Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decret nr 1 148 din 26 noiembrie 2010
Monitorul Oficial 294 din 23 Mai 2013 (M. Of. 294/2013)
PROIECT DE LEGE nr. 308 din 22 aprilie 2013 privind revizuirea Constitutiei Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 23 mai 2013
iniŢiative legislative ale cetĂŢenilor potrivit legii nr. 189/1999 expunere de motiveconstituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a odiosului pact ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist criminal în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul cleptocratic actual, cu cei 23 de ani de distrugere şi jefuire a avuţiei ...
Monitorul Oficial 757 din 12 Noiembrie 2012 (M. Of. 757/2012)
LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii privind aplicarea în timp a legii penalecap. i domeniul de reglementareart. 1 prezenta lege cuprinde dispoziţiile privind punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare codul penal, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei penale existente cu prevederile acestuia, precum şi stabilirea regulilor pentru soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului penal.art. 2 În cuprinsul prezentei legi, prin codul penal din 1969 se înţelege legea nr. 15/1968 privind codul penal al româniei, republicată în monitorul oficial al româniei, ...
Monitorul Oficial 585 din 16 August 2012 (M. Of. 585/2012)
DECIZIE nr. 709 din 5 iulie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, ale Legii nr. 118/2010, in ansamblul sau, si ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 16 august 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din legea nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea ...
DECIZIE nr. 690 din 28 iunie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, ale Legii nr. 118/2010, in ansamblul sau, precum si a prevederilor art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 585 din 16 august 2012
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. ...
Monitorul Oficial 429 din 28 Iunie 2012 (M. Of. 429/2012)
DECIZIE nr. 493 din 10 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 si art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, ale Legii nr. 118/2010, in ansamblul sau, precum si ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 429 din 28 iunie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtoririna loredana gulie - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror daniel-liviu arcer.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...
Monitorul Oficial 428 din 28 Iunie 2012 (M. Of. 428/2012)
DECIZIE nr. 498 din 10 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 lit. g) din Legea nr. 12/1990 privind protejarea populatiei impotriva unor activitati comerciale ilicite EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 428 din 28 iunie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 420 din 25 Iunie 2012 (M. Of. 420/2012)
DECIZIE nr. 490 din 10 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 si art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum si a legii in ansamblul sau EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 420 din 25 iunie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtoririna loredana gulie - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror daniel-liviu arcer.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...
Monitorul Oficial 440 din 23 Iunie 2011 (M. Of. 440/2011)
DECIZIE nr. 799 din 17 iunie 2011 asupra proiectului de lege privind revizuirea Constitutiei Romaniei EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 440 din 23 iunie 2011
În temeiul art. 146 lit. a) teza finalã din constituţie, curtea constituţionalã se pronunţã, din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a constituţiei.prin adresa nr. 1.172 din 9 iunie 2011, preşedintele româniei a înaintat curţii constituţionale proiectul de lege privind revizuirea constituţiei româniei, iniţiat la propunerea guvernului.proiectul de lege privind revizuirea constituţiei româniei are urmãtoarea redactare:"art. i. - constituţia româniei, republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 767 din 31 octombrie 2003, se modificã şi se completeazã astfel:1. articolul 6 se completeazã cu un nou alineat, (3), astfel:- dupã alineatul (2) se introduce un nou alineat, (3), cu urmãtorul ...
Monitorul Oficial 850 din 20 Decembrie 2010 (M. Of. 850/2010)
DECRET nr. 1.148 din 26 noiembrie 2010 privind conferirea Semnului onorific In Serviciul Patriei unor ofiteri din Ministerul Apararii Nationale EMITENT: PRESEDINTELE ROMANIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 850 din 20 decembrie 2010
În temeiul prevederilor art. 94 lit. a) şi ale art. 100 din constituţia româniei, republicatã, precum şi ale art. 4 alin. (1), ale art. 10 pct. 3 şi ale art. 11 pct. ix.3 din legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al româniei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,având în vedere propunerile ministrului apãrãrii naţionale,preşedintele româniei decreteazã: art. 1pe data de 1 decembrie 2010 se conferã semnul onorific În serviciul patriei, pentru 15 ani de activitate în domeniul apãrãrii şi rezultate meritorii în îndeplinirea atribuţiilor şi în pregãtirea profesionalã, ofiţerilor prevãzuţi în anexa nr. 1*) la prezentul decret. art. 2pe data de ...
Monitorul Oficial 778 din 22 Noiembrie 2010 (M. Of. 778/2010)
HOTARARE din 12 octombrie 2010 in Cauza Maria Atanasiu si altii impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 778 din 22 noiembrie 2010
(cererile nr. 30.767/05 şi 33.800/06)aceastã hotãrâre va rãmâne definitivã în condiţiile prevãzute de art. 44 § 2 din convenţie. ea poate fi supusã unor modificãri de formã.În cauza maria atanasiu şi alţii împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în cadrul unei camere formate din: josep casadevall, preşedinte, elisabet fura, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, ann power, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu la datele de 8 iunie şi 21 septembrie 2010,pronunţã urmãtoarea hotãrâre, adoptatã la aceastã din urmã datã:procedura1. la originea cauzei se aflã douã ...