Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 73 din 3 mai 1999
Monitorul Oficial 294 din 23 Mai 2013 (M. Of. 294/2013)
PROIECT DE LEGE nr. 308 din 22 aprilie 2013 privind revizuirea Constitutiei Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 23 mai 2013
iniŢiative legislative ale cetĂŢenilor potrivit legii nr. 189/1999 expunere de motiveconstituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a odiosului pact ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist criminal în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul cleptocratic actual, cu cei 23 de ani de distrugere şi jefuire a avuţiei ...
Monitorul Oficial 285 din 21 Mai 2013 (M. Of. 285/2013)
PROIECT DE LEGE-CADRU nr. 211 din 29 martie 2013 privind statutul cetatenilor Republicii Moldova pe teritoriul Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 285 din 21 mai 2013
IniŢiative legislative ale cetĂŢenilor potrivit legii nr. 189/1999 expunere de motive privind iniţiativa legislativă a cetăţenilor pentru promovarea proiectului de lege-cadru privind statutul cetăţenilor republicii moldova pe teritoriul românieiaderarea româniei la organizaţia tratatului atlanticului de nord şi la uniunea europeană a permis îmbunătăţirea condiţiilor de securitate şi, respectiv, de dezvoltare şi integrare europeană, iar apropierea de republica moldova este continuarea firească în procesul de dezvoltare şi afirmare a naţiunii române.proiectul de lege, dincolo de implicaţiile sale politice, priveşte dezvoltarea comună culturală, educaţională, socială şi economică a cetăţenilor din cele două state, precum şi alte aspecte.republica moldova reprezintă, sub aspectul structurii etnice, cel de-al doilea stat ...
Monitorul Oficial 269 din 14 Mai 2013 (M. Of. 269/2013)
ORDIN nr. 1.817 din 30 aprilie 2013 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 269 din 14 mai 2013
În temeiul art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă lista cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 prezentul ordin se publică în monitorul oficial al româniei, ...
Monitorul Oficial 261 din 09 Mai 2013 (M. Of. 261/2013)
DECIZIE nr. 159 din 12 martie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, art. 2 lit. a), art. 7, 8, 9 si 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii, precum si ale ordonantei de urgenta, in ansamblul sau, si ale Legii nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 261 din 9 mai 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 258 din 09 Mai 2013 (M. Of. 258/2013)
HOTARARE din 29 ianuarie 2013 in Cauza Catana impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 9 mai 2013
Strasbourg(cererea nr. 10.473/05)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza catană împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 8 ianuarie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 10.473/05 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul constantin-cristian catană (reclamantul), ...
Monitorul Oficial 257 din 09 Mai 2013 (M. Of. 257/2013)
LEGE nr. 149 din 30 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi a Ordonanţei Guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi şi pentru modificarea altor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 257 din 9 mai 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ise aprobă ordonanţa guvernului nr. 23 din 23 august 2012 pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi a ordonanţei guvernului nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, adoptată în temeiul art. 1 pct. i.6 din legea nr. 127/2012 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 624 din 30 august 2012, cu următoarele modificări:1. la articolul i punctul 4, partea introductivă a articolului 27 va avea următorul cuprins:"camera, cu ...
Monitorul Oficial 217 din 16 Aprilie 2013 (M. Of. 217/2013)
HOTARARE din 20 martie 2012 in Cauza C.A.S. si C.S. impotriva Romaniei, definitiva la 24 septembrie 2012 EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 217 din 16 aprilie 2013
(cererea nr. 26692/05)hotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza c.a.s. şi c.s. împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, mihai poalelungi, kristina pardalos, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 21 februarie 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 26.692/05 formulată împotriva româniei, prin care doi cetăţeni ai acestui stat, domnul c.a.s. ...
Monitorul Oficial 200 din 09 Aprilie 2013 (M. Of. 200/2013)
HOTARARE din 25 septembrie 2012 in Cauza Arhiepiscopia Romano-Catolica Alba Iulia impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 9 aprilie 2013
(cererea nr. 33003/03) strasbourghotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza arhiepiscopia romano-catolică alba iulia împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, egbert myjer, alvina gyulumyan, jan sikuta, ineta ziemele, luis lopez guerra, kristina pardalos, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 28 august 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la acea dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 33.003/03 îndreptată împotriva româniei, prin care o comunitate religioasă din acest stat, arhiepiscopia ...
Monitorul Oficial 174 din 29 Martie 2013 (M. Of. 174/2013)
ORDIN nr. 191 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII Nr. 423 din 29 martie 2013 CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE Nr. 191 din 29 martie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 29 martie 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. e.n. 3.156 din 29 martie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 673 din 29 martie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...
ORDIN nr. 423 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII Nr. 423 din 29 martie 2013 CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE Nr. 191 din 29 martie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 29 martie 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. e.n. 3.156 din 29 martie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 673 din 29 martie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...