Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 841 din 21 noiembrie 2011
Monitorul Oficial 365 din 30 Mai 2012 (M. Of. 365/2012)
LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1prezenta lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, denumită în continuare codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului de procedură civilă.art. 2ori de câte ori legi speciale sau complementare codului de procedură civilă fac trimitere la "codicele de procedură civilă" (sau "codul de procedură civilă"), denumit în continuare codul de procedură civilă din 1865, sau la dispoziţii abrogate, modificate ori ...
Monitorul Oficial 899 din 19 Decembrie 2011 (M. Of. 899/2011)
DECIZIE nr. 1.274 din 29 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 19 decembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu ...
Monitorul Oficial 860 din 07 Decembrie 2011 (M. Of. 860/2011)
HOTARARE nr. 1.173 din 25 noiembrie 2011 privind declasificarea unor hotarari clasificate adoptate de Consiliul de Ministri in perioada 1952-1974 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 860 din 7 decembrie 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, al art. 24 alin. (10) din legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 19 şi art. 20 alin. (1) lit. a) din standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în românia, aprobate prin hotãrârea guvernului nr. 585/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic(1) se aprobã declasificarea hotãrârilor clasificate adoptate de consiliul de miniştri în perioada 1952-1974, prevãzute în anexa*) care face parte integrantã din prezenta hotãrâre, ca urmare a expirãrii termenelor de clasificare.nota*) hotãrârile consiliului de miniştri declasificate se pãstreazã ...
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 852 din 02 Decembrie 2011 (M. Of. 852/2011)
DECIZIE nr. 841 din 21 noiembrie 2011 privind retragerea, la cerere, a autorizatiei de functionare a Societatii Comerciale PROFINS BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 852 din 2 decembrie 2011
Comisia de supraveghere a asigurãrilor, cu sediul în municipiul bucureşti, str. amiral constantin bãlescu nr. 18, sectorul 1, bucureşti, cod de înregistrare fiscalã 14045240/01.07.2001, reprezentatã legal prin preşedinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum şi al art. 39 alin. (5) din legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în baza hotãrârii consiliului comisiei de supraveghere a asigurãrilor, conform art. 4 alin. (22) din legea nr. 32/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, consemnatã în procesul-verbal al şedinţei din data de 18 octombrie 2011, în cadrul cãreia au fost analizate rezultatele controlului efectuat la ...
Monitorul Oficial 1 din 01 Septembrie 2011 (M. Of. 1/2011)
CODUL CIVIL din 26 noiembrie 1864 (*actualizat*) actualizat pana la data de 1 septembrie 2011 EMITENT: PARLAMENTUL ------- *) Codul Civil a fost decretat la 26 noiembrie 1864, promulgat la 4 decembrie 1864 si pus in aplicare la 1 decembrie 1865. Forma preluata reprezinta textul oficial al Codului Civil editat de Ministerul Justitiei in anul 1981, pe care au fost operate trimiteri la legislatia in vigoare la data de 1 septembrie 1996. Ulterior au fost operate si modificarile aduse de ORDONANTA nr. 9 din 21 ianuarie 2000 abrogata de ORDONANTA nr. 13 din 24 august 2011, ORDONANTA DE URGENTA nr. 138 din 14 septembrie 2000, LEGEA nr. 356 din 6 iunie 2002, ORDONANTA nr. 13 din 24 august 2011.
Titlul preliminardespre efectele si aplicarea legilor in genereart. 1legea dispune numai pentru viitor; ea n-are putere retroactivã. (cod civil 1589, 1911).-------a se vedea şi art. 15 alin. (2) din constituţia româniei, adoptatã la 8 decembrie 1991 şi publicatã în monitorul oficial nr. 233 din 21 noiembrie 1991.art. 2(abrogat expres prin art. 183 din legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, publicatã în monitorul oficial nr. 245 din 1 octombrie 1992.)art. 3judecãtorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt ca legea nu prevede, sau ca este întunecatã sau neîndestulãtoare, va putea fi urmãrit ca culpabil ...
Monitorul Oficial 584 din 18 August 2011 (M. Of. 584/2011)
DECIZIE nr. 533 din 28 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989*) EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 18 august 2011
------------*) a se vedea opinia separatã de la decizia curţii constituţionale nr. 1.461 din 9 noiembrie 2010, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 860 din 22 decembrie 2010.augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader ...
Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (*republicat*) (LEGE nr. 287/2009) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011
──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...
Monitorul Oficial 350 din 19 Mai 2011 (M. Of. 350/2011)
HOTĂRÂRE nr. 362 din 6 aprilie 2011 privind modificarea şi completarea anexei nr. 11 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 19 mai 2011
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, precum şi al art. 12 alin. (1) şi (2) şi al art. 20 din legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. ianexa nr. 11 la hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 21 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, ...