Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 484 din 8 iunie 2006
Monitorul Oficial 963 din 30 Decembrie 2014 (M. Of. 963/2014)
REGLEMENTĂRI CONTABILE din 29 decembrie 2014 privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014
Cap. 1 arie de aplicabilitate, definiţii şi categorii de entităţi raportoare1. - (1) prezentele reglementări prevăd formatul şi conţinutul situaţiilor financiare anuale, principiile contabile şi regulile de recunoaştere, evaluare, scoatere din evidenţă şi prezentare a elementelor în situaţiile financiare anuale individuale, regulile de întocmire, aprobare, auditare/verificare, potrivit legii, şi publicare a situaţiilor financiare anuale, planul de conturi general, precum şi conţinutul şi funcţiunea conturilor contabile.(2) acestea stabilesc, de asemenea, reguli privind întocmirea situaţiilor financiare anuale consolidate.2. - prezentele reglementări transpun parţial prevederile directivei 2013/34/ue a parlamentului european şi a consiliului privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ...
ORDIN nr. 1.802 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 963 din 30 decembrie 2014
În temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) şi ale art. 44 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice emite următorul ordin:art. 1 se aprobă reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2 reglementările contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate, prevăzute la art. 1, se aplică de entităţile prevăzute la pct. 3 ...
Monitorul Oficial 913 din 16 Decembrie 2014 (M. Of. 913/2014)
DECIZIE nr. 568 din 16 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013, art. 21 alin. (6), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2), art. 41 şi ale art. 50 lit. b) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 913 din 16 decembrie 2014
Augustin zegrean - preşedintetoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoririna-loredana gulie - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 21 alin. (6), art. 34, art. ...
Monitorul Oficial 620 din 25 August 2014 (M. Of. 620/2014)
ORDIN nr. 1.252 din 13 august 2014 pentru aprobarea criteriilor minime de pregătire şi perfecţionare a personalului navigant maritim român şi a sistemului de recunoaştere a brevetelor şi a certificatelor de capacitate EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 620 din 25 august 2014
Având în vedere prevederile art. 2 din legea nr. 157/2005 pentru ratificarea tratatului dintre regatul belgiei, republica cehă, regatul danemarcei, republica federală germania, republica estonia, republica elenă, regatul spaniei, republica franceză, irlanda, republica italiană, republica cipru, republica letonia, republica lituania, marele ducat al luxemburgului, republica ungară, republica malta, regatul Ţărilor de jos, republica austria, republica polonă, republica portugheză, republica slovenia, republica slovacă, republica finlanda, regatul suediei, regatul unit al marii britanii şi irlandei de nord (state membre ale uniunii europene) şi republica bulgaria şi românia privind aderarea republicii bulgaria şi a româniei la uniunea europeană, semnat de românia la luxemburg ...
Monitorul Oficial 588 din 06 August 2014 (M. Of. 588/2014)
ORDONANŢĂ nr. 9 din 31 iulie 2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 588 din 6 august 2014
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 119/2014 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2014 aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2014 nr. 356/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 805 şi 805 bis din 19 decembrie 2013, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2014, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor asupra cheltuielilor bugetare pe ...
Monitorul Oficial 513 din 09 Iulie 2014 (M. Of. 513/2014)
DECIZIE nr. 269 din 7 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 7 alin. (1), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16, art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) şi (8), art. 31 alin. (5), art. 34 alin. (1), art. 35 alin. (2) şi art. 50 lit. b) teza întâi din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 9 iulie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea, în şedinţa publică din 18 martie 2014, a reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. ...
Monitorul Oficial 489 din 01 Iulie 2014 (M. Of. 489/2014)
ORDIN nr. 484 din 1 iulie 2014 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 1 iulie 2014
Văzând referatul de aprobare nr. n.b. 4.872/2014 al direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică şi nr. dg 1.128 din 1 iulie 2014 al casei naţionale de asigurări de sănătate şi adresa agenţiei naţionale a medicamentului şi a dispozitivelor medicale nr. 27.395/2014, înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. 39.808/2014,având în vedere dispoziţiile art. 281 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile art. 4 din hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe ...
ORDIN nr. 773 din 30 iunie 2014 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 489 din 1 iulie 2014
Văzând referatul de aprobare nr. n.b. 4.872/2014 al direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică şi nr. dg 1.128 din 1 iulie 2014 al casei naţionale de asigurări de sănătate şi adresa agenţiei naţionale a medicamentului şi a dispozitivelor medicale nr. 27.395/2014, înregistrată la ministerul sănătăţii cu nr. 39.808/2014,având în vedere dispoziţiile art. 281 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile art. 4 din hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe ...








