Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 200 din 2 iunie 2009
Monitorul Oficial 22 din 13 Ianuarie 2016 (M. Of. 22/2016)
NORME METODOLOGICE din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2016
Titlul idispoziţii generalecap. idefiniţiisecŢiunea 1activitatea independentă1. (1) În aplicarea prevederilor art. 7 pct. 3 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (codul fiscal), se are în vedere ca raportul juridic încheiat între părţi să conţină, în mod obligatoriu, clauze contractuale clare privind obiectul contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât să nu rezulte existenţa unei relaţii de subordonare, ci libertatea persoanei fizice de a dispune în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii. la încadrarea unei activităţi ca activitate independentă, părţile vor avea în vedere ca raportul juridic încheiat să reflecte conţinutul economic ...
Monitorul Oficial 17 din 11 Ianuarie 2016 (M. Of. 17/2016)
SCHEMA DE AJUTOR DE STAT din 31 decembrie 2015 "Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii, inclusiv în sectorul pomicol, pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 11 ianuarie 2016
Cap. i dispoziţii generaleart. 1 (1) prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de stat, cu titlul "stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii, inclusiv în sectorul pomicol, pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole", denumită în continuare schemă, în baza căreia pot fi acordate alocări specifice individuale întreprinderilor definite în mod general şi abstract, cu respectarea prevederilor art. 13 şi 14 din regulamentul (ue) nr. 651/2014 al comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, publicat în ...
ORDIN nr. 3.433 din 31 decembrie 2015 privind aprobarea schemei de ajutor de stat "Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii, inclusiv în sectorul pomicol, pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 17 din 11 ianuarie 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. 83.069 din 17 decembrie 2015, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală şi avizul consiliului concurenţei nr. 13.411 din 2 decembrie 2015,în baza prevederilor:- art. 17 alin. (1) lit. b) din regulamentul (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;- cap. xiii din anexa i la regulamentul de punere în ...
Monitorul Oficial 14 din 08 Ianuarie 2016 (M. Of. 14/2016)
DECIZIE nr. 30 din 19 noiembrie 2015 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei probleme de drept: dacă în situaţia unei infracţiuni de înşelăciune (dar şi a altor infracţiuni, de pildă, furtul calificat), comise sub imperiul legii anterioare, prin modificarea conţinutului noţiunii de "consecinţe deosebit de grave" şi existenţa unui prejudiciu sub pragul de 2.000.000 lei are loc o dezincriminare parţială (a formei agravate), prin modificarea cerinţelor de tipicitate ca trăsătură esenţială a infracţiunii EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 8 ianuarie 2016
Dosar nr. 3.515/1/2015mirela sorina popescu - preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţielavinia valeria lefterache - judecător la secţia penală - judecător-raportorsimona cristina neniţă - judecător la secţia penalăluciana mera - judecător la secţia penalăsilvia cerbu - judecător la secţia penalăilie iulian dragomir - judecător la secţia penalămaricela cobzariu ...
Monitorul Oficial 969 din 28 Decembrie 2015 (M. Of. 969/2015)
DECIZIE nr. 200 din 14 decembrie 2015 privind stabilirea cazurilor de prelucrare a datelor cu caracter personal pentru care nu este necesară notificarea, precum şi pentru modificarea şi abrogarea unor decizii EMITENT: AUTORITATEA NAŢIONALĂ DE SUPRAVEGHERE A PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 969 din 28 decembrie 2015
Văzând referatul de aprobare nr. 18 din 2 iunie 2015 al serviciului înregistrare operatori din cadrul autorităţii naţionale de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal,luând în considerare necesitatea asigurării unei protecţii eficiente a drepturilor persoanelor ale căror date cu caracter personal sunt supuse prelucrării, în special în cazul anumitor operaţiuni de prelucrare a datelor cu caracter personal care prezintă riscuri pentru drepturile şi libertăţile persoanelor, datorită naturii datelor prelucrate, scopului prelucrării, caracterului specific al categoriilor de persoane vizate sau mecanismelor utilizate pentru prelucrarea datelor,ţinând cont de dispoziţiile art. 23 alin. (1) din legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu ...
Monitorul Oficial 926 din 15 Decembrie 2015 (M. Of. 926/2015)
ORDIN nr. 3.605 din 9 decembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare prevăzute la titlul III din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 926 din 15 decembrie 2015
În temeiul prevederilor:- art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare,- art. 5 alin. (4), art. 83, 84, 90, 93, art. 95 alin. (2) şi art. 116^2 din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,- art. 228 alin. (2) şi alin. (2^1) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. iordinul preşedintelui agenţiei naţionale de administrare fiscală nr. 52/2012 pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor ...
Monitorul Oficial 920 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 920/2015)
LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 11 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idomeniu de aplicare, definiţii şi autorităţiart. 1(1) prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:a) instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române;b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6-17 din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru ...
Monitorul Oficial 915 din 10 Decembrie 2015 (M. Of. 915/2015)
DECIZIE nr. 611 din 6 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi (6), art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, precum şi a anexelor nr. 2 şi 3b la acest act normativ EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 915 din 10 decembrie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror loredana veisa.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) şi ...
Monitorul Oficial 905 din 07 Decembrie 2015 (M. Of. 905/2015)
DECIZIE nr. 719 din 29 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 905 din 7 decembrie 2015
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror cosmin grancea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi (17) din legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de nistor isai faur în dosarul nr. 37/55/2015 al judecătoriei arad - secţia penală şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 352d/2015.2. la apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarul nr. 353d/2015, având ca obiect excepţia ...
Monitorul Oficial 901 din 04 Decembrie 2015 (M. Of. 901/2015)
DECIZIE nr. 29 din 21 septembrie 2015 referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor Legii nr. 63/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în raport cu dispoziţiile Legilor-cadru de salarizare nr. 330/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv nr. 285/2010 EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 901 din 4 decembrie 2015
Dosar nr. 1.925/1/2015judecător iulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţiejudecător lavinia curelea - preşedintele secţiei i civilejudecător roxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civilejudecător ionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalflorentin sorin drăguţ - judecător la secţia i civilăelena floarea ...