Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 473 din 4 noiembrie 2004
Monitorul Oficial 799 din 28 Noiembrie 2008 (M. Of. 799/2008)
STRATEGIE din 4 noiembrie 2008 NATIONALA DE APARARE A TARII EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 28 noiembrie 2008
Strategia naţionalã de apãrare a ţãrii a fost elaboratã pe baza prevederilor legii nr. 473/2004 privind planificarea apãrãrii naţionale. conform aceleiaşi legi, ministerul apãrãrii va elabora, pornind de la prevederile strategiei naţionale de apãrare a ţãrii, carta albã a apãrãrii. aceasta va include obiectivele politicii de apãrare, mãsurile şi acţiunile avute în vedere pentru îndeplinirea acestora. de asemenea, documentul va mai prezenta structura de forţe actualã şi viitoare, misiunile şi cerinţele specifice pentru armata româniei, precum şi resursele care urmeazã sã fie asigurate anual în vederea generãrii capabilitãţilor militare necesare îndeplinirii misiunilor armatei. ...
HOTARARE nr. 30 din 4 noiembrie 2008 privind aprobarea Strategiei nationale de aparare a tarii EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 799 din 28 noiembrie 2008
Având în vedere solicitarea preşedintelui româniei, adresatã celor douã camere ale parlamentului, pentru aprobarea strategiei naţionale de apãrare a ţãrii, în temeiul prevederilor art. 65 alin. (2) lit. f) din constituţia româniei, republicatã, ale art. 5 din legea nr. 473/2004 privind planificarea apãrãrii şi ale art. 1 pct. 27 din regulamentul şedinţelor comune ale camerei deputaţilor şi senatului, parlamentul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se aprobã strategia naţionalã de apãrare a ţãrii, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezenta hotãrâre. ...
Monitorul Oficial 797 din 27 Noiembrie 2008 (M. Of. 797/2008)
DECIZIE nr. 1.063 din 25 noiembrie 2008 privind sanctionarea cu interzicere temporara a exercitarii activitatii de asigurare si/sau de reasigurare a Societatii Comerciale Unita Vienna Insurance Group - S.A. EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 797 din 27 noiembrie 2008
Comisia de supraveghere a asigurãrilor, cu sediul în municipiul bucureşti, str. amiral constantin bãlescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscalã 14045240/01.07.2001, reprezentatã legal de preşedinte, în temeiul art. 4 alin. (19) din legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, în baza hotãrârii consiliului comisiei de supraveghere a asigurãrilor adoptatã conform art. 4 alin. (22)-(241) din legea nr. 32/2000 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, consemnatã în procesul-verbal al şedinţei din data de 25 noiembrie 2008, în cadrul cãreia a fost analizatã nota nr. ix.545 din 25 ...
Monitorul Oficial 791 din 26 Noiembrie 2008 (M. Of. 791/2008)
DECIZIE nr. 1.131 din 16 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 250 alin. (1) pct. 9 si art. 257 lit. l) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 26 noiembrie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel ...
Monitorul Oficial 767 din 14 Noiembrie 2008 (M. Of. 767/2008)
DECIZIE nr. 1.052 din 9 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1, art. 3 alin. (2) si art. 6 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 14 noiembrie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 748 din 05 Noiembrie 2008 (M. Of. 748/2008)
DECIZIE nr. 1.043 din 9 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 alin. (7) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 748 din 5 noiembrie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel ...
Monitorul Oficial 473 din 26 Iunie 2008 (M. Of. 473/2008)
DECIZIE nr. 636 din 29 mai 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (2)-(4), ale art. 8 alin. (2) si (5), precum si ale art. 9 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 26 iunie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor ...
DECIZIE nr. 513 din 8 mai 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. (1) si (2), art. 116, art. 119, art. 131 alin. (1), art. 142 alin. (4), art. 149 alin. (6) si art. 172 alin. (2) din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 473 din 26 iunie 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel toader ...
Monitorul Oficial 344 din 05 Mai 2008 (M. Of. 344/2008)
DECIZIE nr. 421 din 10 aprilie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 si art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, precum si ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 5 mai 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre ninosu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas ...
DECIZIE nr. 420 din 10 aprilie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 344 din 5 mai 2008
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre ninosu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas ...