Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 807 din 14 noiembrie 2011
Monitorul Oficial 737 din 13 Septembrie 2017 (M. Of. 737/2017)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 13 septembrie 2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 737 din 13 septembrie 2017
având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor 7 luni ale anului 2017;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2017;– asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii unităţilor administrativ-teritoriale până la finele anului;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2017 nr. 6/2017 a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea alocării fondurilor pentru programul pentru stimularea înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii "start-up nation-românia";– ...
Monitorul Oficial 606 din 27 Iulie 2017 (M. Of. 606/2017)
DECIZIA nr. 260 din 27 aprilie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 10 alin. (2) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 606 din 27 iulie 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 562 din 14 Iulie 2017 (M. Of. 562/2017)
DECIZIA nr. 314 din 9 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18^2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 562 din 14 iulie 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 447 din 15 Iunie 2017 (M. Of. 447/2017)
NORME din 3 mai 2017 privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale din ariile naturale protejate EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 447 din 15 iunie 2017
──────────aprobate prin ordinul nr. 126/807/2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 447 din 15 iunie 2017.────────── cap. idispoziţii generale art. 1 În sensul prezentului ordin, agenţia naţională pentru pescuit şi acvacultură, denumită în continuare anpa, şi administraţia rezervaţiei biosferei delta dunării, denumită în continuare arbdd, au atribuţia de a administra resursele acvatice vii din habitatele piscicole naturale ale româniei, conform art. 4 alin. (3) lit. a) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 317/2009, cu modificările şi completările ulterioare.art. 2(1) ...
Monitorul Oficial 404 din 30 Mai 2017 (M. Of. 404/2017)
DECIZIA nr. 70 din 28 februarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 404 din 30 mai 2017
┌───────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├───────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător ...
Monitorul Oficial 356 din 15 Mai 2017 (M. Of. 356/2017)
DECIZIA nr. 111 din 9 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 3 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2014 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative şi ulterior prin art. XXIV pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi alte măsuri EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 356 din 15 mai 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 204 din 24 Martie 2017 (M. Of. 204/2017)
DECIZIA nr. 11 din 20 februarie 2017 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 204 din 24 martie 2017
Dosar nr. 3.489/1/2016 ┌──────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│gabriela elena bogasiu │- vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completului│├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│lavinia curelea │- preşedintele delegat al secţiei i civile │├──────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│eugenia voicheci │- preşedintele secţiei a ii-a civile ...
Monitorul Oficial 145 din 27 Februarie 2017 (M. Of. 145/2017)
DECIZIE nr. 64 din 9 februarie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 27 februarie 2017
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror cosmin grancea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea legii nr. 286/2009 privind codul penal şi a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală, excepţie ridicată direct de avocatul poporului şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 374d/2017.2. la apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, doamna consilier ileana frimu, cu împuternicire depusă la dosar. procedura de citare este legal îndeplinită.3. magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că preşedintele senatului, preşedintele camerei deputaţilor şi guvernul au transmis puncte de ...
Monitorul Oficial 127 din 17 Februarie 2017 (M. Of. 127/2017)
LEGE nr. 6 din 16 februarie 2017 bugetului de stat pe anul 2017 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 127 din 17 februarie 2017
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2017 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2017art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...
Monitorul Oficial 28 din 10 Ianuarie 2017 (M. Of. 28/2017)
DECIZIE nr. 401 din 15 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 28 din 10 ianuarie 2017
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătorfabian niculae - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 92/2003 privind codul de procedură fiscală, excepţie ridicată de societatea ...