Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 182 din 2 aprilie 2013  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii si ale art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 182 din 2 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 16 alin. (1) si art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii si ale art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 361 din 18 iunie 2013

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Iulia Antoanella Motoc - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicată de Societatea Comercială "Petrol Proiect Oradea" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 1.075/232/2011 al Judecătoriei Găeşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.586D/2012.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Încheierea din 21 noiembrie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 1.075/232/2011, Judecătoria Găeşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 276 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatoarea Societatea Comercială "Petrol Proiect Oradea" - S.R.L. din Oradea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11), art. 41 alin. (1) şi art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) din Legea fundamentală, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    În acest sens, consideră că prevederile art. 16 alin. (1) din Codul muncii nu respectă egalitatea de tratament a părţilor contractante la momentul încheierii contractului de muncă.
    Totodată, arată că dispoziţiile din Codul muncii - potrivit cărora primirea la muncă a unei persoane pentru care nu a fost întocmit contract individual de muncă constituie contravenţie şi se sancţionează - sunt neconstituţionale, deoarece obligativitatea încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă îngrădeşte dreptul la muncă şi încalcă principiul libertăţii comerţului, iar regimul sancţionator stabilit pentru angajator este discriminatoriu faţă de cel stabilit pentru salariaţi, care nu pot fi sancţionaţi. Or, principiul egalităţii în drepturi impune stabilirea aceluiaşi tratament juridic pentru situaţii identice.
    Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, şi anume Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României.
    În final, arată că prevederile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 instituie o prezumţie relativă de validitate a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, încălcând astfel prezumţia de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil.
    Judecătoria Găeşti consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece forma scrisă a contractului individual de muncă este în interesul ambelor părţi contractante, preîntâmpinând astfel comportamentul abuziv al angajatorului, dar şi atitudinea angajatului. De asemenea, nici prevederile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu sunt neconstituţionale, având în vedere că instanţa de judecată administrează orice probă apreciată ca necesară în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal şi hotărăşte asupra sancţiunii, operând aşadar prezumţia de nevinovăţie a contravenientului.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu privire la dispoziţiile din Codul muncii, consideră că, având în vedere natura specifică a raporturilor de muncă şi existenţa raportului de subordonare între angajat şi angajator, angajatorul având o anumită autoritate asupra salariatului, soluţia legislativă criticată este justificată prin prisma poziţiei supraordonate a acestuia în cadrul raporturilor de muncă. Referitor la dispoziţiile art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 552/2010, nr. 183/2003 şi nr. 490/2008.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în notele scrise ale autorului excepţiei şi în încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 276 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
    Cu privire la obiectul excepţiei, Curtea constată următoarele:
    1. Obiectul litigiului în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate este plângerea contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, proces-verbal întocmit la data de 23 martie 2011.
    Dispoziţiile de lege criticate de autorul excepţiei al căror conţinut este redat în notele scrise prin care invocă excepţia de neconstituţionalitate, dispoziţii potrivit cărora primirea la muncă a unei persoane pentru care nu a fost întocmit contract individual de muncă constituie contravenţie şi se sancţionează, erau cuprinse, la data intrării în vigoare a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii în art. 276 alin. (1) lit. d), însă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2005 privind modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 5 iulie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 371/2005, art. 276 alin. (1) lit. d) a devenit art. 276 alin. (1) lit. e).
    Astfel, la data de 23 martie 2011, aceleaşi dispoziţii criticate erau cuprinse în art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi, ca urmare a modificării intervenite prin Legea nr. 331/2009 privind modificarea lit. e) a alin. (1) al art. 276 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 13 noiembrie 2009, aveau următorul cuprins: "(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: [... ] e) primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 3.000 lei la 4.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei;".
    Aşadar, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, iar nu art. 276 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cum a fost reţinut din eroare în încheierea de sesizare.
    Pe de altă parte, Curtea reţine că, ulterior încheierii procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, Legea nr. 53/2003 - Codul muncii a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, ca urmare a adoptării Legii nr. 40/2011 pentru modificare şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, iar dispoziţiile cuprinse în art. 276 alin. (1) lit. e) au fost preluate parţial în art. 260 alin. (1) lit. e), potrivit căruia "(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: [... ] e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;" şi în art. 264 alin. (3), potrivit căruia "Constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă", fără a păstra în integralitate soluţia legislativă criticată.
    În consecinţă, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003, în forma avută înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 40/2011 şi a republicării Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, continuă să producă efecte în cauza în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate.
    2. Dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, având următorul conţinut: "Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării", au fost modificate prin dispoziţiile art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, fără a se schimba soluţia legislativă criticată.
    Dispoziţiile modificatoare ale art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012 prevăd că: "Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    [...]
    5. Articolul 34 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    «Art. 34. - (1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile art. 236^1 şi ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.
    (2) Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă executarea hotărârii.»"
    Astfel, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012.
    3. În concluzie, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, astfel cum au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 371/2005 şi prin Legea nr. 331/2009, şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012, având următorul cuprins:
    - Art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: "Contractul individual de muncă se încheie în baza consimţământului părţilor, în formă scrisă, în limba română. Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.";
    - Art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: "(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: [... ] e) primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 3.000 lei la 4.000 lei pentru fiecare persoană identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 100.000 lei;";
    - Art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: "Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile art. 236^1 şi ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile."
    Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovăţie, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă, art. 135 alin. (1) şi (2) lit. a) privind economia României, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:
    I. Referitor la dispoziţiile criticate din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 418 din 3 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 mai 2007, şi prin Decizia nr. 1.109 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 9 octombrie 2009.
    Astfel, prin Decizia nr. 418/2007, Curtea a statuat că "desfăşurarea raporturilor juridice de muncă în condiţiile reglementate, în deplină cunoştinţă a drepturilor şi îndatoririlor părţilor, siguranţa şi stabilitatea acestor raporturi prezintă interes general pentru întreaga societate, iar, în particular, atât pentru angajatori, cât şi pentru salariaţi. Un rol deosebit de important pentru asigurarea acestor cerinţe îl reprezintă contractul individual de muncă.
    Contractul individual de muncă este convenţia prin care se materializează voinţa angajatorului şi a viitorului salariat de a stabili un raport juridic de muncă. În această convenţie, negociată şi liber consimţită, sunt prevăzute, în limitele stabilite de legislaţie şi de contractele colective de muncă, toate elementele necesare pentru cunoaşterea condiţiilor de desfăşurare şi de încetare a raportului de muncă, drepturile, obligaţiile şi răspunderile ambelor părţi.
    Întrucât contractul individual de muncă reprezintă cea mai concludentă dovadă a ceea ce au convenit părţile, documentul pe baza căruia se poate verifica în ce măsură şi-a îndeplinit obligaţiile oricare dintre părţi, ce drepturi poate revendica şi ce răspunderi are, inclusiv în cadrul soluţionării unor eventuale litigii, încheierea lui, chiar înainte de începerea raporturilor de muncă şi în formă scrisă, este în interesul ambelor părţi.
    Răspunderea pentru încheierea contractului individual de muncă revine în mod firesc angajatorului. Existenţa contractului previne comportamentul abuziv al angajatorului, dar şi atitudinea incorectă a salariatului în îndeplinirea sarcinilor pentru care s-a angajat. Încadrarea în muncă doar cu forme legale, pe baza unor contracte individuale de muncă, asigură atât cunoaşterea, cât şi exercitarea obligaţiilor legale ce le revin celor care folosesc forţă de muncă salarială.
    În consecinţă, prevederea, prin art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, a obligaţiei încheierii contractului individual de muncă, în formă scrisă, anterior începerii raporturilor de muncă, nu îngrădeşte în niciun fel dreptul la muncă sau libertatea alegerii locului de muncă."
    Prin Decizia nr. 1.109/2009, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte comerţul cu forţa de muncă (forţa de muncă în calitate de capital), fără a împiedica în niciun fel libertatea comerţului, acesta trebuie strict reglementat, mai ales prin prisma drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor stabilite ca atare prin titlul II cap. II din Constituţie.
    Curtea a mai reţinut că angajatorul şi salariatul se află, în mod obiectiv, în situaţii diferite, determinate de statutul juridic, de drepturile şi îndatoririle specifice în cadrul raportului de muncă. Drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţeanului sunt valori constituţionale ce se întemeiază pe demnitatea umană şi libera dezvoltare a personalităţii umane [art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală], drepturi de care beneficiază numai persoanele fizice. Drepturile persoanelor juridice, cum este şi cazul angajatorului, sunt stabilite prin actele juridice de înfiinţare, care le determină capacitatea juridică adecvată realizării scopurilor lor. De aceea, instituirea unui tratament juridic diferit este pe deplin justificată obiectiv şi raţional.
    II. Cu privire la dispoziţiile art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 236 din 15 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 11 mai 2012, Decizia nr. 1.245 din 22 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 13 ianuarie 2012, statuând că utilizarea de către legiuitor a noţiunii de "contravenient" nu are semnificaţia înfrângerii prezumţiei de nevinovăţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie.
    De asemenea, Curtea a reţinut că din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultă răsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabă, exercitarea dreptului la apărare; în acest sens, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, s-a statuat că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Totodată, Curtea a reţinut că instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţie. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi soluţiile deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială "Petrol Proiect Oradea" - S.R.L. din Oradea în Dosarul nr. 1.075/232/2011 al Judecătoriei Găeşti şi constată că dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 276 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Găeşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 2 aprilie 2013.


             PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                      AUGUSTIN ZEGREAN

                     Magistrat-asistent,
                   Ioana Marilena Chiorean
                          _________

Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice