Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 663 din 26 iunie 2012
Monitorul Oficial 50 din 21 Ianuarie 2014 (M. Of. 50/2014)
DECIZIE nr. 423 din 24 octombrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VI alin. (4) cuprins în titlul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 184/2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 21 ianuarie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. vi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului ...
Monitorul Oficial 841 din 30 Decembrie 2013 (M. Of. 841/2013)
REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 841 din 30 decembrie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 24, art. 51 alin. (1) lit. (d), art. 77, art. 101, art. 104, art. 106-110, art. 148, art. 149, art. 150 alin. (1), art. 152^1, art. 163, art. 163^1, art. 164 alin. (2), art. 166, art. 166^3, art. 169^1, art. 289, art. 320, art. 382, art. 384 alin. (1) şi ale art. 385 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată prin legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 416 alin. (1) lit. (a) din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului ...
Monitorul Oficial 762 din 09 Decembrie 2013 (M. Of. 762/2013)
DECIZIE nr. 460 din 13 noiembrie 2013 referitoare la sesizarea formulata de presedintele Consiliului Superior al Magistraturii privind existenta unui conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca, reprezentata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte, si autoritatea legiuitoare, reprezentata de Senatul Romaniei, pe de alta parte EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 762 din 9 decembrie 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormihaela senia costinescu - magistrat-asistent-şefa. prin cererea cu nr. 26.000/1.154 din 31 octombrie ...
Monitorul Oficial 712 din 20 Noiembrie 2013 (M. Of. 712/2013)
DECIZIE nr. 412 din 8 octombrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (3) si art. 113 alin. (1) si (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 712 din 20 noiembrie 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi art. 113 din ...
Monitorul Oficial 520 din 20 August 2013 (M. Of. 520/2013)
DECIZIE nr. 316 din 18 iunie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, in ansamblul sau, si a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 6 alin. (1) lit. e), art. 10, art. 12 alin. (1) si (2) si art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 520 din 20 august 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina gagu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor ...
Monitorul Oficial 493 din 05 August 2013 (M. Of. 493/2013)
ORDONANTA nr. 17 din 30 iulie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 5 august 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 182/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. i dispoziţii generaleart. 1 bugetul de stat pe anul 2013, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 106 şi nr. 106 bis din 22 februarie 2013, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2 (1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2013, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea ...
Monitorul Oficial 482 din 01 August 2013 (M. Of. 482/2013)
DECIZIE nr. 311 din 13 iunie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (3), art. 8-12 si art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 1 august 2013
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea în şedinţa publică a reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...
Monitorul Oficial 478 din 31 Iulie 2013 (M. Of. 478/2013)
DECIZIE nr. 203 din 29 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4, art. 6 alin. (1) lit. e), f) si g), art. 7 alin. (2), art. 10 lit. f), art. 11, art. 12, art. 20-25 si art. 33 pct. 1, 3 si 16 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 478 din 31 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe ...
Monitorul Oficial 399 din 03 Iulie 2013 (M. Of. 399/2013)
DECIZIE nr. 205 din 29 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 8, art. 10 lit. f), art. 21, art. 26 alin. (1) lit. k) si alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative, ale art. 13 si art. 15 alin. (1) din Legea nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si ale art. 215 alin. (3) din Legea educatiei nationale nr. 1/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 3 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion ...
Monitorul Oficial 363 din 18 Iunie 2013 (M. Of. 363/2013)
DECIZIE nr. 210 din 29 aprilie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 10, art. 12 alin. (1) si (2), art. 13-19 si art. 20-26 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si demnitatilor publice, pentru modificarea si completarea Legii nr. 144/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea Agentiei Nationale de Integritate, precum si pentru modificarea si completarea altor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 363 din 18 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion ...








