Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 360 din 20 noiembrie 2009
Monitorul Oficial 605 bis din 16 Iulie 2018 (M. Of. 605 bis/2018)
PROCEDURĂ DE IMPLEMENTARE din 2 iulie 2018 a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul Programului de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 bis din 16 iulie 2018
──────────aprobată de ordinul nr. 978/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 605 din 16 iulie 2018.────────── 1. obiectivul programuluiprogramul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 608 din 16 Iulie 2018 (M. Of. 608/2018)
DECIZIA nr. 273 din 24 aprilie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 608 din 16 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 578 din 09 Iulie 2018 (M. Of. 578/2018)
DECIZIA nr. 31 din 14 mai 2018 referitoare la posibilitatea acordării punctajului suplimentar reglementat de art. II lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 578 din 9 iulie 2018
Dosar nr. 363/1/2018 ┌─────────┬────────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei curţi││cristina │de casaţie şi justiţie - ││tarcea │preşedintele completului │├─────────┼────────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├─────────┼────────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ││voicheci │ii-a civile │├─────────┼────────────────────────────┤│ionel │- preşedintele secţiei de ││barbă │contencios administrativ şi ││ ...
Monitorul Oficial 547 din 02 Iulie 2018 (M. Of. 547/2018)
DECIZIA nr. 821 din 12 decembrie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 5 alin. (1), (2) şi (3), art. 6, art. 7, art. 8, art. 10 şi ale art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 2 iulie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 536 din 28 Iunie 2018 (M. Of. 536/2018)
DECIZIA nr. 10 din 16 aprilie 2018 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 23 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 550/2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, cu modificările şi completările ulterioare, art. 20 din Legea nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari, cu modificările ulterioare, art. 15 alin. (2) şi (3), art. 16, art. 17 şi art. 18 din Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 2 alin. (2) teza întâi, art. 5 alin. (1) lit. f) şi g) şi art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1, art. 4-6 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 536 din 28 iunie 2018
Dosar nr. 3.402/1/2017 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie, ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat ││curelea │al secţiei i civile │├─────────────┼────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a││voicheci ...
Monitorul Oficial 486 din 13 Iunie 2018 (M. Of. 486/2018)
DECIZIA nr. 183 din 29 martie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 360 alin. (3) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 486 din 13 iunie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 429 din 21 Mai 2018 (M. Of. 429/2018)
DECIZIA nr. 9 din din 19 martie 2018 referitoare la recursul în interesul legii promovat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti privind "posibilitatea cenzurării procedurii de cameră preliminară în apel şi limitele acestei cenzuri" EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 429 din 21 mai 2018
Dosar nr. 142/1/2018 ┌──────────┬───────────────────────────┐│ilie │- vicepreşedintele Înaltei ││iulian │curţi de casaţie şi ││dragomir │justiţie, preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│mirela │- preşedintele delegat al ││sorina │secţiei penale ││popescu │ ...
Monitorul Oficial 417 din 16 Mai 2018 (M. Of. 417/2018)
CONTRACT-CADRU din 18 iulie 2017 de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii (România UE cofinanţare pentru transport 2014-2020) EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 417 din 16 mai 2018
──────────aprobat prin legea nr. 105 din 8 mai 2018, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 417 din 16 mai 2018.──────────fi no 86.955(ro)serapis no 2015-0712romÂnia ue cofinanŢare pentru transport 2014-2020contract-cadru de finanţare între românia şi banca europeană de investiţiiluxemburg, 18 iulie 2017acest contract a fost încheiat între:românia, acţionând prin ministerul finanţelor publice, cu sediul în str. apolodor nr. 17, sectorul 5, ro-70060 bucureşti, reprezentată de ministrul finanţelor publice, domnul ionuţ mişa („Împrumutatul“),pe de o parte, şibanca europeană de investiţii, cu sediul în bd. konrad adenauer nr. 100, luxemburg, l-2950, reprezentată de vicepreşedinte, domnul andrew mcdowell („banca“),pe de altă parte.Întrucât:(1) ...
Monitorul Oficial 370 din 27 Aprilie 2018 (M. Of. 370/2018)
NORME METODOLOGICE din 24 aprilie 2018 privind mecanismul de acordare şi derulare a împrumuturilor acordate unităţilor administrativ-teritoriale în condiţiile art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru completarea art. 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi modul de reflectare a sumelor respective în bugetele instituţiilor publice EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 370 din 27 aprilie 2018
──────────aprobate prin ordinul nr. 4.597/1.698/2018, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 370 din 27 aprilie 2018.──────────art. 1(1) unităţile administrativ-teritoriale pot solicita de la ministerul finanţelor publice, până la data de 29 noiembrie 2018, contractarea de împrumuturi din venituri din privatizare, înregistrate în contul curent general al trezoreriei statului, în limita sumei de 500.000 mii lei, în baza prevederilor art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 11/2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru completarea art. 63 din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.(2) Împrumuturile prevăzute la alin. (1) se acordă unităţilor administrativ-teritoriale pentru asigurarea finanţării proiectelor necesare ...
Monitorul Oficial 354 din 24 Aprilie 2018 (M. Of. 354/2018)
DECIZIA nr. 56 din 13 februarie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 354 din 24 aprilie 2018
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...








