Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 695 din 19 decembrie 1997
Monitorul Oficial 536 din 01 Septembrie 2001 (M. Of. 536/2001)
ACORD-CADRU din 12 martie 1991 pentru a promova cooperarea dintre partile contractante in scopul sprijinirii procesului reformei economice si sociale din Romania, EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 1 septembrie 2001
Comisia comunităţilor europene, denumita în cele ce urmează comisia, actionand pentru şi în numele comunităţii economice europene, denumita în cele ce urmează comunitatea, pe de o parte, şi românia, de cealaltă parte, şi împreună denumite părţi contractante,având în vedere faptul ca românia este eligibilă de a beneficia de programul de asistenta phare din partea comunităţii, prevăzut în regulamentul nr. 3.906/89 din 18 decembrie 1989 al consiliului comunităţii europene, modificat prin regulamentul nr. 2.698/90 din 17 septembrie 1990,având în vedere faptul ca este convenabila menţionarea în cele de mai jos a cadrului tehnic, legal şi administrativ pentru executarea măsurilor finanţate în ...
MEMORANDUM DE FINANTARE*) din 29 decembrie 2000 dintre Guvernul Romaniei si Comisia Europeana referitor la participarea Romaniei in anul 2000 la programele comunitare: "Intreprinderi mici si mijlocii", "Egalitatea sanselor intre femei si barbati", "SAVE II", "Prevenirea SIDA si a altor cateva boli contagioase" - RO0009, semnat la Bucuresti la 29 decembrie 2000 EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 536 din 1 septembrie 2001
──────────*) traducere.comisia europeană, denumita în continuare comisia, actionand pentru şi în numele comunităţii europene, denumita în continuare comunitatea, pe de o parte, şi guvernul româniei, denumit în continuare beneficiarul, pe de alta parte,au convenit următoarele:măsura la care se face referire la art. 1 va fi executată şi finanţată din resursele bugetare ale comunităţii, conform prevederilor cuprinse în prezentul memorandum. cadrul tehnic, juridic şi administrativ în care va fi pusă în aplicare măsura la care se face referire la art. 1 este stabilit de condiţiile generale anexate la acordul-cadru încheiat [la 12 martie 1991] între comisie şi beneficiar şi completat cu ...
Monitorul Oficial 235 din 09 Mai 2001 (M. Of. 235/2001)
DECIZIE nr. 77 din 6 martie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Legii nr. 105/1997 pentru solutionarea obiectiunilor, contestatiilor si a plangerilor asupra sumelor constatate si aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finantelor, modificata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 235 din 9 mai 2001
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor ...
Monitorul Oficial 700 din 28 Decembrie 2000 (M. Of. 700/2000)
PROGRAM DE GUVERNARE din 28 decembrie 2000 pe perioada 2001-2004 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 28 decembrie 2000
Programul de guvernare pentru perioada 2001-2004 reprezintã ansamblul de acţiuni şi mãsuri care vizeazã punerea în aplicare a ofertei electorale a p.d.s.r. de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 2000. elaborarea prezentului program de guvernare s-a realizat pornind de la o analiza complexa a situaţiei economice, sociale şi politice din românia, precum şi a contextului european şi mondial în care acest program urmeazã sa fie realizat. un criteriu determinant în stabilirea obiectivelor şi strategiilor guvernamentale a fost cel al concordanţei cu cerinţele integrãrii europene şi euroatlantice. evaluarea obiectivã a ultimilor ...
HOTARARE nr. 39 din 28 decembrie 2000 pentru acordarea increderii Guvernului EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 28 decembrie 2000
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comuna a camerei deputaţilor şi senatului din data de 28 decembrie 2000 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de cãtre domnul adrian nastase, candidatul pentru funcţia de prim-ministru, în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 28 decembrie 2000, în temeiul art. 102 alin. (3) din constituţia româniei, parlamentul româniei adopta prezenta hotãrâre. articol unic se acorda încredere guvernului, în componenta prevãzutã în anexa nr. 1, pentru ...
Monitorul Oficial 194 din 04 Mai 2000 (M. Of. 194/2000)
HOTARARE nr. 334 din 28 aprilie 2000 privind reorganizarea Societatii Nationale de Gaze Naturale "Romgaz" - S.A. EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 194 din 4 mai 2000
In temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) din constituţia româniei,guvernul româniei adopta prezenta hotărâre.art. 1pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se înfiinţează următoarele societăţi comerciale:a) societatea naţionala de transport gaze naturale "transgaz" - s.a., cu sediul în municipiul mediaş, str. unirii nr. 4, judeţul sibiu, denumita în continuare transgaz - s.a.;b) societatea comercială de explorare şi producţie a gazelor naturale "exprogaz" - s.a., cu sediul în municipiul mediaş, str. unirii nr. 4, judeţul sibiu, denumita în continuare exprogaz - s.a.;c) societatea comercială de distribuţie a gazelor naturale "distrigaz nord" - s.a., cu sediul în municipiul targu mureş, piaţa ...
Monitorul Oficial 608 din 13 Decembrie 1999 (M. Of. 608/1999)
LEGE nr. 64 din 22 iunie 1995 (*republicata*) privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 608 din 13 decembrie 1999
*) republicatã în temeiul art. xi din legea nr. 99/1999 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 236 din 27 mai 1999, dându-se textelor o noua numerotare. legea nr. 64/1995 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 130 din 29 iunie 1995 şi a mai fost modificatã prin: - ordonanta guvernului nr. 38/1996 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 204 din 30 august 1996, abrogatã prin ordonanta de urgenta a guvernului nr. 58/1997 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 265 din ...
Monitorul Oficial 387 din 16 August 1999 (M. Of. 387/1999)
ORDONANTA nr. 44 din 13 august 1999 pentru ratificarea Acordului de imprumut dintre Romania, reprezentata de Ministerul Finantelor, si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare privind ajustarea structurala a sectorului privat, semnat la Washington la 17 iunie 1999 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 387 din 16 august 1999
În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din constituţia româniei, precum şi ale art. 1 lit. c pct. 27 din legea nr. 140/1999 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe, guvernul româniei emite urmãtoarea ordonanta: art. 1 se ratifica acordul de împrumut dintre românia, reprezentatã de ministerul finanţelor, şi banca internationala pentru reconstrucţie şi dezvoltare privind ajustarea structuralã a sectorului privat, în valoare de 300 milioane dolari s.u.a., semnat la washington la 17 iunie 1999. art. 2 (1) sumele în valuta, trase ...
Monitorul Oficial 51 din 04 Februarie 1999 (M. Of. 51/1999)
DECIZIE nr. 159 din 10 noiembrie 1998 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 29 lit. a) din Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea si functionarea societatilor comerciale din domeniul asigurarilor EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 4 februarie 1999
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu ...
Monitorul Oficial 498 din 23 Decembrie 1998 (M. Of. 498/1998)
ORDIN nr. 938 din 10 noiembrie 1998 privind aprobarea Metodologiei pentru calculul pretului terenului, al chiriei, al contravalorii pierderii de crestere si al celorlalte cheltuieli determinate de ocuparea definitiva sau temporara a unor terenuri din fondul forestier EMITENT: MINISTERUL APELOR, PADURILOR SI PROTECTIEI MEDIULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 23 decembrie 1998
Ministrul apelor, pãdurilor şi protecţiei mediului, în scopul îndeplinirii îndatoririlor ce revin ministerului apelor, pãdurilor şi protecţiei mediului, prevãzute la art. 3 pct. 2 lit. b) din hotãrârea guvernului nr. 568/1997 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apelor, pãdurilor şi protecţiei mediului, în temeiul art. 59 şi în aplicarea prevederilor art. 55, 56 şi 58 din legea nr. 26/1996 - codul silvic, în temeiul art. 8 din hotãrârea guvernului nr. 568/1997 , emite prezentul ordin. 1. se aproba metodologia pentru calculul preţului terenului, al ...