Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 87 din 29 iunie 2012
Monitorul Oficial 399 bis din 03 Iulie 2013 (M. Of. 399 bis/2013)
REGULAMENTUL din 10 iunie 2013 disciplinei militare EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 399 bis din 3 iulie 2013
──────────aprobat prin ordinul nr. m.64/2013, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 399 din 03 iulie 2013.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezentul regulament stabileşte modalităţile de implementare a disciplinei militare la toate structurile din ministerul apărării naţionale şi competenţele comandanţilor/şefilor de acordare a recompenselor şi de aplicare a sancţiunilor disciplinare tuturor militarilor ce săvârşesc abateri disciplinare, precum şi modul de organizare şi funcţionare al consiliilor de onoare şi al consiliilor de judecată.(2) sub incidenţa prevederilor prezentului regulament intră cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii profesionişti, rezerviştii pe timpul concentrării sau mobilizării, elevii şi studenţii din instituţiile militare de învăţământ de ...
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 394 din 01 Iulie 2013 (M. Of. 394/2013)
LEGE nr. 187 din 25 iunie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2013 privind serviciile poştale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 394 din 1 iulie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 13 din 6 martie 2013 privind serviciile poştale, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 139 din 15 martie 2013, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul 2, punctul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:"16. colet poştal - trimitere poştală cu greutatea maximă de 50 kg, ce conţine bunuri cu sau fără valoare comercială;"2. la articolul 5, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:"(8) furnizorii de servicii poştale au obligaţia de a contribui la cheltuielile administrative ale autorităţii ...
Monitorul Oficial 362 din 18 Iunie 2013 (M. Of. 362/2013)
DECIZIE nr. 217 din 9 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) lit. b), art. 7, art. 8 alin. (1), art. 9 alin. (2) si (3) din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 362 din 18 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor ordonanţei guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi ...
Monitorul Oficial 350 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 350/2013)
HOTARARE din 8 ianuarie 2013 in Cauza Bucur si Toma impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 13 iunie 2013
Strasbourg(cererea nr. 40238/02)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza bucur şi toma împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 4 decembrie 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 40.238/02 îndreptată împotriva româniei, prin care trei resortisanţi ai acestui stat, domnii constantin bucur ...
Monitorul Oficial 347 din 12 Iunie 2013 (M. Of. 347/2013)
DECIZIE nr. 231 din 9 mai 2013 asupra cererii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre puterea judecatoreasca, reprezentata prin Consiliul Superior al Magistraturii, si puterea executiva, reprezentata prin Guvernul Romaniei, formulata de presedintele Consiliului Superior al Magistraturii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 12 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistenti. pe rol se află cererea de soluţionare a ...
DECIZIE nr. 230 din 9 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 21/2013 pentru modificarea si completarea art. 5 din Ordonanta Guvernului nr. 94/1999 privind participarea Romaniei la procedurile in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Comitetului Ministrilor ale Consiliului Europei si exercitarea dreptului de regres al statului in urma hotararilor si conventiilor de rezolvare pe cale amiabila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 12 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 294 din 23 Mai 2013 (M. Of. 294/2013)
PROIECT DE LEGE nr. 308 din 22 aprilie 2013 privind revizuirea Constitutiei Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 23 mai 2013
iniŢiative legislative ale cetĂŢenilor potrivit legii nr. 189/1999 expunere de motiveconstituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a odiosului pact ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist criminal în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul cleptocratic actual, cu cei 23 de ani de distrugere şi jefuire a avuţiei ...
Monitorul Oficial 280 din 17 Mai 2013 (M. Of. 280/2013)
LEGE nr. 162 din 15 mai 2013 privind formalităţile de raportare aplicabile navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturile româneşti EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 280 din 17 mai 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. 1obiectul de reglementare al prezentei legi îl constituie simplificarea şi armonizarea procedurilor administrative aplicate în domeniul transportului maritim, prin standardizarea transmiterii electronice a informaţiilor şi prin raţionalizarea formalităţilor de raportare.art. 2(1) prezenta lege se aplică formalităţilor de raportare aplicabile în domeniul transportului maritim, navelor la sosirea în şi/sau la plecarea din porturile româneşti.(2) prezenta lege nu se aplică navelor exceptate de la formalităţile de raportare potrivit art. 10 alin. (1).art. 3În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) autoritate competentă - autoritatea navală română, denumită în continuare anr, autoritatea centrală ...
Monitorul Oficial 239 din 25 Aprilie 2013 (M. Of. 239/2013)
DECIZIE nr. 200 din 9 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 87 alin. 3 din Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 239 din 25 aprilie 2013
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. 3 din codul penal, excepţie ridicată de adrian ...