Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
hotarare nr 2 234 din 9 decembrie 2004
Monitorul Oficial 862 din 20 Decembrie 2008 (M. Of. 862/2008)
HOTARARE nr. 1.638 din 10 decembrie 2008 pentru aprobarea cuantumului sumelor ce urmeaza a fi virate Fondului "Proprietatea" si al celor decontate operatorilor economici ca urmare a indeplinirii prevederilor Acordului bilateral dintre Guvernul Romaniei, actionand prin Ministerul Finantelor Publice, si Republica Irak, actionand prin Ministerul Finantelor, semnat la Amman la 18 august 2005 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 862 din 20 decembrie 2008
Având în vedere prevederile art. 9 alin. (2) lit. a) din titlul vii al legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã cuantumul sumelor ce urmeazã a fi virate fondului "proprietatea" şi al celor decontate operatorilor economici ca urmare a îndeplinirii prevederilor acordului bilateral dintre guvernul româniei, acţionând prin ministerul finanţelor publice, şi republica irak, acţionând prin ministerul ...
Monitorul Oficial 856 din 19 Decembrie 2008 (M. Of. 856/2008)
HOTARARE nr. 1.628 din 10 decembrie 2008 privind acordarea de ajutoare financiare pentru aplicarea Regulamentului (CE) nr. 657/2008 al Comisiei de stabilire a normelor de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.234/2007 al Consiliului in ceea ce priveste acordarea de ajutoare comunitare pentru furnizarea laptelui si a anumitor produse lactate elevilor din institutiile scolare EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 856 din 19 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, în conformitate cu prevederile regulamentului (ce) nr. 657/2008 al comisiei de stabilire a normelor de aplicare a regulamentului (ce) nr. 1.234/2007 al consiliului în ceea ce priveşte acordarea de ajutoare comunitare pentru furnizarea laptelui şi a anumitor produse lactate elevilor din instituţiile şcolare, ale regulamentului parlamentului european şi al consiliului (ce) nr. 852/2004 privind igiena produselor alimentare şi ale regulamentului parlamentului european şi al consiliului (ce) nr. 853/2004 privind stabilirea unor norme specifice de igienã care se aplicã alimentelor de origine animalã, având în vedere prevederile ...
Monitorul Oficial 852 din 18 Decembrie 2008 (M. Of. 852/2008)
HOTARARE nr. 1.572 din 4 decembrie 2008 privind acordarea sprijinului financiar comunitar pentru procesarea primara a tulpinilor de in si canepa pentru fibra, precum si pentru modificarea punctului 3 din anexa nr. 1k) la Normele metodologice de aplicare a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 67/2006 privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finantarii politicii agricole comune alocate de la Comunitatea Europeana, precum si a fondurilor de cofinantare si prefinantare alocate de la bugetul de stat, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 293/2008 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 18 decembrie 2008
În conformitate cu prevederile regulamentului consiliului (ce) nr. 1.234/2007 în ceea ce priveşte acordarea de ajutoare comunitare în sectorul inului şi cânepei pentru fibre şi ale regulamentului comisiei (ce) nr. 507/2008 de stabilire a normelor de aplicare a regulamentului consiliului nr. 1.673/2000 privind organizarea comunã a pieţelor în sectorul inului şi cânepei pentru fibre, având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 67/2006 privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finanţãrii politicii agricole comune alocate de la comunitatea europeanã, precum şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat, aprobatã cu modificãri ...
Monitorul Oficial 808 din 03 Decembrie 2008 (M. Of. 808/2008)
HOTARARE nr. 1.443 din 12 noiembrie 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.350/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Dambovita, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Dambovita EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 3 decembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 1.350/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului dâmboviţa, precum şi al municipiului târgovişte, al oraşelor şi comunelor din judeţul dâmboviţa, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 276 şi 276 bis din 24 aprilie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã ...
Monitorul Oficial 799 din 28 Noiembrie 2008 (M. Of. 799/2008)
HOTARARE nr. 931 din 20 august 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Bihor, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Bihor EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 28 noiembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 970/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului bihor, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul bihor, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 671 şi 671 bis din 10 septembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: ...
Monitorul Oficial 761 din 11 Noiembrie 2008 (M. Of. 761/2008)
HOTARARE nr. 1.392 din 4 noiembrie 2008 pentru completarea Hotararii Guvernului nr. 566/2006 privind declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrarii "Constructia variantei de ocolire Deva si Orastie la profil de autostrada" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 11 noiembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 4 alin. (1) din legea nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de autostrãzi şi drumuri naţionale, cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i anexa nr. 2 la hotãrârea guvernului nr. 566/2006 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privatã situate pe amplasamentul lucrãrii "construcţia variantei de ocolire deva şi orãştie la profil de autostradã", publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 435 şi 435 bis din 19 mai 2006, ...
Monitorul Oficial 581 din 01 August 2008 (M. Of. 581/2008)
HOTARARE nr. 162 din 13 februarie 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 1.361/2001 privind atestarea domeniului public al judetului Vaslui, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Vaslui EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 581 din 1 august 2008
În temeiul art.108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 1.361/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului vaslui, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul vaslui, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 633 şi 633 bis din 27 august 2002, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. la anexa ...
Monitorul Oficial 417 din 03 Iunie 2008 (M. Of. 417/2008)
HOTARARE nr. 501 din 14 mai 2008 pentru modificarea si completarea Hotararii Guvernului nr. 973/2002 privind atestarea domeniului public al judetului Gorj, precum si al municipiilor, oraselor si comunelor din judetul Gorj EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 417 din 3 iunie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicat, al art. 21 alin. (3) din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i hotãrârea guvernului nr. 973/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului gorj, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul gorj, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 668 şi 668 bis din 9 septembrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã: ...
Monitorul Oficial 280 din 10 Aprilie 2008 (M. Of. 280/2008)
HOTARARE nr. 18 din 25 martie 2008 pentru aprobarea Normei nr. 9/2008 privind intocmirea si depunerea situatiilor financiare anuale de catre entitatile autorizate, reglementate si supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private pentru exercitiul financiar 2007 EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 280 din 10 aprilie 2008
În temeiul dispoziţiilor art. 21, ale art. 23 lit. f) şi g) şi ale art. 24 lit. k) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 313/2005 , conform hotãrârii parlamentului româniei nr. 24/2006 privind numirea preşedintelui, a vicepreşedintelui şi a celorlalţi membri ai consiliului comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, având în vedere prevederile art. 15 alin. (5), (6) şi (7) din legea nr. 204/2006 privind pensiile ...
Monitorul Oficial 193 din 13 Martie 2008 (M. Of. 193/2008)
HOTARARE nr. 238 din 5 martie 2008 pentru completarea Hotararii Guvernului nr. 1.733/2006 privind declansarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privata situate pe amplasamentul lucrarii de utilitate publica "Varianta de ocolire Cluj Est" EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 13 martie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 4 alin. (1) din legea nr. 198/2004 privind unele mãsuri prealabile lucrãrilor de construcţie de autostrãzi şi drumuri naţionale, cu modificãrile ulterioare, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. i anexa nr. 2 la hotãrârea guvernului nr. 1.733/2006 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privatã situate pe amplasamentul lucrãrii de utilitate publicã "varianta de ocolire cluj est", publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.012 din 20 decembrie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, se ...