Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 895 din 30 iunie 2011

‹‹ Pagina 19 din 24

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 319 din 03 Iunie 2013 (M. Of. 319/2013)

DECIZIE nr. 333 din 14 mai 2013 privind raportarea unor date statistice de catre furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau de servicii de comunicatii electronice destinate publicului EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU ADMINISTRARE SI REGLEMENTARE IN COMUNICATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 319 din 3 iunie 2013

În temeiul prevederilor art. 3 lit. c), art. 10 alin. (1) pct. 10, art. 11 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea autorităţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii, aprobată prin legea nr. 113/2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 120 alin. (1), alin. (2) lit. j) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 111/2011 privind comunicaţiile electronice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 140/2012,preşedintele autorităţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii emite prezenta decizie.art. 1 prezenta decizie ...

Monitorul Oficial 270 din 14 Mai 2013 (M. Of. 270/2013)

DECIZIE nr. 53 din 22 aprilie 2013 privind publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a considerentelor Deciziei civile nr. 192A din 27 decembrie 2012 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru cauze de proprietate intelectuala, conflicte de munca si asigurari sociale privind modificarea in parte a Hotararii arbitrale nr. 7 pronuntate la data de 6 iulie 2012 privind stabilirea formei finale a Metodologiei avand ca obiect punctul de vedere comun al organismelor de gestiune colectiva cu privire la metodologia privind remuneratia datorata artistilor interpreti sau executanti si producatorilor de fonograme pentru comunicarea publica a fonogramelor de comert/fonogramelor publicate in scop comercial sau a reproducerilor acestora, precum si/sau a prestatiilor artistice din domeniul audiovizual, in scop ambiental si lucrativ, si tabelele cuprinzand drepturile patrimoniale ale artistilor interpreti sau executanti pentru fonograme si pentru audiovizual si ale producatorilor de fonograme, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 120 din 4 martie 2013 in baza Deciziei directorului general al Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor nr. 14/2013 EMITENT: OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 14 mai 2013

Având în vedere dispoziţiile art. 131^2 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotărârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificările ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite următoarea decizie:art. 1se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, considerentele deciziei civile nr. 192a din 27 decembrie 2012 a curţii de apel bucureşti - secţia ...

Monitorul Oficial 109 din 25 Februarie 2013 (M. Of. 109/2013)

DECIZIE nr. 5 din 17 ianuarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 109 din 25 februarie 2013

Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute ...

Monitorul Oficial 90 din 12 Februarie 2013 (M. Of. 90/2013)

Monitorul Oficial 68 din 31 Ianuarie 2013 (M. Of. 68/2013)

DECIZIE nr. 1.054 din 11 decembrie 2012 asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor*) EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 31 ianuarie 2013

---------*) a se vedea opinia separată de la decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 433 din 28 iunie 2010.augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel ...

Monitorul Oficial 847 din 14 Decembrie 2012 (M. Of. 847/2012)

DECIZIE nr. 894 din 25 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1-5 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 847 din 14 decembrie 2012

Augustin zegrean - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-5 din legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de viorel pocola în dosarul nr. ...

Monitorul Oficial 844 din 13 Decembrie 2012 (M. Of. 844/2012)

DECIZIE nr. 895 din 25 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 844 din 13 decembrie 2012

Augustin zegrean - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoingrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de marcel orzan în dosarul nr. 12.167/3/2011 al tribunalului ...

Monitorul Oficial 831 din 11 Decembrie 2012 (M. Of. 831/2012)

DECIZIE nr. 811 din 2 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 11 decembrie 2012

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată de curtea de apel bacău - secţia i civilă, din ...

DECIZIE nr. 810 din 2 octombrie 2012 asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 lit. a), art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (2) si art. 5 alin. (1), (2) si (4) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 831 din 11 decembrie 2012

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. a), art. 3 alin. (1), art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (1), (2) şi (4) din legea ...

‹‹ Pagina 19 din 24
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016