Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 862 din 18 octombrie 2012
Monitorul Oficial 705 din 26 Septembrie 2014 (M. Of. 705/2014)
HOTĂRÂRE nr. 815 din 22 septembrie 2014 privind aprobarea Programului de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a Sistemului Electroenergetic Naţional în perioada 1 octombrie 2014-31 martie 2015 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 705 din 26 septembrie 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. p) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2014-31 martie 2015, prevăzut în anexa nr. 1.art. 2autorităţile administraţiei publice prevăzute în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului prevăzut la art. 1.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru victor-viorel ponta contrasemnează: ───────────────── viceprim-ministru,ministrul dezvoltării regionale şi ...
Monitorul Oficial 588 din 06 August 2014 (M. Of. 588/2014)
ORDONANŢĂ nr. 9 din 31 iulie 2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 588 din 6 august 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 119/2014 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2014 aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 805 şi 805 bis din 19 decembrie 2013, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2014, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor asupra cheltuielilor bugetare pe ...
Monitorul Oficial 517 din 10 Iulie 2014 (M. Of. 517/2014)
DECIZIE nr. 182 din 1 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 10 iulie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 33, art. 34 şi art. 35 din legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea ...
Monitorul Oficial 104 din 11 Februarie 2014 (M. Of. 104/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 29 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 11 februarie 2014
Având în vedere că, în calitatea sa de stat membru cu drepturi depline al uniunii europene, româniei îi revine sarcina de a transpune şi implementa directivele adoptate de uniunea europeană,precum şi consecinţele negative ale nepromovării în regim de urgenţă a prezentului act normativ care asigură cadrul primar de transpunere pentru directiva 2011/24/ue a parlamentului european şi a consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere, cu termen de transpunere 25 octombrie 2013,şi de faptul că orice întârziere a autorităţilor române poate conduce la declanşarea acţiunii de neîndeplinire a obligaţiilor de stat membru, potrivit art. ...
Monitorul Oficial 628 din 09 Octombrie 2013 (M. Of. 628/2013)
HOTARARE nr. 752 din 2 octombrie 2013 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada octombrie 2013-martie 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 628 din 9 octombrie 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 6 lit. p) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă programul de iarnă în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionării în condiţii de siguranţă şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada octombrie 2013-martie 2014, prevăzut în anexa nr. 1.art. 2autorităţile administraţiei publice prevăzute în anexa nr. 2 vor duce la îndeplinire, potrivit competenţelor, prevederile programului prevăzut la art. 1.art. 3anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.prim-ministru victor-viorel pontacontrasemnează: ────────────────ministrul economiei, varujan vosganianp. ministrul delegat pentru energie, mihai adrian albulescu, secretar de ...
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 196 din 08 Aprilie 2013 (M. Of. 196/2013)
DECIZIE nr. 92 din 28 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 lit. t), art. 51, art. 129 alin. (4) si art. 134 lit. B.a) din Legea dialogului social nr. 62/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 8 aprilie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe ...
Monitorul Oficial 98 din 19 Februarie 2013 (M. Of. 98/2013)
DECIZIE nr. 17 din 22 ianuarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor prevazute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 19 februarie 2013
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 59/2011 ...
Monitorul Oficial 853 din 18 Decembrie 2012 (M. Of. 853/2012)
DECIZIE nr. 884 din 25 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 853 din 18 decembrie 2012
Augustin zegrean - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepţie ...
Monitorul Oficial 835 din 12 Decembrie 2012 (M. Of. 835/2012)
DECIZIE nr. 862 din 18 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 1.501/2006 privind procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii si eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 12 decembrie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror daniel-liviu arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 ...








