Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 29 din 6 noiembrie 2000
Monitorul Oficial 648 din 12 Decembrie 2000 (M. Of. 648/2000)
HOTARARE nr. 1.231 din 29 noiembrie 2000 pentru aplicarea rezolutiilor nr. 1.298(2000) si nr. 1.312(2000) ale Consiliului de Securitate al Organizatiei Natiunilor Unite privind Eritreea si Etiopia EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 12 decembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi având în vedere prevederile rezolutiilor nr. 1.298(2000) din 17 mai 2000 şi nr. 1.312(2000) din 31 iulie 2000 ale consiliului de securitate al organizaţiei naţiunilor unite, ţinând seama de obligaţia ce revine statelor membre ale organizaţiei naţiunilor unite de a îndeplini rezoluţiile adoptate de consiliul de securitate, în conformitate cu prevederile cap. vii al cartei organizaţiei naţiunilor unite, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 organele şi instituţiile de stat, persoanele fizice şi juridice romane, precum şi persoanele fizice ...
Monitorul Oficial 644 din 11 Decembrie 2000 (M. Of. 644/2000)
HOTARARE nr. 1.250 din 29 noiembrie 2000 pentru schimbarea administratorului unor imobile, proprietate publica a statului, precum si pentru trecerea unui imobil din domeniul privat al statului in domeniul public al statului si administrarea Serviciului de Protectie si Paza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 11 decembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei, precum şi ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 12 alin. (1) şi (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, guvernul româniei hotãrãşte: art. 1 se aproba transmiterea imobilului vila dante 1, situata în municipiul bucureşti, str. turgheniev, într. dante, sectorul 1, cu bunurile şi terenul aferent, proprietate publica a statului, din administrarea serviciului de protecţie şi paza în administrarea regiei autonome "administraţia patrimoniului protocolului de stat". art. 2 ...
HOTARARE nr. 1.219 din 29 noiembrie 2000 privind unele masuri de protectie a intereselor consumatorilor la achizitionarea de piese de schimb auto, altele decat cele care pot afecta siguranta circulatiei si/sau protectia mediului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 11 decembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale art. 8 din ordonanta guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 piesele de schimb auto, echipamentele şi subansamblurile auto, denumite în continuare piese de schimb auto, fabricate în românia sau importate, altele decât cele care pot afecta siguranta circulaţiei şi/sau protecţia mediului, se pot comercializa numai dacã sunt validate de constructorul de vehicul rutier cãruia îi sunt destinate sau dacã sunt certificate/omologate conform prevederilor prezentei hotãrâri. ...
HOTARARE nr. 1.212 din 29 noiembrie 2000 privind aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a comitetelor de bazin EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 644 din 11 decembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale art. 47 alin. (11) din legea apelor nr. 107/1996 , guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. articol unic se aproba regulamentul de organizare şi funcţionare a comitetelor de bazin, prevãzut în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. prim-ministru mugur constantin isarescu contrasemneazã: ...
Monitorul Oficial 643 din 11 Decembrie 2000 (M. Of. 643/2000)
HOTARARE nr. 1.224 din 29 noiembrie 2000 privind transmiterea unor bunuri culturale mobile din proprietatea publica a statului si din administrarea Muzeului National de Arta al Romaniei in proprietatea Patriarhiei Romane EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 11 decembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale art. 5 alin. (2) şi ale art. 10 alin. (2) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica şi regimul juridic al acesteia, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 se aproba trecerea bunurilor culturale mobile prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, din proprietatea publica a statului şi din administrarea muzeului naţional de arta al româniei în proprietatea privatã a statului. art. 2 bunurile prevãzute la art. 1 se transmit din ...
Monitorul Oficial 641 din 08 Decembrie 2000 (M. Of. 641/2000)
HOTARARE nr. 1.233 din 29 noiembrie 2000 privind aprobarea Acordului de concesiune pentru explorare, dezvoltare si exploatare petroliera in perimetrul XIX Neptun, incheiat intre Agentia Nationala pentru Resurse Minerale, pe de o parte, si Societatea Nationala a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucuresti si Compania "ELF Aquitaine", pe de alta parte EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 641 din 8 decembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale art. 13 alin. 4 din legea petrolului nr. 134/1995 , guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 se aproba acordul de concesiune pentru explorare, dezvoltare şi exploatare petroliera în perimetrul xix neptun, încheiat între agenţia nationala pentru resurse minerale, pe de o parte, în calitate de concedent, şi societatea nationala a petrolului "petrom" - s.a. bucureşti şi compania "elf aquitaine", cu sediul în tour elf, 2 place de la coupole, la defense 6, courbevois (hauts de seine), franta, pe de alta ...
Monitorul Oficial 640 din 08 Decembrie 2000 (M. Of. 640/2000)
HOTARARE nr. 1.222 din 29 noiembrie 2000 pentru reorganizarea redactiei publicatiei metodice "Revista muzeelor" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 8 decembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 (1) redactia publicatiei metodice "revista muzeelor" se reorganizeazã ca instituţie publica cu personalitate juridicã în subordinea ministerului culturii. (2) sediul instituţiei publice "revista muzeelor" este în municipiul bucureşti, calea dorobantilor nr. 99a, camerele 407 şi 413, sectorul 1. (3) spaţiile în care îşi are sediul instituţia publica "revista muzeelor", având datele de identificare prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, trec din administrarea centrului de pregãtire şi ...
Monitorul Oficial 636 din 07 Decembrie 2000 (M. Of. 636/2000)
HOTARARE nr. 1.210 din 29 noiembrie 2000 privind acoperirea unor cheltuieli ale unor institutii si unitati de interes public EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 7 decembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei, ale art. 5 alin. (1) lit. d) şi j) şi ale alin. (2) din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 118/1999 privind înfiinţarea şi utilizarea fondului naţional de solidaritate, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 se aproba acordarea unor sume în cuantumurile şi pentru instituţiile şi unitãţile publice prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. art. 2 plata sumelor se asigura din fondul naţional de solidaritate, fond ...
Monitorul Oficial 640 din 08 Decembrie 2000 (M. Of. 640/2000)
HOTARARE nr. 1.221 din 29 noiembrie 2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea certificatului de garantie guvernamentala EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 8 decembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale art. 6 din ordonanta guvernului nr. 44/2000 referitoare la unele mãsuri privind asigurarea bunurilor culturale mobile exportate temporar, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. articol unic se aproba normele metodologice privind acordarea certificatului de garanţie guvernamentalã, prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. prim-ministru mugur constantin isarescu ...
Monitorul Oficial 636 din 07 Decembrie 2000 (M. Of. 636/2000)
HOTARARE nr. 1.251 din 29 noiembrie 2000 privind organizarea manifestarilor prilejuite de aniversarea a 125 de ani de la nasterea sculptorului Constantin Brancusi EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 7 decembrie 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei, guvernul româniei adopta prezenta hotãrâre. art. 1 (1) anul 2001 se declara anul brancusi, pentru aniversarea a 125 de ani de la naşterea sculptorului constantin brancusi. (2) acţiunile şi manifestãrile ce urmeazã sa se desfãşoare în perioada 1 ianuarie 2001 - 31 decembrie 2001 constituie programul naţional "anul 2001 - anul brancusi". art. 2 (1) pentru buna desfãşurare a acţiunilor şi manifestãrilor menţionate la art. 1 alin. (2) se constituie comitetul de coordonare "anul ...








