Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 79 din 14 februarie 1996
Monitorul Oficial 108 din 30 Mai 1997 (M. Of. 108/1997)
HOTARARE nr. 240 din 29 mai 1997 privind stabilirea preturilor, tarifelor si adaosurilor comerciale maximale la unele produse si servicii reglementate potrivit Legii concurentei nr. 21/1996, a impozitului pe titei si gaze din productia interna si a modului de reglementare a cheltuielilor necesare realizarii, dezvoltarii si modernizarii productiei la produsele respective EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 108 din 30 mai 1997
Guvernul româniei hotărăşte:art. 1(1) se stabilesc limitele maxime ale preţurilor, tarifelor şi adaosurilor comerciale pentru materiile prime şi derivatele acestora, în condiţiile art. 4 alin. (2) şi (3) din legea concurentei nr. 21/1996, prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) supravegherea şi controlul preţurilor pentru produsele subvenţionate prevăzute în anexa nr. 1 se vor efectua până la data de 31 decembrie 1997, iar pentru preţurile, tarifele şi adaosurile comerciale la produsele prevăzute în anexa nr. 2, până la data de 31 august 1997.(3) În limita preţurilor, tarifelor şi adaosurilor comerciale maximale prevăzute în ...
Monitorul Oficial 99 din 23 Mai 1997 (M. Of. 99/1997)
HOTARARE nr. 190 din 8 mai 1997 privind aprobarea contractului de activitate a Societatii Nationale a Cailor Ferate Romane pe perioada 1997-2000 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 99 din 23 mai 1997
În temeiul legii nr. 129/1996 privind transportul pe căile ferate române,guvernul româniei hotărăşte:art. 1se aprobă contractul de activitate a societăţii naţionale a căilor ferate române pe perioada 1997-2000, denumit în continuare contract de activitate, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.ministerul transporturilor şi societatea naţionala a căilor ferate române vor actualiza anual, în condiţiile legii, contractul de activitate prevăzut la alin. 1, după aprobarea bugetului de stat.art. 2volumele anuale de transport marfa şi călători pentru anii 1997-2000, stabilite prin programul de restructurare şi redresare financiară a societăţii naţionale a căilor ferate române, aprobat prin hotărârea guvernului nr. ...
Monitorul Oficial 32 din 27 Februarie 1997 (M. Of. 32/1997)
HOTARARE nr. 37 din 26 februarie 1997 privind masuri cu caracter temporar pentru combaterea cresterii excesive a preturilor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 27 februarie 1997
În temeiul art. 4 alin. (3) din legea concurenţei nr. 21/1996,guvernul româniei hotărăşte:art. 1(1) limitele maxime ale preţurilor materiilor prime şi derivatelor acestora, ce se stabilesc în condiţiile art. 4 alin. (3) şi (4) din legea nr. 21/1996, sunt prevăzute în anexa are face parte integrantă din prezenta hotărâre.(2) preţurile prevăzute în anexa se aplica pe o perioada de 6 luni începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.(3) agenţii economici producători, distribuitori angrosisti sau detailisti, pot practica preţuri mai mici, în condiţii de concurenta.art. 2(1) preţurile maxime ale produselor prevăzute în anexa la prezenta hotărâre se ajustează lunar, ...
Monitorul Oficial 30 din 25 Februarie 1997 (M. Of. 30/1997)
HOTARARE nr. 28 din 21 februarie 1997 privind unele masuri de protectie sociala referitoare la pensiile de asigurari sociale de stat, militare, I.O.V.R., ale agricultorilor, ajutoarele de somaj, ajutoarele sociale si alte venituri ale populatiei, incepand cu luna februarie 1997 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 25 februarie 1997
Guvernul româniei hotărăşte:art. 1(1) Începând cu luna februarie 1997 se indexează cu 46,1% următoarele venituri ale populaţiei:a) pensiile de asigurări sociale de stat, militare, i.o.v.r. şi cele stabilite potrivit legii nr. 42/1990, republicată;b) pensiile suplimentare din sistemul asigurărilor sociale de stat şi pensiile suplimentare pentru pensionării militari;c) indemnizaţiile de îngrijire acordate pensionarilor încadraţi în gradul i de invaliditate;d) ajutoarele sociale stabilite pe baza legislaţiei de pensii;e) indemnizaţiile şi sporurile ce se acorda invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război în temeiul legii nr. 49/1991, cu modificările aduse prin legea nr. 55/1992 şi prin legea nr. 44/1994;f) indemnizaţiile lunare acordate pe baza ...
Monitorul Oficial 312 din 27 Noiembrie 1996 (M. Of. 312/1996)
HOTARARE nr. 1.202 din 18 noiembrie 1996 privind taxele vamale de import pentru produsele agricole in anul 1997 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 312 din 27 noiembrie 1996
În temeiul art. 35 din ordonanţa guvernului nr. 26/1993, aprobată şi modificată prin legea nr. 102/1994,guvernul româniei hotărăşte:art. 1taxele vamale aplicate la importul de produse agricole în anul 1997 sunt cele prevăzute în anexa la prezenta hotărâre.art. 2prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1997. prim-ministrunicolae vĂcĂroiu contrasemnează: --------------ministru de stat, ministrul finanţelor,florin georgescu ministrul comerţului,ioan dan popescuministrul agriculturii şi alimentaţiei,alexandru lăpuşanbucureşti, 18 noiembrie 1996.nr. 1202.anexa 1 taxele vamale aplicate în 1997 la importul de produse agricole─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── cod ...
Monitorul Oficial 45 din 05 Martie 1996 (M. Of. 45/1996)
HOTARARE nr. 104 din 21 februarie 1996 privind scutirea totala de la calculul amortizarii a unor active corporale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 5 martie 1996
În temeiul art. 16 lit. b) din legea nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat în active corporale şi necorporale,guvernul româniei hotărăşte:art. 1se aprobă scutirea totală de la calculul amortizării a unor active corporale aflate în prezent în conservare - având o valoare de inventar de 113,4 miliarde lei -, din patrimoniul societăţilor comerciale "petrotub" - s.a. roman şi "matpur" - s.a. bucureşti, conform anexelor nr. 1 şi 2, începând cu anul 1996.activele corporale prevăzute la alin. 1 fac parte din unele obiective de interes naţional.art. 2În cazul în care societăţile comerciale menţionate la art. 1 vor utiliza, vor închiria sau ...
Monitorul Oficial 40 din 26 Februarie 1996 (M. Of. 40/1996)
HOTARARE nr. 79 din 14 februarie 1996 privind transmiterea obiectivului "Gospodarie I.U.G.T.C.", situat in str. Pata Rit nr. 1, Cluj-Napoca, in patrimoniul Societatii Comerciale "SPUT" - S.A. Cluj-Napoca EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 40 din 26 februarie 1996
Guvernul româniei hotărăşte:art. 1se aprobă transmiterea, cu titlu gratuit, a obiectivului "gospodărie i.u.g.t.c.", situat în baza de producţie someşeni, str. pata rit nr. 1, cluj-napoca, judeţul cluj, compus din construcţii şi terenul aferent în suprafaţă de 18.089 mp, din patrimoniul societăţii comerciale "t.c.i. - contractor general" - s.a. cluj-napoca în patrimoniul societăţii comerciale "sput" - s.a. cluj-napoca, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2capitalul social al societăţii comerciale "sput" - s.a. cluj-napoca se majorează şi, în mod corespunzător, se diminuează capitalul social al societăţii comerciale "t.c.i. - contractor general" - s.a. cluj-napoca cu valoarea obiectivului prevăzut ...
Monitorul Oficial 43 din 29 Februarie 1996 (M. Of. 43/1996)
HOTARIRE nr. 1 din 26 februarie 1996 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a Consiliului Legislativ si a nomenclatorului de functii EMITENT: BIROURILE PERMANENTE ALE CAMEREI DEPUTATILOR SI SENATULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 29 februarie 1996
Avînd în vedere avizul comun al comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a camerei deputaţilor şi al comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări a senatului,în temeiul art. 10 din legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea consiliului legislativ,birourile permanente ale camerei deputaţilor şi senatului adoptă prezenta hotărîre.art. 1se aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului legislativ, care face parte integrantă din prezenta hotărîre.art. 2se aprobă nomenclatorul de funcţii al consiliului legislativ, care face parte integrantă din prezenta hotărîre. preŞedintele camerei deputaŢilor adrian nĂstase preŞedintele senatului prof. univ. dr. oliviu ghermanbucureşti, 26 februarie 1996.nr. 1. regulamentulde organizare şi funcţionare a consiliului legislativcap. ...
Monitorul Oficial 6 din 16 Ianuarie 1995 (M. Of. 6/1995)
HOTARARE nr. 974 din 29 decembrie 1994 pentru aprobarea Instructiunilor privind metodologia de calcul si formularistica corespunzatoare referitoare la impozitul pe profit EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 16 ianuarie 1995
Guvernul româniei hotărăşte:art. 1În temeiul art. 38 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit, se aprobă instrucţiunile privind metodologia de calcul şi formularistica corespunzătoare referitoare la impozitul pe profit, cuprinse în anexă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2ministerul finanţelor va actualiza şi va completa periodic instrucţiunile privind metodologia referitoare la calculul impozitului pe profit, pe care le va supune spre adoptare guvernului. prim-ministrunicolae vĂcĂroiu contrasemnează: --------------- ministru de stat, ministrul finanţelor, florin georgescubucureşti, 29 decembrie 1994.nr. 974.anexĂministerul finanŢelor instrucŢiuni privind metodologia de calcul şi formularisticacorespunzătoare referitoare la impozitul pe profitÎn temeiul art. 38 alin. (1) din ordonanţa guvernului nr. 70/1994 privind ...








