Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 483 din 10 mai 2012

‹‹ Pagina 42 din 50

Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)

RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013

Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...

Monitorul Oficial 483 din 01 August 2013 (M. Of. 483/2013)

DECIZIE nr. 330 din 25 iunie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (2) si (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 1 august 2013

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea în şedinţa publică din 13 iunie 2013 a reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea ...

DECIZIE nr. 301 din 13 iunie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (4), art. 4 si art. 5 alin. (1) lit. b) si c) si alin. (1^1)-(5) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 1 august 2013

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătoriulia antoanella motoc - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina cătălina turcu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...

DECIZIE nr. 282 din 23 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3) si art. 102 alin. (3) teza a doua din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 483 din 1 august 2013

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina toma - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei ...

Monitorul Oficial 381 din 27 Iunie 2013 (M. Of. 381/2013)

DECIZIE nr. 16 din 2 martie 2013 privind eliberarea Certificatului de membru al Colegiului Medicilor Dentisti din Romania EMITENT: COLEGIUL MEDICILOR DENTISTI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 27 iunie 2013

În temeiul art. 474, 476, 483 şi 504 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,consiliul naţional al colegiului medicilor dentişti din românia adoptă următoarea decizie:art. 1 (1) profesia de medic dentist se exercită cu caracter permanent pe teritoriul româniei de către medicii dentişti posesori ai certificatului de membru al colegiului medicilor dentişti din românia, denumit în continuare certificatul de membru.(2) modelul certificatului de membru este prevăzut în anexa nr. 1.(3) certificatul de membru prevăzut la alin. (2) este însoţit de o anexă al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2, document ce ...

Monitorul Oficial 369 din 20 Iunie 2013 (M. Of. 369/2013)

ORDONANTA DE URGENTA nr. 54 din 29 mai 2013 privind unele masuri pentru reorganizarea prin divizare partiala a Regiei Autonome pentru Activitati Nucleare Drobeta-Turnu Severin si infiintarea Regiei Autonome Tehnologii pentru Energia Nucleara - RATEN EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 20 iunie 2013

Având în vedere problemele deosebite cu care se confruntă în prezent sucursala romag prod şi sucursala romag-termo, care afectează şi buna funcţionare a celor două sucursale scn şi siton, blocajul financiar la nivelul regiei autonome pentru activităţi nucleare drobeta-turnu severin, cât şi la nivelul sucursalelor constând în blocarea conturilor şi împiedicarea activităţilor care privesc securitatea nucleară,întrucât este necesară adoptarea unor măsuri urgente pentru a evita destabilizarea activităţii celor două sucursale, scn şi siton, cu consecinţe ireversibile asupra activităţilor legate de securitatea instalaţiilor nucleare,întrucât neadoptarea acestor măsuri conduce la imposibilitatea asigurării cu utilităţi şi materiale necesare operării instalaţiilor nucleare şi poate ...

Monitorul Oficial 282 din 20 Mai 2013 (M. Of. 282/2013)

DECIZIE nr. 1.225 din 17 mai 2013 privind desemnarea Societatii Comerciale DISTRIGAZ SUD RETELE - S.R.L. pentru operarea sistemului de distributie a gazelor naturale in localitatea Motru, apartinatoare municipiului Motru, judetul Gorj EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 20 mai 2013

Având în vedere:- notificarea administratorului judiciar provizoriu al societăţii comerciale ben & ben - s.a., în care se precizează că tribunalul comercial cluj, prin sentinţa comercială nr. 2.483 din 24 aprilie 2007, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă faţă de debitorul societatea comercială ben & ben - s.a.;- decizia preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 1.143 din 14 august 2007 de suspendare, până la remedierea situaţiei, a licenţei nr. 675 de distribuţie a gazelor naturale acordate societăţii comerciale ben & ben - s.a. prin decizia preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul gazelor naturale nr. 1.150 ...

DECIZIE nr. 1.224 din 17 mai 2013 privind retragerea Licentei nr. 675 de distributie a gazelor naturale in localitatea Motru, apartinatoare municipiului Motru, judetul Gorj EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 282 din 20 mai 2013

Având în vedere:- notificarea administratorului judiciar provizoriu al societăţii comerciale ben & ben - s.a., în care se precizează că tribunalul comercial cluj, prin sentinţa comercială nr. 2.483 din 24 aprilie 2007, a dispus deschiderea procedurii generale de insolvenţă faţă de debitorul societatea comercială ben & ben - s.a.;- decizia preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 1.143 din 14 august 2007 de suspendare, până la remedierea situaţiei, a licenţei nr. 675 de distribuţie a gazelor naturale acordate societăţii comerciale ben & ben - s.a. prin decizia preşedintelui autorităţii naţionale de reglementare în domeniul gazelor naturale nr. 1.150 ...

Monitorul Oficial 174 din 29 Martie 2013 (M. Of. 174/2013)

 ORDIN nr. 191 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII Nr. 423 din 29 martie 2013 CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE Nr. 191 din 29 martie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 29 martie 2013

Având în vedere referatul de aprobare nr. e.n. 3.156 din 29 martie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 673 din 29 martie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...

 ORDIN nr. 423 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII Nr. 423 din 29 martie 2013 CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE Nr. 191 din 29 martie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 29 martie 2013

Având în vedere referatul de aprobare nr. e.n. 3.156 din 29 martie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 673 din 29 martie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...

‹‹ Pagina 42 din 50
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016