Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
lege nr 125 din 12 mai 2005
Monitorul Oficial 399 bis din 03 Iulie 2013 (M. Of. 399 bis/2013)
REGULAMENTUL din 10 iunie 2013 disciplinei militare EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 399 bis din 3 iulie 2013
──────────aprobat prin ordinul nr. m.64/2013, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 399 din 03 iulie 2013.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezentul regulament stabileşte modalităţile de implementare a disciplinei militare la toate structurile din ministerul apărării naţionale şi competenţele comandanţilor/şefilor de acordare a recompenselor şi de aplicare a sancţiunilor disciplinare tuturor militarilor ce săvârşesc abateri disciplinare, precum şi modul de organizare şi funcţionare al consiliilor de onoare şi al consiliilor de judecată.(2) sub incidenţa prevederilor prezentului regulament intră cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii profesionişti, rezerviştii pe timpul concentrării sau mobilizării, elevii şi studenţii din instituţiile militare de învăţământ de ...
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 439 din 18 Iulie 2013 (M. Of. 439/2013)
ORDIN nr. 877 din 9 iulie 2013 privind aprobarea Procedurii de inregistrare fiscala a contribuabililor nerezidenti care desfasoara activitate in Romania prin unul sau mai multe sedii permanente, precum si a modelului si continutului formularului 013 "Declaratie de inregistrare fiscala/ Declaratie de mentiuni pentru contribuabilii nerezidenti care desfasoara activitate in Romania prin unul sau mai multe sedii permanente" EMITENT: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 18 iulie 2013
În temeiul art. 12 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 72 alin. (7^1), art. 77 şi art. 228 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. iii alin. (2)-(4) din legea nr. 168/2013 privind aprobarea ordonanţei guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea legii nr. 571/2003 privind codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. 1se aprobă procedura de înregistrare fiscală a ...
Monitorul Oficial 416 din 10 Iulie 2013 (M. Of. 416/2013)
HOTARARE din 26 iunie 2011 in Cauza Georgel si Georgeta Stoicescu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 10 iulie 2013
(cererea nr. 9.718/03)strasbourghotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza georgel şi georgeta stoicescu împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, mihai poalelungi, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 5 iulie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 9.718/03 îndreptată împotriva româniei, prin care doi resortisanţi ai acestui stat, georgel stoicescu ...
Monitorul Oficial 372 din 21 Iunie 2013 (M. Of. 372/2013)
HOTARARE din 27 septembrie 2011 in Cauza M. si C. impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 21 iunie 2013
(cererea nr. 29.032/04)definitivăhotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza m. şi c. împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în camera compusă din josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, egbert myjer, jan sikuta, ineta ziemele, nona tsotsoria, kristina pardalos, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 septembrie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 29.032/04 îndreptată împotriva româniei, prin care la 30 iulie 2004, doi cetăţeni ai acestui ...
Monitorul Oficial 350 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 350/2013)
HOTARARE din 8 ianuarie 2013 in Cauza Bucur si Toma impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 13 iunie 2013
Strasbourg(cererea nr. 40238/02)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza bucur şi toma împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 4 decembrie 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 40.238/02 îndreptată împotriva româniei, prin care trei resortisanţi ai acestui stat, domnii constantin bucur ...
Monitorul Oficial 294 din 23 Mai 2013 (M. Of. 294/2013)
PROIECT DE LEGE nr. 308 din 22 aprilie 2013 privind revizuirea Constitutiei Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 23 mai 2013
iniŢiative legislative ale cetĂŢenilor potrivit legii nr. 189/1999 expunere de motiveconstituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a odiosului pact ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist criminal în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul cleptocratic actual, cu cei 23 de ani de distrugere şi jefuire a avuţiei ...
Monitorul Oficial 269 din 14 Mai 2013 (M. Of. 269/2013)
ORDIN nr. 1.817 din 30 aprilie 2013 privind aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI ADMINISTRATIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 269 din 14 mai 2013
În temeiul art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă lista cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 prezentul ordin se publică în monitorul oficial al româniei, ...
Monitorul Oficial 238 din 25 Aprilie 2013 (M. Of. 238/2013)
DECIZIE nr. 136A din 28 septembrie 2012 privind schimbarea in parte a Hotararii arbitrale din data de 30 august 2011 avand ca obiect repartizarea remuneratiilor si a comisionului datorat colectorului unic pentru dreptul de retransmitere prin cablu si pentru remuneratia compensatorie pentru copia privata, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 669 din 20 septembrie 2011, in baza Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 247/2011 EMITENT: CURTEA DE APEL BUCURESTI-SECTIA A IX A CIVILA SI PT. CAUZE PRIVIND PROP. INTELECTUALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 25 aprilie 2013
RomÂniacurtea de apel bucureŞtisecŢia a ix-a civilĂ Şi pentru cauze privind proprietatea intelectualĂ,conflicte de muncĂ Şi asigurĂri socialedecizia civilĂ nr. 136a Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2012dosar nr. 8.766/2/2011curtea constituită din:preşedinte - crina bianca trămîndanjudecător - mihaela paraschivgrefier - elena dana ciobanupe rol se află soluţionarea cererii de apel formulate de apelanta societatea de gestiune colectivă a drepturilor de autor - copyro împotriva hotărârii arbitrale din data de 30 august 2011, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 669 din 20 septembrie 2011, prin decizia directorului general al oficiului român pentru drepturile de ...
DECIZIE nr. 48 din 17 aprilie 2013 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 136A din 28 septembrie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze de proprietate intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale privind schimbarea in parte a Hotararii arbitrale din data de 30 august 2011 avand ca obiect repartizarea remuneratiilor si a comisionului datorat colectorului unic pentru dreptul de retransmitere prin cablu si pentru remuneratia compensatorie pentru copia privata, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 669 din 20 septembrie 2011, in baza Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 247/2011 EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 238 din 25 aprilie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (9) şi ale art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi ale art. 7 din hotărârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificările ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite următoarea decizie:articol unic se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, decizia civilă nr. 136a din 28 septembrie 2012 a curţii de apel bucureşti ...