Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 21 din 2 decembrie 2003
Monitorul Oficial 692 din 22 Septembrie 2014 (M. Of. 692/2014)
HOTĂRÂRE nr. 801 din 17 septembrie 2014 privind actualizarea valorii de inventar şi transmiterea imobilelor aflate în domeniul public al statului din administrarea Bibliotecii Naţionale a României şi a Ministerului Culturii în administrarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană al României EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 692 din 22 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 867 alin. (1) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor ordonanţei guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă transmiterea imobilului identificat la numărul mfp 157102, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, aflat în domeniului public al statului, din administrarea ministerului culturii ...
Monitorul Oficial 680 din 17 Septembrie 2014 (M. Of. 680/2014)
HOTĂRÂRE din 5 noiembrie 2013 în Cauza Branişte împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 17 septembrie 2014
Strasbourg(cererea nr. 19.099/04)definitivĂla 24 martie 2014hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza branişte împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, corneliu bîrsan, luis lopez guerra, nona tsotsoria, johannes silvis, valeriu griţco, judecători, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 15 octombrie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 19.099/04 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul ...
Monitorul Oficial 675 din 16 Septembrie 2014 (M. Of. 675/2014)
HOTĂRÂRE nr. 783 din 10 septembrie 2014 pentru modificarea poziţiei nr. 17 din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reşedinţe de judeţe în administrarea instituţiilor prefectului şi pentru actualizarea valorii de inventar şi a datelor de identificare ale unui imobil aflat în domeniul public al statului şi administrarea Instituţiei Prefectului - Judeţul Dolj din subordinea Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 675 din 16 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 poziţia nr. 17 din anexa la hotărârea guvernului nr. ...
Monitorul Oficial 665 din 10 Septembrie 2014 (M. Of. 665/2014)
HOTĂRÂRE nr. 762 din 4 septembrie 2014 privind modificarea anexei nr. 8 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 10 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ianexa nr. 8 la hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările ...
HOTĂRÂRE nr. 761 din 4 septembrie 2014 privind transmiterea unei părţi de imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al judeţului Iaşi şi pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 10 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 9 alin. (1) şi art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1 se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul ...
HOTĂRÂRE nr. 760 din 4 septembrie 2014 privind transferul unei părţi dintr-un imobil, aflat în domeniul public al statului, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în administrarea Ministerului Afacerilor Interne şi pentru actualizarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 665 din 10 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 867 alin. (1), art. 868 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea ...
Monitorul Oficial 648 din 03 Septembrie 2014 (M. Of. 648/2014)
HOTĂRÂRE din 25 februarie 2014 în Cauza Văduva împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 3 septembrie 2014
Strasbourg(cererea nr. 27.781/06)definitivĂla 25 mai 2014hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza văduva împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, dragoljub popovic, kristina pardalos, johannes silvis, valeriu griţco, iulia antoanella motoc, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 4 februarie 2014,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 27.781/06 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant român, domnul ion irinel ...
Monitorul Oficial 649 din 03 Septembrie 2014 (M. Of. 649/2014)
HOTĂRÂRE nr. 732 din 26 august 2014 privind modificarea şi completarea, după caz, a descrierii tehnice şi adresei unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al statului aflate în administrarea Administraţiei Naţionale "Apele Române" prin Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor şi Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad, instituţie publică în coordonarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 3 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 20 alin. (1) din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 2 din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modificarea şi completarea, după caz, a descrierii tehnice şi adresei unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al statului aflate în administrarea administraţiei naţionale "apele române" prin institutul naţional de hidrologie şi gospodărire a apelor şi administraţia bazinală de apă prut-bârlad, instituţie publică în ...
Monitorul Oficial 645 din 02 Septembrie 2014 (M. Of. 645/2014)
HOTĂRÂRE nr. 728 din 26 august 2014 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara în domeniul public al comunei Comloşu Mare şi pentru actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 645 din 2 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, art. 9 alin. (1) şi art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 2 alin. (1) şi (2) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi ...
Monitorul Oficial 643 din 01 Septembrie 2014 (M. Of. 643/2014)
HOTĂRÂRE nr. 727 din 26 august 2014 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara în domeniul public al comunei Foeni şi privind actualizarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 1 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 9 alin. (1) şi art. 20 din legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 2 alin. (1) şi (2) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu ...