Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 28 din 28 ianuarie 2014
Monitorul Oficial 667 din 11 Septembrie 2014 (M. Of. 667/2014)
DECRET nr. 577 din 8 septembrie 2014 privind acordarea unei graţieri individuale EMITENT: PREŞEDINTELE ROMÂNIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 667 din 11 septembrie 2014
În temeiul art. 94 lit. d) şi al art. 100 din constituţia româniei, republicată,preşedintele româniei decretează:articol unicse graţiază doamna tiron jana, născută la data de 16 ianuarie 1942 în moineşti, judeţul bacău, fiica lui constantin şi a hariettei brudea, pentru pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută la art. 257 alin. 1 din codul penal, dispusă prin sentinţa penală nr. 51 din 28 februarie 1997 a tribunalului vrancea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 94 din 17 aprilie 1997 a curţii de apel galaţi, precum şi pentru pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. ...
Monitorul Oficial 478 din 28 Iunie 2014 (M. Of. 478/2014)
DECIZIE nr. 285 din 21 mai 2014 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre prim-ministru, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 28 iunie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şef1. pe rol se află examinarea cererii de ...
Monitorul Oficial 467 din 25 Iunie 2014 (M. Of. 467/2014)
DECIZIE nr. 244 din 29 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu referire la art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 25 iunie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...
Monitorul Oficial 364 din 16 Mai 2014 (M. Of. 364/2014)
DECIZIE nr. 156 din 18 martie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 364 din 16 mai 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe ...
Monitorul Oficial 336 din 08 Mai 2014 (M. Of. 336/2014)
DECIZIE nr. 90 din 27 februarie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 336 din 8 mai 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...
Monitorul Oficial 296 din 23 Aprilie 2014 (M. Of. 296/2014)
DECIZIE nr. 157 din 19 martie 2014 cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 296 din 23 aprilie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormihaela senia costinescu ...
Monitorul Oficial 118 din 18 Februarie 2014 (M. Of. 118/2014)
LEGE nr. 29 din 31 martie 2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 118 din 18 februarie 2014
*) republicată în temeiul art. 248 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 146 din 7 aprilie 2000, şi ulterior a fost modificată şi completată prin:- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 70/2000 pentru modificarea legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 267 din 14 ...
Monitorul Oficial 74 din 30 Ianuarie 2014 (M. Of. 74/2014)
DECRET nr. 29 din 28 ianuarie 2014 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: PREŞEDINTELE ROMÂNIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 30 ianuarie 2014
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea consiliului superior al magistraturii nr. 18/2014,preşedintele româniei decretează:articol unicdomnul miron vasile, judecător cu grad profesional de tribunal la judecătoria brezoi, se eliberează din funcţie ...
DECRET nr. 26 din 28 ianuarie 2014 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: PREŞEDINTELE ROMÂNIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 30 ianuarie 2014
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea consiliului superior al magistraturii nr. 19/2014,preşedintele româniei decretează:articol unicdomnul petre dorobanţu, judecător la judecătoria vânju mare, se eliberează din funcţie ca urmare a pensionării.preŞedintele ...
DECRET nr. 25 din 28 ianuarie 2014 privind eliberarea din funcţie a unui judecător EMITENT: PREŞEDINTELE ROMÂNIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 74 din 30 ianuarie 2014
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 65 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 lit. a) din legea nr. 317/2004 privind consiliul superior al magistraturii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere hotărârea consiliului superior al magistraturii nr. 12/2014,preşedintele româniei decretează:articol unicdoamna liliana bădescu, judecător la curtea de apel bucureşti, se eliberează din funcţie ca urmare a ...