Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 290 din 7 iulie 2006
Monitorul Oficial 858 din 08 Septembrie 2021 (M. Of. 858/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 7 septembrie 2021 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 858 din 8 septembrie 2021
Având în vedere:a) analiza execuţiei bugetare, derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2021;b) corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;d) asigurarea de fonduri suplimentare pentru finanţarea proiectelor din programul naţional de dezvoltare locală, a programului de economisire şi creditare în sistem colectiv conform ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru derularea programului de construcţii ...
Monitorul Oficial 809 din 24 August 2021 (M. Of. 809/2021)
DECIZIA nr. 410 din 10 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 lit. l) şi ale art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 809 din 24 august 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 798 din 19 August 2021 (M. Of. 798/2021)
DECIZIA nr. 426 din 17 iunie 2021 asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 798 din 19 august 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 794 din 18 August 2021 (M. Of. 794/2021)
ORDONANŢĂ nr. 2 din 11 august 2021 privind depozitarea deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 794 din 18 august 2021
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. vii.4 din legea nr. 195/2021 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta ordonanţă are ca obiect stabilirea cadrului legal pentru desfăşurarea activităţii de depozitare a deşeurilor, prin reducerea progresivă a eliminării prin depozitare a deşeurilor care pot fi reciclate sau valorificate şi introducerea de măsuri pentru prevenirea şi reducerea efectelor negative asupra mediului şi sănătăţii populaţiei.(2) prevederile legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale, cu modificările şi completările ulterioare, se consideră respectate pentru depozitele de deşeuri, dacă sunt realizate cerinţele ...
Monitorul Oficial 739 din 28 Iulie 2021 (M. Of. 739/2021)
LEGE nr. 219 din 26 iulie 2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 739 din 28 iulie 2021
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 104/2008 privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 451 din 28 iunie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. titlul legii se modifică şi va avea următorul cuprins:"legeprivind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante"2. articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:"art. 1(1) prezenta lege reglementează prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante.(2) substanţele dopante sunt prevăzute în anexele nr. 1 ...
Monitorul Oficial 719 din 22 Iulie 2021 (M. Of. 719/2021)
DECIZIA nr. 391 din 8 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5, art. 8, art. 9 alin. (1), art. 13, art. 14, art. 38-39, art. 65 şi 66 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi a Legii nr. 55/2020, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 719 din 22 iulie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 642 bis din 30 Iunie 2021 (M. Of. 642 bis/2021)
NORME METODOLOGICE din 29 iunie 2021 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementrează condiţiile acordării asistenţei medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021- 2022 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 642 bis din 30 iunie 2021
──────────aprobate prin ordinul 1.068/627/2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 645 din 30 iunie 2021.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de servicii minimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală;1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic;1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei;1.4. consultaţiile de planificare familială;1.5. servicii de prevenţie;1.6. activităţi de suport.1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă ...
Monitorul Oficial 510 bis din 17 Mai 2021 (M. Of. 510 bis/2021)
PLAN DE MANAGEMENT din 12 aprilie 2021 al Parcului Natural Putna-Vrancea şi al siturilor ROSCI0208 Putna-Vrancea şi ROSPA0088 Munţii Vrancei EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 510 bis din 17 mai 2021
────────── aprobat prin ordinul nr. 654 din 12 aprilie 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 510 din 17 mai 2021.──────────cuprins1. introducere1.1. descrierea sintetică a planului de management1.1.1. scopul planului de management1.1.2. obiectivele planului de management1.2. procesul de elaborare a planului de management1.3. descrierea ariilor naturale protejate1.3.1. localizarea parcului natural putna-vrancea şi a siturilor rosci0208 putna-vrancea şi rospa0088 munţii vrancei1.3.2. limitele ariei naturale parcul natural putna-vrancea şi al siturilor rosci0208 putna-vrancea şi rospa0088 munţii vrancei1.3.3. zonarea internă a parcului natural putna-vrancea1.3.4. suprapuneri cu alte arii naturale protejate2. mediul abiotic2.1. geologie2.2. hidrologie2.3. clima2.4. regimul eolian2.5. pedologie3. mediul biotic3.1. flora3.2. fauna3.3. habitate3.4. ...
Monitorul Oficial 535 din 24 Mai 2021 (M. Of. 535/2021)
DECIZIA nr. 118 din 2 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 103 alin. (3) din Codul de procedură penală raportate la art. 2 lit. a) pct. 1 şi art. 19 din Legea nr. 682/2002 privind protecţia martorilor, la art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie şi la art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 118 din Codul de procedură penală EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 535 din 24 mai 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 496 din 13 Mai 2021 (M. Of. 496/2021)
DECIZIA nr. 85 din 16 februarie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (18) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 496 din 13 mai 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...