Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 181 din 13 mai 2009
Monitorul Oficial 806 din 29 Octombrie 2015 (M. Of. 806/2015)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 23 octombrie 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 806 din 29 octombrie 2015
Având în vedere:- analiza execuţiei veniturilor bugetare derulată pe parcursul primelor 8 luni ale anului 2015;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– posibilitatea plăţii tranşei a iv-a aferente anului 2016 din titlurile executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale obţinute în instanţă de către personalul din sectorul bugetar;– plata salariilor pentru luna decembrie 2015 ale persoanelor care îşi desfăşoară activitatea, potrivit legii, în cadrul proiectelor finanţate din fonduri ...
Monitorul Oficial 800 din 28 Octombrie 2015 (M. Of. 800/2015)
LEGE nr. 237 din 19 octombrie 2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 800 din 28 octombrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege. partea iregimul de supraveghere solvabilitate iititlul iasigurători şi reasigurătoricap. iobiectul şi domeniul de aplicareart. 1dispoziţii generale(1) prezenta lege reglementează:a) autorizarea şi funcţionarea societăţilor de asigurare şi reasigurare cu sediul pe teritoriul româniei, denumite în continuare societăţi;b) supravegherea desfăşurării activităţii societăţilor prevăzute la lit. a) în românia, pe teritoriul celorlalte state membre şi pe teritoriul statelor terţe;c) autorizarea, funcţionarea şi supravegherea sucursalelor societăţilor din state terţe;d) supravegherea grupurilor de asigurare şi de reasigurare;e) atribuţiile autorităţii de supraveghere financiară, denumită în continuare a.s.f., în calitate de autoritate competentă cu reglementarea, autorizarea şi supravegherea societăţilor, relaţia acesteia cu supraveghetorii ...
Monitorul Oficial 711 bis din 22 Septembrie 2015 (M. Of. 711 bis/2015)
ANEXE din 3 august 2015 la Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 897/2015 EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 711 bis din 22 septembrie 2015
Anexa 11. operaţiunile de fuziune, divizare, dizolvare şi lichidare a societăţilor, precum şi de retragere sau excludere a unor asociaţi din cadrul societăţilor, sunt reglementate de legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare legea societăţilor.operaţiunile care se efectuează de societăţile care intră în stare de insolvenţă sunt reglementate de legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.2. normele metodologice privind reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni de fuziune, divizare, dizolvare şi lichidare a societăţilor, precum şi de retragere sau excludere a unor asociaţi din cadrul societăţilor au la bază prevederile ...
Monitorul Oficial 708 din 22 Septembrie 2015 (M. Of. 708/2015)
ORDIN nr. 1.666 din 6 august 2015 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al Societăţii Comerciale ROFERSPED - S.A., la care Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "CFR-Marfă" - S.A. deţine o participaţie majoritară EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÂRSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 22 septembrie 2015
În temeiul art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 18 ...
ORDIN nr. 1.071 din 8 septembrie 2015 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al Societăţii Comerciale ROFERSPED - S.A., la care Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "CFR-Marfă" - S.A. deţine o participaţie majoritară EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 22 septembrie 2015
În temeiul art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 18 ...
ORDIN nr. 881 din 23 iulie 2015 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 al Societăţii Comerciale ROFERSPED - S.A., la care Societatea Naţională de Transport Feroviar de Marfă "CFR-Marfă" - S.A. deţine o participaţie majoritară EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 708 din 22 septembrie 2015
În temeiul art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 18 ...
Monitorul Oficial 688 din 10 Septembrie 2015 (M. Of. 688/2015)
CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015) EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 688 din 10 septembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. iscopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de modificare a ...
LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 688 din 10 septembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generalecap. i scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscalart. 1 scopul şi sfera de cuprindere a codului fiscal(1) prezentul cod stabileşte: cadrul legal privind impozitele, taxele şi contribuţiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 alin. (2), care sunt venituri ale bugetului de stat, bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru şomaj şi fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale; contribuabilii care au obligaţia să plătească aceste impozite, taxe şi contribuţii sociale; modul de calcul şi de plată a acestora; procedura de ...
Monitorul Oficial 652 din 28 August 2015 (M. Of. 652/2015)
LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 652 din 28 august 2015
────────────────────*) republicată în temeiul art. vi din legea nr. 184/2015 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 490 din 3 iulie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 372 din 28 aprilie 2006, rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 391 din 5 mai 2006 şi, ulterior, a mai ...
Monitorul Oficial 592 din 06 August 2015 (M. Of. 592/2015)
ORDIN nr. 817 din 30 iunie 2015 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2015 pentru Societatea CARFIL - S.A. - filiala Companiei Naţionale ROMARM - S.A. EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 592 din 6 august 2015
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 9 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 47/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei, comerţului şi turismului, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi ...