Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 257 din 3 noiembrie 2015

‹‹ Pagina 52 din 62

Monitorul Oficial 920 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 920/2015)

 LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 11 decembrie 2015

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idomeniu de aplicare, definiţii şi autorităţiart. 1(1) prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:a) instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române;b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6-17 din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru ...

Monitorul Oficial 877 din 24 Noiembrie 2015 (M. Of. 877/2015)

 DECIZIE nr. 615 din 6 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2013 privind adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare pentru îndeplinirea unor angajamente convenite cu organismele internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 877 din 24 noiembrie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...

Monitorul Oficial 865 din 19 Noiembrie 2015 (M. Of. 865/2015)

 DECIZIE nr. 625 din 8 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi (9) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 865 din 19 noiembrie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) şi (9) din codul de procedură penală, excepţie ridicată de constantin grigoraş şi alice andra grigoraş în dosarul nr. 1.317/227/2014* al tribunalului suceava - secţia penală şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 703d/2015.2. la apelul nominal lipsesc autorii excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului ministerului public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere faptul că ...

Monitorul Oficial 864 din 19 Noiembrie 2015 (M. Of. 864/2015)

Monitorul Oficial 862 din 19 Noiembrie 2015 (M. Of. 862/2015)

 DECIZIE nr. 799 din 18 noiembrie 2015 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 19 noiembrie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şef1. pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii privind votul prin corespondenţă, precum şi ...

Monitorul Oficial 855 din 17 Noiembrie 2015 (M. Of. 855/2015)

 HOTĂRÂRE nr. 940 din 11 noiembrie 2015 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 al Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 855 din 17 noiembrie 2015

Având în vedere prevederile ordonanţei guvernului nr. 20/2015, cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 şi al art. 10 din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2015 al companiei naţionale de ...

Monitorul Oficial 841 din 11 Noiembrie 2015 (M. Of. 841/2015)

 DECIZIE nr. 613 din 6 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 11 noiembrie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...

Monitorul Oficial 838 din 10 Noiembrie 2015 (M. Of. 838/2015)

 ORDIN nr. 2.624 din 3 noiembrie 2015 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 ale unităţilor cu personalitate juridică ale Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, prevăzute în anexa nr. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 10 noiembrie 2015

Având în vedere referatul de aprobare nr. 24.718/2015,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor, ale art. 18 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi ...

 ORDIN nr. 764 din 29 aprilie 2015 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 ale unităţilor cu personalitate juridică ale Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, prevăzute în anexa nr. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 10 noiembrie 2015

Având în vedere referatul de aprobare nr. 24.718/2015,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor, ale art. 18 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi ...

 ORDIN nr. 764 din 29 aprilie 2015 pentru aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 ale unităţilor cu personalitate juridică ale Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, prevăzute în anexa nr. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI, APELOR ŞI PĂDURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 838 din 10 noiembrie 2015

Având în vedere referatul de aprobare nr. 24.718/2015,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 38/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor, ale art. 18 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 344/2014 privind organizarea şi ...

‹‹ Pagina 52 din 62
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016