Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 251 din 5 mai 2025
Monitorul Oficial 1134 din 09 Decembrie 2025 (M. Of. 1134/2025)
HOTĂRÂRE nr. 994 din 20 noiembrie 2025 privind actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Justiţiei şi a instanţelor judecătoreşti, precum şi înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a unor imobile şi darea în administrarea unor instanţe judecătoreşti EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1134 din 9 decembrie 2025
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi art. 299 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 867 alin. (1) şi art. 868 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorilor de inventar ale unor imobile aflate în ...
Monitorul Oficial 408 din 07 Mai 2025 (M. Of. 408/2025)
DECRET nr. 336 din 5 mai 2025 pentru numirea unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 408 din 7 mai 2025
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 79 alin. (1) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 251 din data de 8 aprilie 2025,preşedintele româniei decretează:articol unicdoamna hondru-coşug alina se numeşte în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă judecătoria bacău.preŞedintele romÂniei- interimar -ilie-gavril bolojanbucureşti, 5 mai 2025.nr. 336.-----
DECRET nr. 335 din 5 mai 2025 pentru numirea unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 408 din 7 mai 2025
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 79 alin. (1) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 251 din data de 8 aprilie 2025,preşedintele româniei decretează:articol unicdoamna gonciulea denisa-magdalena se numeşte în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă judecătoria timişoara.preŞedintele romÂniei- interimar -ilie-gavril bolojanbucureşti, 5 mai 2025.nr. 335.-----
DECRET nr. 334 din 5 mai 2025 pentru numirea unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 408 din 7 mai 2025
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 79 alin. (1) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 251 din data de 8 aprilie 2025,preşedintele româniei decretează:articol unicdomnul coşeran ionuţ-florin se numeşte în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă judecătoria novaci.preŞedintele romÂniei- interimar -ilie-gavril bolojanbucureşti, 5 mai 2025.nr. 334.-----
DECRET nr. 333 din 5 mai 2025 pentru numirea unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 408 din 7 mai 2025
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 79 alin. (1) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 251 din data de 8 aprilie 2025,preşedintele româniei decretează:articol unicdomnul căluian cosmin se numeşte în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă judecătoria sfântu gheorghe.preŞedintele romÂniei- interimar -ilie-gavril bolojanbucureşti, 5 mai 2025.nr. ...
DECRET nr. 332 din 5 mai 2025 pentru numirea unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 408 din 7 mai 2025
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 79 alin. (1) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 251 din data de 8 aprilie 2025,preşedintele româniei decretează:articol unicdoamna buta mădălina-florina se numeşte în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă judecătoria suceava.preŞedintele romÂniei- interimar -ilie-gavril bolojanbucureşti, 5 mai 2025.nr. 332.-----
DECRET nr. 331 din 5 mai 2025 pentru numirea unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 408 din 7 mai 2025
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 79 alin. (1) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 251 din data de 8 aprilie 2025,preşedintele româniei decretează:articol unicdoamna bureţea oana-andreea se numeşte în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă judecătoria strehaia.preŞedintele romÂniei- interimar -ilie-gavril bolojanbucureşti, 5 mai 2025.nr. 331.------
DECRET nr. 330 din 5 mai 2025 pentru numirea unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 408 din 7 mai 2025
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 79 alin. (1) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 251 din data de 8 aprilie 2025,preşedintele româniei decretează:articol unicdoamna bratu elena-florela se numeşte în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă judecătoria agnita.preŞedintele romÂniei- interimar -ilie-gavril bolojanbucureşti, 5 mai 2025.nr. 330.-----
DECRET nr. 329 din 5 mai 2025 pentru numirea unui procuror EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 408 din 7 mai 2025
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 79 alin. (1) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru procurori a consiliului superior al magistraturii nr. 251 din data de 8 aprilie 2025,preşedintele româniei decretează:articol unicdoamna bahrim ana-maria se numeşte în funcţia de procuror la parchetul de pe lângă judecătoria târgu bujor.preŞedintele romÂniei- interimar -ilie-gavril bolojanbucureşti, 5 mai 2025.nr. ...
Monitorul Oficial 405 din 07 Mai 2025 (M. Of. 405/2025)
DECRET nr. 251 din 5 mai 2025 pentru numirea unui judecător EMITENT: Preşedintele României PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 405 din 7 mai 2025
În temeiul prevederilor art. 94 lit. c), art. 100 alin. (1), art. 125 alin. (2) şi ale art. 134 alin. (1) din constituţia româniei, republicată, ale art. 79 alin. (1) din legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 40 alin. (1) lit. a) din legea nr. 305/2022 privind consiliul superior al magistraturii,având în vedere hotărârea secţiei pentru judecători a consiliului superior al magistraturii nr. 1.121 din data de 8 aprilie 2025,preşedintele româniei decretează:articol unicdomnul crina bogdan-alexandru se numeşte în funcţia de judecător la judecătoria feteşti.preŞedintele romÂniei- interimar -ilie-gavril bolojanbucureşti, 5 mai 2025.nr. 251.------








