Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 714 din 7 mai 2009
Monitorul Oficial 546 din 03 August 2012 (M. Of. 546/2012)
HOTARARE nr. 3 din 2 august 2012 asupra contestatiilor referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea si desfasurarea referendumului national din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Presedintelui Romaniei, domnul Traian Basescu EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 546 din 3 august 2012
Pe rol se află examinarea contestaţiei formulate de liga internaţională a românilor, cu sediul în bucureşti, cu privire la referendumul naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui româniei, domnul traian băsescu.contestaţia a fost înregistrată la curtea constituţională cu nr. 5.221 din 31 iulie 2012 şi formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.289i/2012.curtea, având în vedere că sesizările din dosarele nr. 1.291i/2012-1.294i/2012, formulate de partidul social democrat şi partidul naţional liberal, de preşedintele camerei deputaţilor şi preşedintele interimar al senatului, de gheorghe hogea şi de organizaţia pentru apărarea drepturilor omului cu sediul în bucureşti, au ca obiect contestarea ...
Monitorul Oficial 513 din 25 Iulie 2012 (M. Of. 513/2012)
DECIZIE nr. 571 din 29 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 2 si 10 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 25 iulie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 496 din 19 Iulie 2012 (M. Of. 496/2012)
DECIZIE nr. 602 din 12 iunie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. XVIII pct. 4 si 9 din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 19 iulie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...
Monitorul Oficial 492 din 18 Iulie 2012 (M. Of. 492/2012)
DECIZIE nr. 500 din 15 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3^1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, art. 34 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si art. XVII din Legea nr. 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 18 iulie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorcristina cãtãlina turcu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei ...
Monitorul Oficial 485 din 16 Iulie 2012 (M. Of. 485/2012)
LEGE nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice şi a gazelor naturale EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 485 din 16 iulie 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul ienergia electricăcap. idispoziţii generaleart. 1domeniul de reglementare(1) prezentul titlu stabileşte cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţilor în sectorul energiei electrice şi al energiei termice produse în cogenerare, în vederea utilizării optime a resurselor primare de energie în condiţiile de accesibilitate, disponibilitate şi suportabilitate şi cu respectarea normelor de siguranţă, calitate şi protecţie a mediului.(2) nu se supun dispoziţiilor prezentului titlu:a) acumulatoarele electrice, grupurile electrogene mobile, instalaţiile electrice amplasate pe vehicule de orice fel;b) sursele staţionare de energie electrică în curent continuu, dacă nu sunt racordate prin invertoare la sistemul electroenergetic naţional, denumit în continuare sen.art. ...
Monitorul Oficial 473 din 11 Iulie 2012 (M. Of. 473/2012)
DECIZIE nr. 682 din 27 iunie 2012 asupra obiectiei de neconstitutionalitate a Legii privind modificarea si completarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputatilor si a Senatului si pentru modificarea si completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritatilor administratiei publice locale, a Legii administratiei publice locale nr. 215/2001 si a Legii nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 11 iulie 2012
I.1. cu adresa nr. 51/2.251 din 31 mai 2012, secretarul general al camerei deputaţilor a trimis curţii constituţionale sesizarea formulatã de 54 de deputaţi aparţinând grupului parlamentar al partidului democrat liberal, referitoare la neconstituţionalitatea legii pentru modificarea şi completarea art. 48 din legea nr. 35/2008 pentru alegerea camerei deputaţilor şi a senatului şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 67/2004 pentru alegerea autoritãţilor administraţiei publice locale, a legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali.2. autorii sesizãrii sunt urmãtorii: mircea-nicu toader, iulian vladu, valeriu tabãrã, dãnuţ liga, victor boiangiu, samoil vîlcu, mihai doru ...
Monitorul Oficial 454 din 06 Iulie 2012 (M. Of. 454/2012)
DECIZIE nr. 563 din 29 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 alin. 2^1 si art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 454 din 6 iulie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtoroana cristina puicã - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincã.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 451 din 05 Iulie 2012 (M. Of. 451/2012)
DECIZIE nr. 568 din 29 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 si 278^1 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 451 din 5 iulie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtoroana cristina puicã - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincã.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de ...
Monitorul Oficial 434 din 30 Iunie 2012 (M. Of. 434/2012)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 35 din 27 iunie 2012 pentru modificarea si completarea unor acte normative in domeniul sanitar EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 434 din 30 iunie 2012
Având în vedere directiva 2010/84/ue a parlamentului european şi a consiliului din 15 decembrie 2010 de modificare, în ceea ce priveşte farmacovigilenţa, a directivei 2001/83/ce de instituire a unui cod comunitar cu privire la medicamentele de uz uman, precum şi dispoziţiile directivei 2010/53/ue a parlamentului european şi a consiliului din 7 iulie 2010 privind standardele de calitate şi siguranţã referitoare la organele umane destinate transplantului,ţinând cont de obligaţia româniei de a respecta termenele stabilite pentru transpunerea directivei 2010/84/ue şi a directivei 2010/53/ue în legislaţia naţionalã, şi anume 21 iulie 2012 şi, respectiv, 27 august ...
Monitorul Oficial 414 din 21 Iunie 2012 (M. Of. 414/2012)
DECIZIE nr. 442 din 3 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 si art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar si ale art. 1 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 21 iunie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtorcristina toma - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 şi ...








