Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 862 din 18 octombrie 2012  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 1.501/2006 privind procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii si eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 862 din 18 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administratiei si internelor nr. 1.501/2006 privind procedura inmatricularii, inregistrarii, radierii si eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 12 decembrie 2012

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecător
    Acsinte Gaspar - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Ion Predescu - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, excepţie ridicată de Bogdan Brotea în Dosarul nr. 2.929/54/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.098D/2012.
    La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
    Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, ordinele miniştrilor nu pot face obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    Prin Încheierea din 30 mai 2011, pronunţată în Dosarul nr. 2.929/54/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, excepţie ridicată de Bogdan Brotea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei excepţii de nelegalitate a unui act administrativ, potrivit căruia folosirea de către reclamant a autovehiculului al cărui proprietar este a fost condiţionată de plata taxei pe poluare, reglementată prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006, prin condiţionarea înmatriculării permanente sau temporare a autovehiculului de plata taxei pe poluare, afectează dreptul de folosinţă al proprietarului asupra acestuia, fapt ce constituie o încălcare a dreptului său de proprietate, ce contravine prevederilor art. 44 din Constituţie.
    Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează că textele criticate nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 44, Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 fiind emis în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
    Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatului Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece ordinele emise de autorităţile administraţiei publice nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională, eventuala nelegalitate a acestora fiind de competenţa instanţelor judecătoreşti.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 21 noiembrie 2006, care au următorul cuprins:
    - Art. 7 alin. (1): "(1) Înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente: [...]
    j) începând cu data de 1 ianuarie 2007, dovada plăţii taxei speciale pentru autoturisme şi autovehicule, stabilită potrivit legii;".
    Se susţine, în esenţă, că textele criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, numai legile sau ordonanţele pot fi obiect al controlului de constituţionalitate exercitat pe cale de excepţie.
    Prin urmare, ordinele emise de miniştri în aplicarea actelor normative sau dispoziţiile din cuprinsul acestora nu pot face obiectul excepţiilor de constituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial şi nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate. Cenzurarea eventualei nelegalităţi a actelor emise de autorităţile administraţiei publice revine instanţelor judecătoreşti.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberarea autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor, excepţie ridicată de Bogdan Brotea în Dosarul nr. 2.929/54/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 octombrie 2012.


                PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                        AUGUSTIN ZEGREAN

                       Magistrat-asistent,
                      Cristina Teodora Pop
                            _______
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice