Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 567 din 11 iulie 2006

‹‹ Pagina 23 din 33

Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)

RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011

Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...

Monitorul Oficial 575 din 12 August 2011 (M. Of. 575/2011)

Monitorul Oficial 567 din 10 August 2011 (M. Of. 567/2011)

NORMA nr. 8 din 20 iulie 2011 privind marketingul prospectului schemei de pensii facultative EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 567 din 10 august 2011

Având în vedere prevederile art. 74^1 alin. (2) şi ale art. 99 alin. (2) din legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 16, 21, 22, art. 23 lit. f) şi ale art. 24 lit. o) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 313/2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,comisia de supraveghere a sistemului de pensii private, denumitã în continuare comisie, emite prezenta normã.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta normã reglementeazã procedura de autorizare şi ...

HOTARARE nr. 11 din 20 iulie 2011 pentru aprobarea Normei nr. 8/2011 privind marketingul prospectului schemei de pensii facultative EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A SISTEMULUI DE PENSII PRIVATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 567 din 10 august 2011

Având în vedere nota de fundamentare nr. 3.543 din 30 iunie 2011 a direcţiei reglementare şi autorizare, precum şi prevederile art. 74^1 alin. (2) şi ale art. 99 alin. (2) din legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul dispoziţiilor art. 16, 21, 22, art. 23 lit. f) şi ale art. 24 lit. o) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea comisiei de supraveghere a sistemului de pensii private, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 313/2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,comisia de supraveghere a sistemului de pensii private ...

Monitorul Oficial 505 din 15 Iulie 2011 (M. Of. 505/2011)

 CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (*republicat*) (LEGE nr. 287/2009) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL I nr. 505 din 15 iulie 2011

──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...

 LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 505 din 15 iulie 2011

──────────*) republicată în temeiul art. 218 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind codul civil, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 409 din 10 iunie 2011.legea nr. 287/2009 a fost publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin legea nr. 71/2011 şi rectificată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 489 din 8 iulie 2011.──────────titlul preliminardespre legea civilă**)------------**) dispoziţiile de punere în aplicare a titlului preliminar ...

Monitorul Oficial 482 din 07 Iulie 2011 (M. Of. 482/2011)

DECIZIE nr. 618 din 12 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 85 alin. (10) din Legea nr. 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 482 din 7 iulie 2011

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorsimina gagu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de ...

Monitorul Oficial 409 din 10 Iunie 2011 (M. Of. 409/2011)

ACORD ADMINISTRATIV MULTILATERAL din 8 decembrie 2010 pentru recunoasterea reciproca a carnetelor de serviciu EMITENT: ACT INTERNATIONAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 10 iunie 2011

   rezoluţiecomisia centralã pentru navigaţia pe rin,reafirmându-şi angajamentul de recunoaştere reciprocã a carnetelor de serviciu,reamintind importanţa pe care o acordã pentru ca "navigaţia pe rin sã funcţioneze într-un cadru legal cât se poate de simplu, clar şi armonizat", aşa cum s-au exprimat statele membre în declaraţia din 16 mai 2006 de la basel,ajungând la concluzia cã existã posibilitatea recunoaşterii pe rin a carnetelor de serviciu cehe*1), bulgare, poloneze şi româneşti,--------*1) rezoluţia 2000-i-26.ajungând la concluzia cã existã posibilitatea recunoaşterii pe rin a carnetelor de serviciu austriece, printr-o condiţie suspensivã privind intrarea în vigoare, înainte de 1 iulie 2011, a unei modificãri legislative ...

HOTARARE nr. 444 din 4 mai 2011 pentru aprobarea Acordului administrativ privind recunoasterea reciproca a carnetelor de serviciu dintre Comisia Centrala pentru Navigatia pe Rin, pe de o parte, si Ministerul Transporturilor, Inovatiei si Tehnologiei din Republica Austria, Ministerul Transporturilor, Administratia Maritima din Republica Bulgaria, Ministerul Dezvoltarii Nationale din Republica Ungara, Ministerul Infrastructurii, Unitatea de Siguranta a Navigatiei din Republica Polona, Ministerul Transporturilor si Infrastructurii din Romania, Ministerul Transporturilor al Republicii Cehe, Ministerul Transporturilor, Postei si Telecomunicatiilor din Republica Slovaca, pe de alta parte, semnat la Strasbourg la 8 decembrie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 10 iunie 2011

În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele,guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unicse aprobã acordul administrativ privind recunoaşterea reciprocã a carnetelor de serviciu dintre comisia centralã pentru navigaţia pe rin, pe de o parte, şi ministerul transporturilor, inovaţiei şi tehnologiei din republica austria, ministerul transporturilor, administraţia maritimã din republica bulgaria, ministerul dezvoltãrii naţionale din republica ungarã, ministerul infrastructurii, unitatea de siguranţã a navigaţiei din republica polonã, ministerul transporturilor şi infrastructurii din românia, ministerul transporturilor al republicii cehe, ministerul transporturilor, poştei şi telecomunicaţiilor din republica slovacã, pe de altã parte, semnat ...

Monitorul Oficial 384 bis din 01 Iunie 2011 (M. Of. 384 bis/2011)

NORME METODOLOGICE din 31 mai 2011 pentru anul 2011 de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2011-2012*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 384 bis din 1 iunie 2011

-----------*) aprobate de ordinul nr. 864/538/2011, publcat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 384 din 1 iunie 2011.anexa 1  pachetul de servicii medicale în asistenţa medicalã primarãcap. i pachetul minimal de servicii medicalea. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţã medico-chirurgicalã: asistenţã medicalã de urgenţã (anamnezã, examen clinic şi tratament) se acordã în limita competenţei şi a dotãrii tehnice a cabinetului medical în cadrul cãruia îşi desfãşoarã activitatea medicul de familie. asistenţa medicalã de urgenţã se referã la cazurile prevãzute la lit. a, b, c ale cap. i din anexa nr. 21, pentru care medicul de familie acordã primul ajutor ...

‹‹ Pagina 23 din 33
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016