Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
instruc iuni din 19 noiembrie 2020
Monitorul Oficial 1125 bis din 23 Noiembrie 2020 (M. Of. 1125 bis/2020)
INSTRUCŢIUNI din 30 octombrie 2020 de aplicare a Regulamentului privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1125 bis din 23 noiembrie 2020
──────────aprobate prin ordinul nr. m.197 din 30 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.125 din 23 noiembrie 2020.──────────cap. i dispoziţii generale art. 1(1) bunurile disponibilizate, prevăzute la art. 3 din regulamentul privind organizarea procedurilor pentru valorificarea bunurilor aflate în administrarea ministrului apărării naţionale, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1470/2005, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare regulament, se valorifică potrivit prevederilor prezentelor instrucţiuni.(2) bunurile scoase din funcţiune/declasate se valorifică la intern potrivit procedurilor prevăzute la art. 9 alin. (1) din regulament, în starea fizică în care se află ori, după caz, demilitarizate faza i ...
Monitorul Oficial 1158 din 01 Decembrie 2020 (M. Of. 1158/2020)
INSTRUCŢIUNI din 19 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenţei nr. 21/1996, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 1.037/2019 EMITENT: Consiliul Concurenţei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1158 din 1 decembrie 2020
──────────puse în aplicare prin ordinul nr. 1.077 din 19 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1158 di 1 decembrie 2020.──────────În temeiul art. 26 alin. (1) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul concurenţei adoptă prezentele instrucţiuni.art. iinstrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din legea concurenţei nr. 21/1996, puse în aplicare prin ordinul preşedintelui consiliului concurenţei nr. 1.037/2019, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.017 din 18 decembrie 2019, se modifică şi se completează după cum urmează:1. după punctul 3 se introduce un nou punct, punctul 3^1, cu următorul cuprins:"3^1. ...
INSTRUCŢIUNI din 19 noiembrie 2020 pentru completarea Instrucţiunilor privind condiţiile, termenele şi procedura pentru acceptarea şi evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurenţiale, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 724/2010 EMITENT: Consiliul Concurenţei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1158 din 1 decembrie 2020
──────────puse în aplicare prin ordinul nr. 1.076 din 19 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1158 di 1 decembrie 2020.──────────În temeiul art. 26 alin. (1) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul concurenţei adoptă prezentele instrucţiuni.art. idupă punctul 23 din instrucţiunile privind condiţiile, termenele şi procedura pentru acceptarea şi evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurenţiale, puse în aplicare prin ordinul preşedintelui consiliului concurenţei nr. 724/2010, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 11 din 5 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou punct, punctul 23^1, cu următorul cuprins:"23^1. În ...
ORDIN nr. 1.076 din 19 noiembrie 2020 privind punerea în aplicare a Instrucţiunilor pentru completarea Instrucţiunilor privind condiţiile, termenele şi procedura pentru acceptarea şi evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurenţiale, puse în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 724/2010 EMITENT: Consiliul Concurenţei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1158 din 1 decembrie 2020
În baza prevederilor art. 19 alin. (4) lit. d), ale art. 26 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele consiliului concurenţei emite următorul ordin:art. 1În urma adoptării în plenul consiliului concurenţei se pun în aplicare instrucţiunile pentru completarea instrucţiunilor privind condiţiile, termenele şi procedura pentru acceptarea şi evaluarea angajamentelor, în cazul practicilor anticoncurenţiale, puse în aplicare prin ordinul preşedintelui consiliului concurenţei nr. 724/2010, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 11 din 5 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ...
Monitorul Oficial 1121 bis din 23 Noiembrie 2020 (M. Of. 1121 bis/2020)
METODOLOGIA-CADRU din 11 noiembrie 2020 privind mobilitatea personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar în anul şcolar 2021 - 2022 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1121 bis din 23 noiembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 5.991 din 11 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.121 din 23 noiembrie 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta metodologie reglementează:a) condiţiile de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar;b) organizarea şi desfăşurarea etapelor de mobilitate a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar;c) angajarea personalului didactic de predare în învăţământul preuniversitar, precum şi eliberarea din funcţie a personalului didactic de predare din învăţământul preuniversitar.(2) prin localitate, în sensul prezentei metodologii, se înţelege: comună, oraş sau municipiu.(3) prin unităţi de învăţământ, în sensul prezentei metodologii, se au în vedere: unităţile de învăţământ cu ...
Monitorul Oficial 1141 din 26 Noiembrie 2020 (M. Of. 1141/2020)
LEGE nr. 270 din 25 noiembrie 2020 privind munca în domeniul pescuitului maritim EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1141 din 26 noiembrie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta lege reglementează munca în domeniul pescuitului maritim.(2) prezenta lege are ca scop instituirea de măsuri pentru asigurarea îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă şi de muncă şi protejarea sănătăţii şi securităţii pescarilor din sectorul pescuitului maritim.(3) prezenta lege stabileşte responsabilităţile proprietarilor navelor de pescuit, ale comandanţilor şi ale pescarilor, precum şi cerinţele minime privind condiţiile de angajare şi muncă pentru pescarii care se află la bordul navelor de pescuit care arborează pavilion român sau care sunt înregistrate sub deplina jurisdicţie a statului român.art. 2În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile ...
Monitorul Oficial 1139 din 26 Noiembrie 2020 (M. Of. 1139/2020)
GHID DE FINANŢARE din 23 noiembrie 2020 a Programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1139 din 26 noiembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.089 din 23 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1139 din 26 noiembrie 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1rolul ghidului de finanţare(1) ghidul de finanţare, denumit în continuare ghid, constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale privind derularea programului naţional de înlocuire a echipamentelor electrice şi electronice uzate cu unele mai performante din punct de vedere energetic, denumit în continuare program.(2) ghidul conţine dispoziţii privind:a) obiectul, scopul şi indicatorul de performanţă ale programului; b) condiţiile de validare a comerciantului;c) analiza şi aprobarea participării comerciantului şi a persoanei fizice în ...
Monitorul Oficial 1129 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1129/2020)
GHID DE FINANŢARE din 16 noiembrie 2020 a Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1129 din 24 noiembrie 2020
──────────aprobat prin ordinul nr. 2.057 din 16 noiembrie 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1129 din 24 noiembrie 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1ghidul de finanţare(1) ghidul de finanţare, denumit în continuare ghid, constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale cu privire la derularea programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ, denumit în continuare program.(2) ghidul conţine dispoziţii privind:a) scopul, obiectul şi indicatorii de performanţă ai programului;b) eligibilitatea solicitantului finanţării, a proiectului propus şi a cheltuielilor acestuia;c) condiţiile şi termenele ...
Monitorul Oficial 1127 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1127/2020)
ORDIN nr. 726 din 30 octombrie 2020 privind stabilirea atribuţiilor compartimentelor Autorităţii Electorale Permanente EMITENT: Autoritatea Electorală Permanentă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1127 din 24 noiembrie 2020
Având în vedere prevederile titlului ii din legea nr. 208/2015 privind alegerea senatului şi a camerei deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente, cu modificările şi completările ulterioare,văzând regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii electorale permanente, aprobat prin hotărârea birourilor permanente ale camerei deputaţilor şi senatului nr. 4/2020,ţinând cont de propunerile formulate de compartimentele autorităţii electorale permanente, în baza notei nr. 25.062 din 27.10.2020,în temeiul art. 102 alin. (14) din legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii electorale permanente emite prezentul ordin.cap. idispoziţii generaleart. 1prezentul ordin reglementează atribuţiile compartimentelor autorităţii electorale permanente, denumită în continuare autoritatea, ...
Monitorul Oficial 1108 din 19 Noiembrie 2020 (M. Of. 1108/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 197 din 18 noiembrie 2020 privind unele măsuri în domeniul asistenţei medicale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1108 din 19 noiembrie 2020
Având în vedere contextul actual generat de evoluţia situaţiei epidemiologice naţionale determinată de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru care a fost instituită starea de urgenţă prin decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei şi prelungită prin decretul nr. 240/2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul româniei, măsuri continuate prin declararea stării de alertă pe teritoriul româniei prin hotărârea guvernului nr. 394/2020 privind declararea stării de alertă şi măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare, prelungită prin hotărârea guvernului nr. 476/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul ...








