Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 284 din 12 aprilie 2019
Monitorul Oficial 555 din 05 Iulie 2019 (M. Of. 555/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019
Având în vedere angajamentele constante şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscurile de suspendare a fondurilor aferente unor programe operaţionale ca urmare a neimplementării în termenele asumate în documentele strategice, inclusiv acordul de parteneriat încheiat cu comisia europeană, a unor măsuri de reformă a administraţiei publice, a căror reglementare nu mai poate fi amânată,ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente ...
Monitorul Oficial 350 din 07 Mai 2019 (M. Of. 350/2019)
CONTRACT DE FINANŢARE din 17 septembrie 2018 dintre România şi Banca Europeană de Investiţii EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 350 din 7 mai 2019
──────────aprobat prin legea nr. 72 din 22 aprilie 2019, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 350 din 7 mai 2019.──────────*) traducere.fi nr. 88.841(ro)serapis nr. 2015-0714românia - cofinanţare ue pentru dezvoltare rurală 2014-2020bucureşti, 17 septembrie 2018preambulinterpretare Şi definiŢiiarticolul 11.1 valoarea creditului1.2 procedura de tragere1.2 a tranşe1.2 b cererea de tragere1.2 c notificarea de tragere1.2 d contul tragerii1.3 moneda tragerii1.4 condiţii de tragere1.4 a condiţii precedente pentru prima cerere de ...
Monitorul Oficial 290 din 16 Aprilie 2019 (M. Of. 290/2019)
DECRET nr. 284 din 12 aprilie 2019 pentru numirea unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 290 din 16 aprilie 2019
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 31 din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. c) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 508 din data de 21 martie 2019,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicdoamna alina beşe se numeşte ...
Monitorul Oficial 284 din 15 Aprilie 2019 (M. Of. 284/2019)
DECRET nr. 213 din 12 aprilie 2019 privind rechemarea unui ambasador EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 284 din 15 aprilie 2019
În temeiul prevederilor art. 91 alin. (2) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicată,având în vedere propunerea guvernului,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:art. 1domnul dan adrian bălănescu se recheamă din calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al româniei în republica lituania şi în republica letonia.art. 2domnul dan adrian bălănescu îşi va încheia misiunea în termen de cel mult 90 de zile de la publicarea prezentului decret.preŞedintele romÂnieiklaus-werner iohannisÎn temeiul art. 100 alin. (2) din constituţia româniei, republicată, contrasemnăm acest decret.prim-ministruvasilica-viorica dĂncilĂ bucureşti, 12 aprilie 2019.nr. 213.----
DECRET nr. 212 din 12 aprilie 2019 privind eliberarea din funcţie a unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 284 din 15 aprilie 2019
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (2) lit. d) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 212/2019,preşedintele româniei d e c r e t e a z ă:articol unicla data de 15 aprilie 2019, doamna liliana ...
Monitorul Oficial 127 din 17 Februarie 2017 (M. Of. 127/2017)
LEGE nr. 6 din 16 februarie 2017 bugetului de stat pe anul 2017 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 17 februarie 2017
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2017 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2017art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...
Monitorul Oficial 36 din 20 Aprilie 1950 (M. Of. 36/1950)
DECRET nr. 92 din 19 aprilie 1950 pentru nationalizarea unor imobile EMITENT: CONSILIUL DE STAT PUBLICAT ÎN: BULETINUL OFICIAL nr. 36 din 20 aprilie 1950
Art. 1 pentru întãrirea şi dezvoltarea sectorului socialist în economia r.p.r; pentru asigurarea unei bune gospodariri a fondului de locuinţe supuse degradãrii din cauza sabotajului marei burghezii şi a exploatatorilor care deţin un mare numãr de imobile; pentru a lua din mina exploatatorilor un important mijloc de exploatare; se nationalizeaza imobilele prevãzute în listele anexe, înregistrate la cancelaria consiliului de miniştri sub nr. 543 din 14 aprilie 1950, care fac parte integrantã din prezentul decret şi la a cãror alcãtuire s-a ţinut seama de urmãtoarele criterii: 1. imobilele cladite care ...