Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 334 din 17 iulie 2006

‹‹ Pagina 38 din 55

Monitorul Oficial 493 din 02 Iulie 2014 (M. Of. 493/2014)

Monitorul Oficial 466 din 25 Iunie 2014 (M. Of. 466/2014)

 LEGE nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 466 din 25 iunie 2014

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul preliminar cap. idomeniul de reglementareart. 1prezenta lege stabileşte regulile în domeniul prevenirii insolvenţei şi al insolvenţei.art. 2scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia.art. 3(1) procedurile prevăzute de prezenta lege se aplică profesioniştilor, astfel cum sunt definiţi la art. 3 alin. (2) din codul civil, cu excepţia celor care exercită profesii liberale, precum şi a celor cu privire la care se prevăd dispoziţii speciale în ceea ce priveşte regimul insolvenţei lor.(2) procedura prevăzută de prezenta ...

Monitorul Oficial 457 din 23 Iunie 2014 (M. Of. 457/2014)

 DECIZIE nr. 232 din 15 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 şi 29 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, ale art. 315 alin. 1 şi art. 334 din Codul de procedură civilă din 1865, precum şi ale art. 880 şi art. 902 din Codul civil EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 23 iunie 2014

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătortudorel toader - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...

Monitorul Oficial 403 bis din 30 Mai 2014 (M. Of. 403 bis/2014)

Monitorul Oficial 403 din 30 Mai 2014 (M. Of. 403/2014)

Monitorul Oficial 367 din 19 Mai 2014 (M. Of. 367/2014)

 DECIZIE nr. 138 din 13 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 213 alin. (1) lit. c) şi art. 257 alin. (22) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi cele ale art. 296^3 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 19 mai 2014

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel-marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

Monitorul Oficial 347 din 12 Mai 2014 (M. Of. 347/2014)

 LEGE nr. 14 din 9 ianuarie 2003 (*republicată*) a partidelor politice*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 12 mai 2014

______*) republicată în temeiul art. 248 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 117 din 1 martie 2013, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 14/2003 a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 550 din 6 august 2012 şi a mai fost modificată prin:- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare ...

Monitorul Oficial 310 din 28 Aprilie 2014 (M. Of. 310/2014)

 HOTĂRÂRE din 9 aprilie 2013 în Cauza Flueraş împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 310 din 28 aprilie 2014

   strasbourg(cererea nr. 17.520/04)   definitivĂ  9 iulie 2013hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza flueraş împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 19 martie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:   procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 17.520/04, îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul cosmin dragu ...

‹‹ Pagina 38 din 55
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016