Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 72 din 11 mai 1999
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 369 din 20 Iunie 2013 (M. Of. 369/2013)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 54 din 29 mai 2013 privind unele masuri pentru reorganizarea prin divizare partiala a Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare Drobeta-Turnu Severin si infiintarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleara - RATEN EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 20 iunie 2013
Având în vedere problemele deosebite cu care se confruntă în prezent sucursala romag prod şi sucursala romag-termo, care afectează şi buna funcţionare a celor două sucursale scn şi siton, blocajul financiar la nivelul regiei autonome pentru activităţi nucleare drobeta-turnu severin, cât şi la nivelul sucursalelor constând în blocarea conturilor şi împiedicarea activităţilor care privesc securitatea nucleară,întrucât este necesară adoptarea unor măsuri urgente pentru a evita destabilizarea activităţii celor două sucursale, scn şi siton, cu consecinţe ireversibile asupra activităţilor legate de securitatea instalaţiilor nucleare,întrucât neadoptarea acestor măsuri conduce la imposibilitatea asigurării cu utilităţi şi materiale necesare operării instalaţiilor nucleare şi poate ...
Monitorul Oficial 350 din 13 Iunie 2013 (M. Of. 350/2013)
DECIZIE nr. 206 din 29 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 414^5 alin. 4 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 350 din 13 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 294 din 23 Mai 2013 (M. Of. 294/2013)
PROIECT DE LEGE nr. 308 din 22 aprilie 2013 privind revizuirea Constitutiei Romaniei EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 23 mai 2013
iniŢiative legislative ale cetĂŢenilor potrivit legii nr. 189/1999 expunere de motiveconstituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a odiosului pact ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist criminal în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul cleptocratic actual, cu cei 23 de ani de distrugere şi jefuire a avuţiei ...
Monitorul Oficial 258 din 09 Mai 2013 (M. Of. 258/2013)
HOTARARE din 29 ianuarie 2013 in Cauza Catana impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 258 din 9 mai 2013
Strasbourg(cererea nr. 10.473/05)hotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza catană împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din: josep casadevall, preşedinte, alvina gyulumyan, jan sikuta, luis lopez guerra, nona tsotsoria, kristina pardalos, johannes silvis, judecători, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 8 ianuarie 2013,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 10.473/05 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, domnul constantin-cristian catană (reclamantul), ...
Monitorul Oficial 208 din 12 Aprilie 2013 (M. Of. 208/2013)
DECIZIE nr. 102 din 28 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 si ale art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 208 din 12 aprilie 2013
Acsinte gaspar - preşedinteaspazia cojocaru - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan ...
Monitorul Oficial 207 din 11 Aprilie 2013 (M. Of. 207/2013)
ORDIN nr. 1.200 din 4 aprilie 2013 privind monitorizarea respectarii normelor de conduita de catre functionarii publici si a implementarii procedurilor disciplinare EMITENT: AGENTIA NATIONALA A FUNCTIONARILOR PUBLICI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 11 aprilie 2013
Având în vedere:- prevederile art. 22 alin. (1) lit. b), c) şi d) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- prevederile art. 20 alin. (1) lit. a) şi ale art. 21 alin. (4) şi (5) din legea nr. 7/2004 privind codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată;- prevederile art. 10 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea şi funcţionare a agenţiei naţionale a funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- prevederile art. 55 din hotărârea guvernului nr. 1.344/2007 privind normele de organizare şi funcţionare a comisiilor de disciplină, cu modificările ...
Monitorul Oficial 200 din 09 Aprilie 2013 (M. Of. 200/2013)
HOTARARE din 25 septembrie 2012 in Cauza Arhiepiscopia Romano-Catolica Alba Iulia impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 9 aprilie 2013
(cererea nr. 33003/03) strasbourghotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza arhiepiscopia romano-catolică alba iulia împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, egbert myjer, alvina gyulumyan, jan sikuta, ineta ziemele, luis lopez guerra, kristina pardalos, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 28 august 2012,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la acea dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 33.003/03 îndreptată împotriva româniei, prin care o comunitate religioasă din acest stat, arhiepiscopia ...
Monitorul Oficial 199 din 09 Aprilie 2013 (M. Of. 199/2013)
DECIZIE nr. 95 din 28 februarie 2013 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 230 lit. v) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 199 din 9 aprilie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoririna loredana gulie - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror daniel-liviu arcer.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...
Monitorul Oficial 174 din 29 Martie 2013 (M. Of. 174/2013)
ORDIN nr. 423 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII Nr. 423 din 29 martie 2013 CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE Nr. 191 din 29 martie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 29 martie 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. e.n. 3.156 din 29 martie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 673 din 29 martie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...