Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Strategia naţionalã de apãrare a ţãrii a fost elaboratã pe baza prevederilor <>Legii nr. 473/2004 privind planificarea apãrãrii naţionale.
Conform aceleiaşi legi, Ministerul Apãrãrii va elabora, pornind de la prevederile Strategiei naţionale de apãrare a ţãrii, Carta albã a apãrãrii. Aceasta va include obiectivele politicii de apãrare, mãsurile şi acţiunile avute în vedere pentru îndeplinirea acestora. De asemenea, documentul va mai prezenta structura de forţe actualã şi viitoare, misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României, precum şi resursele care urmeazã sã fie asigurate anual în vederea generãrii capabilitãţilor militare necesare îndeplinirii misiunilor Armatei.
În conformitate cu aceeaşi lege, Statul Major General va elabora Strategia militarã a României, care va cuprinde identificarea potenţialelor riscuri şi ameninţãri militare la adresa securitãţii naţionale, definirea obiectivelor militare naţionale, stabilirea conceptelor strategice şi operaţionale pentru îndeplinirea acestor obiective şi a misiunilor Armatei.
Instituţiile participante la redactarea proiectului Strategiei naţionale de apãrare a ţãrii au fost cele stabilite prin Hotãrârea Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii nr. 62/2006.
România este un stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, cu democraţie consolidatã şi economie de piaţã funcţionalã, care urmãreşte promovarea şi protejarea intereselor sale în acord cu calitatea de membru activ al comunitãţii internaţionale.
România este parte a comunitãţii europene şi euroatlantice, angajatã în promovarea democraţiei şi libertãţii pentru o lume mai sigurã şi stabilã. Statul român îşi asumã toate responsabilitãţile care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, precum şi pe cele derivate din parteneriatele strategice la care România este parte.
CAP. 1
Cadrul general şi fundamentele Strategiei naţionale de apãrare a ţãrii
Strategia naţionalã de apãrare a ţãrii se fundamenteazã pe prevederile Constituţiei României şi ale legislaţiei naţionale în domeniul apãrãrii şi securitãţii şi este armonizatã cu Strategia Europeanã de Securitate, Conceptul strategic al NATO, precum şi cu documentele relevante în domeniul apãrãrii ale celor douã organizaţii.
Apãrarea reprezintã o componentã esenţialã a securitãţii naţionale. Strategia naţionalã de apãrare a ţãrii stabileşte obiectivele, direcţiile de acţiune şi prioritãţile în domeniul apãrãrii, contribuind la realizarea cadrului general al promovãrii şi apãrãrii intereselor de securitate.
Dezvoltarea prezentei strategii are la bazã liniile directoare stabilite prin Strategia de securitate naţionalã a României, aprobatã de Consiliul Suprem de Apãrare a Ţãrii în aprilie 2006, în mod particular interesele şi obiectivele naţionale de securitate, evaluarea mediului internaţional de securitate, precum şi identificarea potenţialelor riscuri, ameninţãri şi vulnerabilitãţi.
1.1. Valorile şi interesele naţionale
Principalele valori care fundamenteazã existenţa şi prosperitatea statului român sunt: democraţia, libertatea, egalitatea şi supremaţia legii; respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi libertãţile sale fundamentale; responsabilitatea civicã; pluralismul politic; proprietatea şi economia de piaţã; solidaritatea cu naţiunile democratice; pacea şi cooperarea internaţionalã; dialogul şi comunicarea dintre civilizaţii.
Pe baza acestor valori, interesele naţionale sunt: menţinerea integritãţii, unitãţii, suveranitãţii, independenţei şi indivizibilitãţii statului român; îndeplinirea responsabilã a obligaţiilor şi rolului ce decurg din statutul de membru al NATO şi al Uniunii Europene; dezvoltarea unei economii de piaţã competitive, dinamice şi performante; modernizarea radicalã a sistemului de educaţie şi valorificarea eficientã a potenţialului uman, ştiinţific şi tehnologic, precum şi a resurselor naturale; creşterea bunãstãrii cetãţenilor, a nivelului de trai şi de sãnãtate a populaţiei; afirmarea şi protejarea culturii, identitãţii naţionale şi vieţii spirituale, în contextul participãrii active la construcţia identitãţii europene.
1.2. Mediul de securitate. Premise şi oportunitãţi strategice
În vederea apãrãrii şi promovãrii intereselor naţionale, trebuie avutã în vedere complexitatea mediului de securitate, aflat într-o continuã schimbare. La formele clasice de riscuri şi vulnerabilitãţi regionale se adaugã noi ameninţãri asimetrice, neconvenţionale şi transfrontaliere care se amplificã în intensitate şi ca arie de manifestare. O agresiune convenţionalã pe scarã largã împotriva spaţiului euroatlantic rãmâne în continuare foarte improbabilã pe termen mediu. Terorismul internaţional, precum şi proliferarea armelor de distrugere în masã vor reprezenta principalele ameninţãri asimetrice la adresa securitãţii internaţionale. Instabilitatea datoratã crizelor şi conflictelor regionale, respectiv potenţialul de activare a unor conflicte "îngheţate", disponibilitatea crescutã a noilor tipuri de arme convenţionale, crima organizatã transfrontalierã, folosirea în scopuri distructive a noilor tehnologii, întreruperea fluxului de resurse vitale, migraţia ilegalã şi efectele dezastrelor naturale vor fi cele mai probabile provocãri pe termen mediu. Guvernarea ineficientã este un alt pericol pentru exercitarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale omului şi afecteazã îndeplinirea obligaţiilor internaţionale ale unor state, existând riscul producerii unor crize umanitare cu impact transfrontalier. Aceste ameninţãri sunt interrelaţionate, cel mai mare pericol la adresa vieţii şi libertãţii oamenilor, a democraţiei şi a celorlalte valori fundamentale pe care se întemeiazã comunitatea statelor democratice fiind reprezentat de terorismul internaţional, structurat în reţele transfrontaliere care pot dispune de arme de distrugere în masã.
Riscurile şi ameninţãrile la adresa securitãţii naţionale pot fi amplificate de existenţa unor vulnerabilitãţi şi disfuncţionalitãţi, între care urmãtoarele fenomene sunt generatoare de preocupãri sau pericole: dependenţa accentuatã de unele resurse vitale greu accesibile; tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivã; nivelul ridicat al stãrii de insecuritate socialã, persistenţa stãrii de sãrãcie cronicã şi accentuarea diferenţelor sociale; proporţia redusã, fragmentarea şi rolul încã insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale; fragilitatea spiritului civic şi a solidaritãţii civice; infrastructura slab dezvoltatã şi insuficient protejatã; starea precarã şi eficienţa redusã a sistemului de asigurare a sãnãtãţii populaţiei; carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultãţile de adaptare a sistemului de învãţãmânt la cerinţele societãţii; organizarea inadecvatã şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de crizã; angajarea insuficientã a societãţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.
Având în vedere evoluţiile din mediul strategic internaţional, asigurarea securitãţii depãşeşte sfera de responsabilitate a unei singure ţãri şi nu mai poate fi asiguratã numai prin mijloace clasice de tip militar. Noul context internaţional şi diversificarea riscurilor şi ameninţãrilor asimetrice la adresa securitãţii au determinat trecerea de la apãrarea strict teritorialã la cea colectivã, precum şi extinderea tipurilor de misiuni şi operaţii militare. Operaţiile militare nu mai au astãzi o delimitare geograficã strictã, determinatã de graniţele statelor sau ale alianţelor, putând fi desfãşurate în orice parte a globului, oricând va fi nevoie şi într-un timp de reacţie foarte scurt.
În acest context, sistemul de apãrare colectivã, politica externã şi de securitate comunã, parteneriatele, cooperarea şi implicarea în iniţiativele regionale, relaţiile bilaterale, participarea activã la operaţiile multinaţionale din diverse teatre constituie cadrul de manifestare a Strategiei naţionale de apãrare a ţãrii.
În acelaşi timp, asigurarea securitãţii şi apãrãrii naţionale presupune valorificarea oportunitãţilor pe care mediul strategic le prezintã. Astfel, România dispune de urmãtoarele oportunitãţi strategice:
- apartenenţa la NATO (garanţia majorã de securitate naţionalã), ceea ce conferã României dreptul de a participa la procesele decizionale aliate privind rãspunsul la provocãrile actuale ale securitãţii internaţionale;
- apartenenţa la Uniunea Europeanã şi participarea la dezvoltarea politicii europene de securitate şi apãrare;
- dezvoltarea parteneriatelor strategice în spiritul avantajului reciproc;
- procesul de dezvoltare a politicilor NATO şi Uniunii Europene în zona balcanicã, Caucaz, Asia Centralã şi Orientul Mijlociu, context în care poziţia geostrategicã a României devine un reper important;
- dezvoltarea unor proiecte energetice de interes european şi global în regiunea extinsã a Mãrii Negre;
- interesul statelor din zona Mãrii Negre pentru mecanisme de securitate cooperativã şi asistenţã în domeniul reformei sectorului de securitate.
CAP. 2
Obiectivele strategice ale apãrãrii naţionale
Obiectivele strategice ale apãrãrii naţionale sunt stabilite pe baza prevederilor Strategiei de securitate naţionalã a României şi rãspund necesitãţii de promovare a intereselor naţionale, combaterii ameninţãrilor asimetrice, reducerii riscurilor şi diminuãrii vulnerabilitãţilor interne.
Obiectivele strategice ale apãrãrii naţionale sunt:
- consolidarea profilului României în cadrul NATO;
- dezvoltarea contribuţiei României la Politica europeanã de securitate şi apãrare, în calitate de membru al Uniunii Europene;
- angajarea în lupta împotriva terorismului şi combaterea proliferãrii armelor de distrugere în masã;
- creşterea contribuţiei la asigurarea securitãţii şi stabilitãţii regionale;
- transformarea capacitãţii de apãrare a României.
2.1. Consolidarea profilului României în cadrul NATO
NATO rãmâne principala structurã de apãrare colectivã în spaţiul european şi euroatlantic, reprezentând pentru România cea mai importantã garanţie de securitate.
România considerã cã apãrarea colectivã trebuie sã rãmânã misiunea centralã a NATO, apreciind, în acelaşi timp, cã avem nevoie de o Alianţã flexibilã, capabilã sã desfãşoare eficient o gamã largã de misiuni, atât în interiorul, cât şi în afara zonei euroatlantice, inclusiv de sprijin al eforturilor de stabilizare derulate de alte organizaţii regionale sau internaţionale.
România va contribui la consolidarea relaţiei transatlantice, esenţialã pentru realizarea obiectivelor şi rolului NATO, precum şi pentru extinderea ariei de stabilitate şi democraţie în Europa şi regiunile învecinate. România va acţiona constant în sprijinul coeziunii NATO şi dezvoltãrii parteneriatului Alianţei cu Uniunea Europeanã.
România va sprijini continuarea politicii "uşilor deschise" a NATO şi aderarea la Alianţã a altor state care doresc şi sunt în mãsurã sã contribuie la promovarea principiilor, valorilor şi obiectivelor NATO, acest proces având un efect stabilizator asupra întregului continent.
Alianţa se aflã în proces de transformare, atât la nivel politic, prin adâncirea dialogului politic în cadrul Alianţei şi eficientizarea procesului decizional, cât şi militar. Dezvoltãrile în materie de capabilitãţi sunt o prioritate constantã. România este parte activã a acestui proces prin:
- continuarea îndeplinirii responsabilitãţilor rezultate din obiectivele de securitate aferente conceptului strategic al Alianţei;
- continuarea operaţionalizãrii forţelor puse la dispoziţia Alianţei;
- participarea la întregul spectru de misiuni şi operaţii NATO (apãrare colectivã, prevenirea conflictelor, managementul crizelor, intervenţie umanitarã, sprijin pentru stabilizare şi reconstrucţie);
- participarea la dezvoltãrile conceptuale privind procesul de transformare;
- contribuţia la iniţiativele aliate privind capabilitãţile, printre acestea figurând Forţa de rãspuns a NATO şi Angajamentele de la Praga privind capabilitãţile;
- asigurarea, printr-o strategie interinstituţionalã eficientã, a personalului şi a resurselor necesare pentru încadrarea posturilor asumate de România în cadrul NATO;
- contribuţia financiarã la bugetele civil, militar şi Programul NATO de Investiţii în Domeniul Securitãţii (NSIP);
- asistenţã acordatã ţãrilor partenere.
În vederea atragerii şi utilizãrii la nivel naţional a unor resurse comune aliate pentru realizarea unor proiecte de infrastructurã, se impune dezvoltarea cadrului legislativ, precum şi implementarea procedurilor specifice NSIP.
2.2. Dezvoltarea contribuţiei la Politica europeanã de securitate şi apãrare
Prin dobândirea calitãţii de membru al Uniunii Europene, România este conectatã direct şi ireversibil la valorile democraţiei europene. În contextul demersurilor pentru integrare, eforturile României urmãresc convergenţa liniilor principale ale politicii sale externe cu prevederile Politicii externe şi de securitate comunã a Uniunii Europene (PESC), aceasta sprijinindu-se nemijlocit pe Politica europeanã de securitate şi apãrare (PESA).
Ca membru al Uniunii Europene, demersurile româneşti în sfera securitãţii europene urmãresc afirmarea profilului strategic al României. Acest profil strategic genereazã responsabilitãţi suplimentare pentru politica de securitate şi apãrare a României, cu relevanţã pentru securitatea întregii Uniuni.
În vederea conectãrii depline la dimensiunea de securitate şi apãrare a Uniunii Europene, se vor urmãri:
- sporirea contribuţiei la capabilitãţile militare şi civile;
- dezvoltarea contribuţiei la consolidarea capacitãţii de rãspuns rapid a Uniunii Europene, inclusiv prin participarea la grupurile tactice de luptã;
- consolidarea participãrii la operaţiile de gestionare a crizelor;
- implicarea activã în activitãţile şi programele Agenţiei Europene de Apãrare (EDA);
- încadrarea posturilor alocate României în structurile specifice ale Uniunii Europene.
România va susţine promovarea unui rol activ al Uniunii Europene în gestionarea crizelor din zonele de instabilitate din proximitatea sa (statele din Balcanii de Vest, zona Mãrii Negre, conflictele îngheţate din Europa de Est şi Caucaz), dar şi în alte zone de importanţã strategicã pentru politica externã a României.
2.3. Angajarea în lupta împotriva terorismului şi combaterea proliferãrii armelor de distrugere în masã
România este parte a eforturilor internaţionale de luptã împotriva terorismului, urmãrind prin aceasta asigurarea securitãţii naţionale. România considerã cã numai printr-o strategie proactivã acţiunile reţelei internaţionale teroriste pot fi combãtute şi reduse, iar regimurile şi actorii care le susţin, descurajaţi. În acest sens, România va acţiona prin toate metodele legitime, împreunã cu statele aliate şi partenere, în spiritul mãsurilor puse în practicã de comunitatea internaţionalã. România va continua sã participe la procesele de stabilizare şi reconstrucţie din Irak şi Afganistan, împreunã cu aliaţii, pânã la atingerea de cãtre aceste state a capacitãţii de autosusţinere.
În plan intern, este necesarã optimizarea sistemului naţional de prevenire şi combatere a terorismului, care trebuie sã asigure, într-o viziune unitarã, cooperarea interinstituţionalã şi transsectorialã destinatã îndeplinirii optime a tuturor sarcinilor subsumate acţiunii naţionale în domeniu. În acest scop, se va acţiona pentru:
- cunoaşterea, anticiparea, prevenirea şi contracararea, monitorizarea şi evaluarea permanentã a tuturor riscurilor şi ameninţãrilor, respectiv a vulnerabilitãţilor care pot afecta securitatea naţionalã;
- protejarea teritoriului naţional, a populaţiei, facilitãţilor şi a obiectivelor româneşti din interior şi din exterior de activitãţile asociate terorismului;
- coordonarea eforturilor naţionale de prevenire şi combatere a fenomenului terorist cu partenerii strategici, organizaţii şi alte forme structurale de cooperare antiteroristã între state, în primul rând cu cele instituite în cadrul NATO şi al Uniunii Europene;
- optimizarea capabilitãţilor militare pentru îndeplinirea operaţiilor multinaţionale de stabilizare şi reconstrucţie în sprijinul luptei împotriva terorismului.
Riscul achiziţionãrii sau producerii de cãtre grupuri teroriste a armelor de distrugere în masã necesitã îmbunãtãţirea politicilor naţionale de contraproliferare şi neproliferare, perfecţionarea sistemului naţional de control în concordanţã cu mecanismele şi procesele dezvoltate în cadrul NATO şi al Uniunii Europene.
România este stat neposesor de arme nucleare, care promoveazã activ în plan internaţional principiile neproliferãrii şi dezarmãrii nucleare, fiind stat-parte la toate documentele internaţionale care reglementeazã acest domeniu.
Conform prevederilor Tratatului de neproliferare nuclearã, România se angajeazã sã nu primeascã din partea nimãnui arme nucleare sau dispozitive nucleare şi sã nu deţinã controlul asupra unor asemenea arme sau dispozitive, direct sau indirect. România susţine includerea în acest regim a tuturor statelor care deţin arme nucleare sau capacitãţi de producere a acestora, în vederea diminuãrii riscului de proliferare.
Statul român îşi dezvoltã politica naţionalã în acest domeniu prin constituirea de sisteme, mecanisme şi proceduri integrate şi coerente care sã susţinã lupta împotriva terorismului şi proliferãrii armelor de distrugere în masã, în cooperare cu structuri similare din statele europene, aliate şi partenere.
România va urmãri în continuare o cât mai bunã integrare a activitãţii desfãşurate de ţara noastrã în forurile care discutã subiecte de interes pentru agenda de dezarmare şi neproliferare nuclearã, precum şi în cadrul reuniunilor prilejuite de alte forme de cooperare în domeniu.
2.4. Creşterea contribuţiei specifice la asigurarea securitãţii şi stabilitãţii regionale
România este implicatã în securitatea şi stabilitatea regionalã pe urmãtoarele paliere complementare:
- participarea la procesul de definire şi implementare a politicilor stabilizatoare, de cooperare şi asistenţã de securitate ale NATO şi Uniunii Europene în Europa Centralã, de Est şi de Sud-Est;
- consolidarea rolului de furnizor de stabilitate şi securitate în regiunea Balcanilor, în zona extinsã a Mãrii Negre şi în spaţiul ex-sovietic;
- participarea activã a României în cadrul diferitelor iniţiative regionale şi subregionale de cooperare în domeniul securitãţii;
- participarea la misiunile de securitate conduse de NATO sau Uniunea Europeanã şi/sau sub mandat ONU sau OSCE.
Ţara noastrã susţine dezvoltarea în regiunea extinsã a Mãrii Negre a unor politici ale NATO şi Uniunii Europene care sã sprijine procesele de stabilizare economicã şi socialã, precum şi întãrirea securitãţii frontierelor pentru statele din regiune.
Se vor urmãri, cu prioritate, dezvoltarea relaţiilor bilaterale cu statele din regiunea extinsã a Mãrii Negre şi Balcani, dezvoltarea de programe de asistenţã acordatã statelor interesate din regiune în domeniul reformei sectorului de apãrare şi dezvoltarea iniţiativelor de cooperare bilateralã şi multinaţionalã în regiune.
2.5. Transformarea capacitãţii de apãrare a României
Capacitatea de apãrare rezultã din acţiuni coordonate, în principal în domeniile militar, siguranţã şi ordine publicã şi informaţii, precum şi economic, administraţie publicã la nivel central şi local, educaţie, sãnãtate, infrastructurã şi comunicaţii, mediu.
Abordarea integratã a procesului de transformare va urmãri cu prioritate:
- creşterea ponderii dimensiunii anticipative din cadrul mecanismelor decizionale;
- creşterea interoperabilitãţii interinstituţionale prin transformare organizaţionalã;
- optimizarea managementului integrat al resurselor disponibile;
- pregãtirea profesionalã continuã a personalului;
- continuarea procesului de modernizare a infrastructurii de reţea şi informaţionalã;
- asigurarea complementaritãţii capabilitãţilor specifice de apãrare;
- dezvoltarea interfeţelor de cooperare în cadrul programelor interagenţii.
Transformarea reprezintã un proces continuu de dezvoltare, adaptare şi integrare de noi concepte, strategii, doctrine, sisteme manageriale şi capabilitãţi, care urmãreşte creşterea capacitãţii de apãrare în vederea satisfacerii nevoilor de securitate ale ţãrii. Acest proces este corelat cu transformarea la nivelul Alianţei Nord-Atlantice şi evoluţiile specifice la nivelul politicii europene de securitate şi apãrare.
Transformarea capacitãţii de apãrare reprezintã condiţia sine qua non pentru realizarea celorlalte obiective strategice ale apãrãrii.
CAP. 3
Direcţiile de acţiune în domeniul apãrãrii
3.1. Lupta împotriva terorismului
Eforturile României în acest sens vor viza simultan:
- protejarea teritoriului naţional, a populaţiei şi obiectivelor autohtone, a rezidenţilor şi obiectivelor strãine de manifestãri de naturã teroristã, respectiv prevenirea şi/sau diminuarea riscurilor specifice la adresa securitãţii României prin activitãţi instituţionalizate, inclusiv informative;
- continuarea şi aprofundarea implicãrii la nivel global şi regional în prevenirea şi combaterea terorismului prin: participarea la operaţii multinaţionale, sprijinirea guvernelor şi instituţiilor de securitate şi apãrare în lupta împotriva terorismului, asistenţã complexã în procesul de prevenire, contracarare şi reconstrucţie postconflict.
Direcţiile de acţiune pentru îndeplinirea acestui obiectiv sunt:
- dezvoltarea capacitãţilor structurilor naţionale cu responsabilitãţi în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului;
- întãrirea mãsurilor şi acţiunilor specifice pentru anticiparea, descurajarea şi contracararea acţiunilor teroriste;
- perfecţionarea sistemului de protecţie a infrastructurii critice;
- asigurarea interoperabilitãţii în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului;
- perfecţionarea pregãtirii personalului responsabil cu activitãţile de prevenire şi combatere a terorismului.
România va continua implementarea prevederilor Strategiei Uniunii Europene de luptã împotriva terorismului şi va coopera cu aliaţii în vederea consolidãrii capacitãţii NATO de luptã împotriva terorismului.
3.2. Combaterea proliferãrii armelor de distrugere în masã
Proliferarea armelor de distrugere în masã asociatã cu recrudescenţa ameninţãrilor teroriste constituie provocãri pentru întreaga comunitate internaţionalã. Eficienţa sistemului de apãrare a ţãrii este datã şi de gradul de implicare în eforturile internaţionale şi regionale de diminuare a ameninţãrilor de aceastã naturã.
Principalele direcţii de acţiune vor viza:
- participarea activã a României în cadrul regimurilor internaţionale de neproliferare şi control al exporturilor;
- respectarea obligaţiilor şi a angajamentelor pe care România şi le-a asumat prin tratate, convenţii şi aranjamente internaţionale în domeniu;
- creşterea eficienţei privind controlul exporturilor şi importurilor de produse militare şi cu dublã utilizare în vederea combaterii acumulãrilor destabilizatoare de armamente convenţionale;
- întãrirea cooperãrii internaţionale şi interinstituţionale în vederea combaterii proliferãrii armelor de distrugere în masã;
- amplificarea sprijinului de specialitate acordat statelor din regiunea extinsã a Mãrii Negre în scopul elaborãrii sau consolidãrii sistemelor naţionale de control al exporturilor de produse strategice;
- participarea la activitãţile şi acţiunile vizând blocarea accesului ilegal al unor state şi organizaţii la armele de distrugere în masã.
România va consolida dialogul cu statele membre ale Uniunii Europene şi SUA în domeniul controlului exporturilor strategice.
De asemenea, România va promova şi va continua sã participe la iniţiative menite sã dezvolte capacitatea statelor de a rãspunde la ameninţãrile legate de proliferarea armelor de distrugere în masã, pe baza expertizei şi experienţei dobândite prin asumarea unor responsabilitãţi importante la nivel regional şi internaţional.
3.3. Transformarea militarã
Obiectivul principal al transformãrii militare este realizarea de capabilitãţi cu un grad ridicat de sustenabilitate şi interoperabilitate, flexibile, mobile, uşor de desfãşurat în teatru, în mãsurã sã participe la întreaga gamã de operaţii şi misiuni ale NATO, la operaţiile UE şi ale altor organizaţii internaţionale, precum şi la mãsuri de tip "coaliţie".
Principalele direcţii de acţiune în domeniul transformãrii militare sunt:
- finalizarea revizuirii structurii de forţe şi a procesului de operaţionalizare;
- creşterea calitãţii vieţii personalului militar şi civil şi a nivelului de pregãtire a acestuia;
- respectarea angajamentelor în domeniul capabilitãţilor, asumate faţã de NATO şi Uniunea Europeanã;
- implementarea noului model de management al resurselor umane;
- continuarea eficientizãrii sistemului de planificare multianualã a resurselor;
- optimizarea sistemului de achiziţii în domeniul militar în vederea înzestrãrii forţelor armate cu echipamente moderne şi performante;
- dezvoltarea elementelor de infrastructurã care sã asigure capacitãţi de dislocare, staţionare şi antrenament pentru forţele naţionale şi cele aliate, conform conceptului de Sprijin al naţiunii gazdã (HNS);
- aplicarea lecţiilor învãţate referitoare la revoluţia în afacerile militare;
- crearea unor structuri de comandã şi control flexibile;
- valorificarea superioarã a tehnologiilor specifice;
- dezvoltarea sistemului de informaţii pentru apãrare;
- dezvoltarea pe baza standardelor NATO şi ale Uniunii Europene a reţelelor de comunicaţii şi informatice ale tuturor structurilor implicate în sistemul naţional de apãrare şi interconectarea acestora cu Sistemul general de comunicaţii NATO (NGCS);
- punerea accentului pe capacitatea de a desfãşura operaţii în reţea.
Forţele vor fi pregãtite diferenţiat şi diversificat, pentru misiuni clasice şi neconvenţionale, orientate spre obiective, în rândul cãrora misiunile antiteroriste, respectiv cele de contraproliferare, contrainsurgenţã şi reconstrucţie postconflict vor avea o pondere însemnatã. De asemenea, va fi acordatã o atenţie deosebitã cooperãrii cu organizaţiile neguvernamentale, entitãţi care joacã un rol tot mai important în actualele operaţii de stabilizare şi reconstrucţie. De asemenea, vor fi menţinute şi dezvoltate capacitãţi adecvate de intervenţie umanitarã, în sprijinul autoritãţilor publice, în cazul unor urgenţe civile.
3.4. Managementul crizelor
Pentru a acţiona eficient pe întreg spectrul de crize, de la mãsurile de prevenire a crizelor pânã la apãrarea colectivã, România are în vedere implementarea sistemului naţional integrat de gestionare a crizelor.
Acest sistem va urmãri asigurarea unui nivel optim de pregãtire şi planificare operaţionalã şi funcţionalitate a tuturor structurilor de decizie şi execuţie cu responsabilitãţi în domeniu, pentru gestionarea întregului spectru al crizelor interne sau externe. În acelaşi timp, sistemul va avea capacitatea de a rãspunde adecvat diferitelor situaţii de crizã, asigurând autonomia subsistemelor componente, astfel încât acestea sã poatã deveni operaţionale şi sã reacţioneze în funcţie de natura şi amploarea crizei.
O componentã esenţialã a funcţionãrii eficiente a sistemului naţional de management al crizelor o reprezintã angajarea populaţiei în susţinerea efortului de reconstrucţie şi managementul consecinţelor în urma unor situaţii de crizã sau urgenţe civile. De asemenea, autoritãţile locale au un rol major în pregãtirea populaţiei pentru situaţii de crizã şi în gestionarea intervenţiilor, prin asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare necesare.
Ca direcţii principale de acţiune, se vor urmãri:
- armonizarea legislativã şi proceduralã cu gestionarea crizelor şi a urgenţelor civile în NATO şi Uniunea Europeanã, prin aplicarea politicilor şi instrumentelor NATO în domeniu, precum şi prin participarea la operaţiile Uniunii Europene de gestionare a crizelor;
- perfecţionarea sistemului naţional de management al crizelor;
- pregãtirea populaţiei pentru situaţii de crizã şi de urgenţe civile.
3.5. Informaţii pentru apãrare
Activitatea de informaţii pentru apãrare contribuie la realizarea securitãţii naţionale şi reprezintã ansamblul de mãsuri şi acţiuni desfãşurate de structuri specializate în scopul informãrii oportune a factorilor de decizie.
Constituirea comunitãţii de informaţii reprezintã direcţia majorã a procesului de dezvoltare a activitãţii de informaţii la nivel naţional. Înfiinţarea şi consolidarea pe baze formale a unei comunitãţi naţionale de informaţii asigurã cadrul organizatoric de funcţionare integratã a instituţiilor de informaţii şi securitate. Pentru asigurarea unei activitãţi coerente de informaţii la nivel naţional, comunitatea de informaţii va asigura coordonarea şi eliminarea redundanţelor în activitãţile specifice.
Comunitatea de informaţii asigurã o funcţionare în parteneriat instituţionalizat a serviciilor de informaţii şi securitate, care îşi pãstreazã atribuţiile şi misiunile specifice, concomitent cu o mai bunã coordonare a activitãţii de informaţii la nivel strategic.
Comunitatea de informaţii permite îndeplinirea misiunilor specifice, respectiv funcţionarea independentã a elementelor acesteia, concomitent cu constituirea la nivel naţional a unor capacitãţi de informaţii care pot fi folosite în comun. De asemenea, asigurã interoperabilitatea şi dezvoltarea sistemelor adecvate de comunicaţii necesare schimbului de informaţii eficient între elementele acesteia.
Pentru asigurarea unui caracter proactiv al activitãţii de informaţii pentru apãrare, direcţiile de acţiune specifice vor include:
- promovarea şi apãrarea, pe plan extern, a intereselor naţionale;
- dezvoltarea capacitãţilor strategice de culegere de informaţii şi de analizã multisursã;
- adaptarea permanentã a fluxului informativ pentru sprijinul eficient al fundamentãrii deciziilor;
- creşterea eficienţei activitãţii informativ-operative şi orientarea acesteia pe prioritãţi şi domenii ale ameninţãrilor TESSOC (terorism, spionaj, sabotaj, subversiune, crimã organizatã);
- dezvoltarea raporturilor de colaborare cu instituţiile de informaţii şi securitate atât la nivel naţional, bilateral, cât şi în cadrul NATO şi al Uniunii Europene;
- asigurarea securitãţii informaţiilor clasificate în conformitate cu cerinţele standardelor naţionale, ale NATO şi ale Uniunii Europene;
- perfecţionarea cadrului normativ şi procedural în domeniul informaţiilor, contrainformaţiilor şi securitãţii şi armonizarea acestuia cu reglementãrile NATO şi ale Uniunii Europene.
3.6. Economia şi industria de apãrare
Creşterea economicã durabilã şi progresul tehnologic sunt factori cheie ai garantãrii securitãţii României. Asigurarea dezvoltãrii economice durabile a ţãrii contribuie atât la creşterea nivelului de securitate individualã a cetãţenilor, cât şi la asigurarea resurselor necesare pentru continuarea reformei şi modernizarea sectorului de securitate şi apãrare.
Industria de apãrare, parte componentã a industriei naţionale, joacã un rol important în susţinerea procesului de construcţie şi dezvoltare a capabilitãţilor de apãrare.
În acest sens, se vor urmãri cu prioritate urmãtoarele direcţii de acţiune:
- finalizarea restructurãrii în vederea eficientizãrii activitãţilor pe criterii de rentabilitate;
- corelarea cu dinamica procesului de transformare a capacitãţii de apãrare, precum şi cu nevoile reale ale sistemului naţional de securitate şi apãrare;
- modernizarea şi retehnologizarea capacitãţilor de producţie militarã, inclusiv prin cooperarea cu firme de profil, în mod prioritar, din ţãri membre NATO şi ale Uniunii Europene;
- conectarea la programele şi proiectele Agenţiei europene de apãrare (EDA) în domeniul cercetãrii, tehnologiilor şi armamentelor.
3.7. Educaţia
Punerea în valoare şi dezvoltarea potenţialului cultural, ştiinţific şi uman de care dispune România constituie o componentã şi o resursã esenţialã a securitãţii şi modernizãrii societãţii româneşti.
Vor fi avute în vedere urmãtoarele direcţii principale de acţiune:
- îmbunãtãţirea procesului de cercetare şi dezvoltare în domenii cu impact asupra politicii de securitate şi apãrare;
- participarea la programe şi proiecte internaţionale, europene şi bilaterale în domenii de vârf ale ştiinţei şi tehnologiei;
- armonizarea învãţãmântului militar cu politicile naţionale din domeniul educaţiei şi asigurarea specialiştilor de înaltã clasã, conform standardelor cerinţelor de securitate şi apãrare a ţãrii, precum şi ale celor din armatele statelor membre NATO;
- pregãtirea populaţiei pentru situaţii de crizã şi de urgenţe civile;
- promovarea culturii de securitate în parteneriat cu societatea civilã.
3.8. Mediul
Apãrarea trebuie sã acorde o importanţã deosebitã protecţiei mediului, o coordonatã esenţialã a îmbunãtãţirii vieţii populaţiei şi a creşterii prosperitãţii cetãţenilor.
Garantarea securitãţii ecologice a ţãrii se va realiza prin:
- consolidarea cadrului legislativ şi adaptarea la normele comunitare;
- întãrirea capacitãţii instituţionale;
- apãrarea împotriva dezastrelor;
- prevenirea poluãrii industriale şi managementul deşeurilor;
- securitatea instalaţiilor nucleare dezafectate;
- modernizarea sistemului informaţional pentru avertizarea şi alarmarea populaţiei.
În ceea ce priveşte asigurarea securitãţii nucleare naţionale, aceasta va fi realizatã prin îndeplinirea condiţiilor de siguranţã nuclearã şi radiologicã a tuturor activitãţilor de profil, protejarea populaţiei, a factorilor de mediu şi a bunurilor materiale.
Armata şi celelalte structuri cu responsabilitãţi în domeniul apãrãrii se vor alinia la eforturile naţionale de susţinere şi extindere a acţiunilor de refacere şi conservare a mediului. Acestea vor promova trecerea la activitãţi şi tehnologii mai puţin poluante şi vor acorda atenţie sporitã reducerii impactului negativ produs de activitãţile militare asupra mediului înconjurãtor.
CAP. 4
Resursele pentru apãrare
Susţinerea eforturilor naţionale pentru dezvoltarea capabilitãţilor necesare în domeniul securitãţii şi apãrãrii se va baza pe utilizarea eficientã a întregii game de resurse la dispoziţie, în special a celor umane, materiale şi financiare.
Atenţia este concentratã asupra utilizãrii acestor resurse cu eficienţã, urmãrindu-se urmãtoarele direcţii generale de acţiune:
- îmbunãtãţirea coordonãrii între puterea legislativã şi cea executivã privind luarea deciziilor în alocarea resurselor destinate apãrãrii ţãrii, a controlului instituţiilor implicate în managementul resurselor, precum şi a exercitãrii controlului parlamentar asupra acestora;
- generalizarea aplicãrii managementului resurselor pe bazã de programe multianuale şi prioritãţi de cãtre instituţiile cu responsabilitãţi în domeniul securitãţii şi apãrãrii;
- creşterea transparenţei utilizãrii fondurilor publice şi a responsabilitãţii faţã de contribuabil;
- perfecţionarea sistemului de pregãtire a populaţiei pentru apãrare.
4.1. Managementul resurselor umane. Profesionalizarea sectorului de apãrare
Managementul resurselor umane vizeazã crearea unor mecanisme eficiente de selecţionare, formare, perfecţionare şi promovare a personalului, astfel încât sã se asigure necesarul de profesionişti în domeniul apãrãrii.
Direcţiile principale de acţiune în domeniul profesionalizãrii vor fi:
- proiectarea şi implementarea unui management modern şi performant al carierei individuale a personalului civil şi militar;
- armonizarea sistemului de formare şi perfecţionare a personalului din domeniul apãrãrii cu reforma sistemului educaţional naţional, în concordanţã cu dezvoltãrile Uniunii Europene în acest domeniu;
- asigurarea reconversiei profesionale a personalului disponibilizat.
4.2. Resurse materiale şi financiare
a) Infrastructura strategicã
Susţinerea dezvoltãrii durabile a economiei şi realizarea obiectivelor strategice de apãrare necesitã dezvoltarea unei reţele de infrastructuri fizice, specializate şi eficiente, compatibile cu infrastructurile europene, care sã ofere facilitãţi şi capabilitãţi sporite.
Ierarhizarea şi etapizarea proiectelor de infrastructurã au la bazã cerinţele impuse de obiectivele prioritare în domeniu şi posibilitãţile de acoperire a efortului financiar necesar realizãrii lor.
Principalele direcţii de acţiune pentru modernizarea infrastructurii sunt:
- menţinerea în parametrii de funcţionare şi valorificarea capacitãţilor existente prin reabilitarea şi modernizarea infrastructurilor civile şi militare;
- reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea infrastructurilor de transport, în special aerian şi maritim;
- realizarea unei infrastructuri de comunicaţii moderne, viabile şi sigure, capabilã a fi integratã în sistemul european de comunicaţii;
- dezvoltarea sistemului de transport al resurselor energetice;
- promovarea tehnologiilor de transport ecologic;
- pregãtirea, modernizarea şi dezvoltarea facilitãţilor de infrastructurã oferite NATO pentru HNS;
- promovarea unor proiecte de infrastructurã care sã fie finanţate din fondurile comune ale NATO.
Realizarea proiectelor de infrastructurã presupune identificarea şi alocarea resurselor necesare, din surse naţionale şi internaţionale, prin dezvoltarea de proiecte şi programe cu participarea instituţiilor cu responsabilitãţi în domeniul apãrãrii.
b) Resurse financiare
Metoda finanţãrii de la bugetul de stat pe baza programelor şi proiectelor concrete determinã atribuirea unui rol mai activ bugetului de stat în reformele din domeniul securitãţii şi apãrãrii.
Alocarea resurselor financiare se va face prin asigurarea unui nivel care sã permitã îndeplinirea misiunilor şi angajamentelor asumate în acest domeniu.
Se va urmãri consolidarea proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite pe bazã de programe, ceea ce conferã o perspectivã de ansamblu asupra stabilitãţii şi predictibilitãţii strategiilor sectoriale ale acestora, orientând întreaga gestiune financiarã spre obiective, performanţe şi rezultate.
4.3. Mecanisme pentru managementul resurselor apãrãrii
Planificarea apãrãrii se realizeazã integrat - prin utilizarea corelatã a politicilor, resurselor umane, materiale şi financiare pentru apãrare - şi are în vedere realizarea tuturor capabilitãţilor în domeniul apãrãrii, inclusiv pentru îndeplinirea responsabilitãţilor asumate în cadrul NATO şi al Uniunii Europene sau al coaliţiilor internaţionale.
Planificarea multianualã face posibilã integrarea într-un sistem unitar a obiectivelor pe termen scurt, mediu şi lung la nivelul tuturor elementelor componente ale instituţiilor cu responsabilitãţi în domeniul apãrãrii şi dimensionarea într-un mod realist a resurselor necesare susţinerii acestora, potrivit prioritãţilor. De asemenea, permite identificarea constrângerilor, limitãrilor şi restricţiilor de orice fel care pot afecta îndeplinirea obiectivelor asumate şi luarea în timp oportun a mãsurilor de diminuare a eventualelor efecte negative.
O atenţie sporitã se va acorda intensificãrii eforturilor pentru satisfacerea cerinţelor privind înzestrarea forţelor care participã la misiuni internaţionale.
Strategia naţionalã de apãrare a ţãrii pune în prim-plan interesul comun al tuturor cetãţenilor României: asigurarea apãrãrii naţionale prin dezvoltarea unei capacitãţi de apãrare optime pentru a asigura un rãspuns eficient la provocãrile mediului actual de securitate, care sã confere siguranţã şi încredere cetãţenilor României.
Ca stat european, România apreciazã cã apãrarea ţãrii trebuie afirmatã şi promovatã prin dialog politic, cooperare şi parteneriat, în acord cu politicile specifice ale NATO şi Uniunii Europene.
Susţinerea şi materializarea obiectivelor strategiei solicitã angajare responsabilã şi patriotism din partea cetãţenilor, organizaţiilor şi organismelor guvernamentale şi neguvernamentale, operatorilor economici din sectorul public şi din sectorul privat, a societãţii româneşti în ansamblul ei.
Implementarea prevederilor Strategiei naţionale de apãrare a ţãrii se va realiza potrivit competenţelor, de cãtre instituţiile cu responsabilitãţi în domeniul apãrãrii.
În funcţie de evoluţia evenimentelor determinante din mediul intern şi internaţional de securitate, Strategia naţionalã de apãrare a ţãrii poate fi modificatã şi adaptatã.
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
