legiuitorului cu privire la ce anume înseamnă retroactivitatea normei de procedură civilă este în marja sa de apreciere şi, oricum, nu a făcut obiectul unei sesizări de neconstituţionalitate. Curtea Constituţională nu poate, pe cale incidentală, cu ocazia analizării efectelor în timp ale propriei hotărâri, să cenzureze şi să invalideze opţiunea juridică a legiuitorului cu privire la ce anume înseamnă retroactivitatea unei norme de procedură civilă.
    202. De altfel, cu altă ocazie, având a se pronunţa asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 24 şi art. 25 din Codul de procedură civilă (texte care fac aplicaţia principiului referitor la aplicarea imediată a legii şi, respectiv, a ultraactivităţii legii, care rămâne să guverneze procesele în curs de judecată, indiferent de modificările care ar interveni pe parcursul desfăşurării acestora), instanţa constituţională a constatat^13 că efectele deciziei sale cu privire la o normă de competenţă nu se produc atunci când în speţă a fost depăşit momentul stabilirii competenţei, deoarece aceasta reprezintă o facta praeterita.
    ^13 A se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 707 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196 din 2 martie 2018.

    203. În mod asemănător, mutatis mutandis, se pune problema în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării de faţă, deoarece momentul în raport cu care s-a stabilit regimul căilor de atac era depăşit la data publicării deciziei, constituindu-se într-o facta praeterita, aşa încât aplicarea efectelor acestei decizii pentru astfel de situaţii ar însemna o întoarcere în timp şi, deci, încălcarea principiului neretroactivităţii.
    204. Printr-o astfel de aplicare, hotărârea instanţei constituţionale nu ar mai avea putere doar pentru viitor, aşa cum statuează art. 147 alin. (4) din Constituţia României, ci ar avea, în mod nepermis, putere şi efecte pentru trecut, modificând efectele juridice pe care legiuitorul le-a ataşat actului de învestire a instanţei, prin care a început procesul (tempus regit actum), atunci când a stabilit căror căi de atac le va fi supusă hotărârea judecătorească.
    205. Aceasta, întrucât, aşa cum s-a menţionat deja, în noua concepţie a Codului de procedură civilă, legea care guvernează desfăşurarea procesului şi întocmirea actelor de procedură (inclusiv a actului jurisdicţional reprezentat de hotărârea judecătorească) este legea în vigoare la data începerii procesului (lex temporis processus).
    206. Cum s-a subliniat în doctrină, procesul fiind o succesiune de acte interdependente, este raţional, simplu, practic şi conform previziunilor părţilor ca, în determinarea legii aplicabile, să fie decisiv primul act de procedură - cererea introductivă de instanţă -, iar nu data judecăţii care este un element variabil şi, deci, imprevizibil, neputând fi cunoscut de la început.
    207. În consecinţă, într-o interpretare şi aplicare neretroactivă, a dezlegărilor date prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, în litigiile începute înainte de data publicării acesteia în Monitorul Oficial al României (20 iulie 2017), căile de atac vor fi cele prevăzute de legea în vigoare la data declanşării proceselor [respectiv, forma nemodificată a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013].
    208. Ca atare, efectele deciziei de neconstituţionalitate vor privi toate hotărârile judecătoreşti pronunţate după data publicării acesteia, însă în procesele pornite după data de 20 iulie 2017.




    209. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 521, cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE,
    În numele legii,
    DECIDE:
    Admite sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă în Dosarul nr. 41.380/299/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă în Dosarul nr. 6.892/101/2014 şi Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă în Dosarul nr. 529/2/2018, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
    În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituţia României, efectele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătoreşti pronunţate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 lei inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017).
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 iunie 2018.



                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    IULIA CRISTINA TARCEA
                    Magistrat-asistent,
                    Mihaela Lorena Mitroi


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii,  DECIZIA nr. 52 din 18 iunie 2018

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016