Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 232 din 13 iulie 2005

‹‹ Pagina 32 din 53

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 507 din 12 August 2013 (M. Of. 507/2013)

ORDIN nr. 2.422 din 2 august 2013 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 507 din 12 august 2013

În temeiul art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, cu modificările ulterioare, precum şi al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu modificările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă lista cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 prezentul ordin ...

Monitorul Oficial 439 din 18 Iulie 2013 (M. Of. 439/2013)

HOTARARE nr. 476 din 10 iulie 2013 privind actualizarea anexei nr. 2 la Hotararea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului administrate de Ministerul Afacerilor Externe EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 18 iulie 2013

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 2^1 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 2 din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă înscrierea, în condiţiile legii, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi în ...

Monitorul Oficial 416 din 10 Iulie 2013 (M. Of. 416/2013)

HOTARARE din 26 iunie 2011 in Cauza Georgel si Georgeta Stoicescu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 10 iulie 2013

(cererea nr. 9.718/03)strasbourghotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza georgel şi georgeta stoicescu împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, mihai poalelungi, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 5 iulie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată:   procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 9.718/03 îndreptată împotriva româniei, prin care doi resortisanţi ai acestui stat, georgel stoicescu ...

Monitorul Oficial 361 din 18 Iunie 2013 (M. Of. 361/2013)

DECIZIE nr. 182 din 2 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii si ale art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 18 iunie 2013

Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...

Monitorul Oficial 173 bis din 29 Martie 2013 (M. Of. 173 bis/2013)

NORME TEHNICE din 29 martie 2013 de realizare a programelor nationale de sanatate publica pentru anii 2013 si 2014*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 173 bis din 29 martie 2013

------*) aprobate de ordinul nr. 422/2013 publicat în monitorul oficial, partea i nr. 173 din 29/03/2013.art. 1În anii 2013 şi 2014, potrivit hotărârii guvernului ....../2013 pentru privind aprobarea programelor naţionale de sănătute pentru anii 2013 şi 2014, se derulează următoarele programe de sănătate publică finanţate din bugetul ministerului sănătăţii:1) programele naţionale de boli transmisibile:a) programul naţional de imunizare:a.1. subprogramul de vaccinări obligatorii;a.2. subprogramul de vaccinări opţionale pentru grupele de risc;b) programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;c) programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei hiv;d) programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei;e) programul ...

Monitorul Oficial 173 din 29 Martie 2013 (M. Of. 173/2013)

ORDIN nr. 422 din 29 martie 2013 privind aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor nationale de sanatate publica pentru anii 2013 si 2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 173 din 29 martie 2013

Văzând referatul de aprobare nr. e.n. 3.155 din 29 martie 2013 al serviciului programe de sănătate din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 48 alin. (3) lit. a) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele ale art. 2 lit. a) din hotărârea guvernului nr. 124/2013 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2013 şi 2014,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului româniei nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele tehnice de realizare a ...

Monitorul Oficial 63 din 29 Ianuarie 2013 (M. Of. 63/2013)

 NORME METODOLOGICE din 22 ianuarie 2013 privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie 2012 EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 63 din 29 ianuarie 2013

Cap. iprevederi generale1.1. autorităţile publice, ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţiile publice autonome şi instituţiile publice subordonate au obligaţia, potrivit legii contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să întocmească situaţii financiare trimestriale şi anuale.1.2. situaţiile financiare ale anului 2012 reprezintă documente oficiale de prezentare a situaţiei patrimoniului aflat în administrarea statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi a execuţiei bugetului de venituri şi cheltuieli la data de 31 decembrie 2012.1.3. situaţiile financiare anuale se compun din: bilanţ, contul de rezultat patrimonial, situaţia fluxurilor de trezorerie, situaţia modificărilor în structura activelor nete/capitalurilor proprii, ...

ORDIN nr. 71 din 22 ianuarie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare ale institutiilor publice la 31 decembrie 2012 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 63 din 29 ianuarie 2013

În baza prevederilor art. 19 lit. d) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 80 alin. (2) şi art. 84 din legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele metodologice privind întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare ale instituţiilor publice la 31 decembrie ...

Monitorul Oficial 792 din 26 Noiembrie 2012 (M. Of. 792/2012)

ORDIN nr. 1.519 din 19 noiembrie 2012 pentru aprobarea Ghidului privind aplicarea sistemului TVA la incasare EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 792 din 26 noiembrie 2012

În baza prevederilor pct. 16^2 alin. (24) din normele metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 44/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:art. 1se aprobă ghidul privind aplicarea sistemului tva la încasare, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2referirile la codul fiscal din ghidul privind aplicarea sistemului tva la încasare reprezintă referiri la legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu ...

‹‹ Pagina 32 din 53
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016