Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 460 din 16 septembrie 2014
Monitorul Oficial 547 din 24 Iulie 2014 (M. Of. 547/2014)
REGULAMENT din 29 mai 2014 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi EMITENT: CURTEA DE CONTURI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 24 iulie 2014
Cap. idispoziţii generale1. În temeiul prevederilor art. 11 alin. (2) din legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii de conturi, republicată, plenul curţii de conturi a aprobat prezentul regulament.2. curtea de conturi este organizată şi funcţionează în baza dispoziţiilor art. 140 din constituţia româniei, republicată, şi ale legii nr. 94/1992, republicată, denumită în continuare lege.3. curtea de conturi exercită funcţia de control asupra modului de formare, administrare şi întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public, furnizând parlamentului şi, respectiv, autorităţilor publice deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea şi administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalităţii, ...
HOTĂRÂRE nr. 155 din 29 mai 2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi EMITENT: CURTEA DE CONTURI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 547 din 24 iulie 2014
Având în vedere nota nr. 30.351 din 23 mai 2014 privind proiectul regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice curţii de conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi,în baza dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (3) din legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii de conturi, republicată, şi ale art. 5 pct. 5.11 lit. d) din regulamentul propriu al plenului curţii de conturi, aprobat prin hotărârea nr. 153 din 15 decembrie 2010,în temeiul prevederilor art. 59 din legea nr. 94/1992, republicată,plenul curţii de conturi, întrunit în şedinţa din data de 29 mai 2014, adoptă prezenta hotărâre.art. 1se ...
Monitorul Oficial 521 din 14 Iulie 2014 (M. Of. 521/2014)
DECIZIE nr. 297 din 22 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 521 din 14 iulie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 din legea nr. 51/1995 ...
Monitorul Oficial 501 din 04 Iulie 2014 (M. Of. 501/2014)
DECIZIE nr. 288 din 22 mai 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 501 din 4 iulie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbianca drăghici - magistrat-asistentcu ...
Monitorul Oficial 460 din 24 Iunie 2014 (M. Of. 460/2014)
DECIZIE nr. 180 din 1 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportat la art. 33 şi art. 50 lit. b), precum şi ale art. 33 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 24 iunie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...
DECIZIE nr. 178 din 1 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 24 iunie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoririna-loredana gulie - magistrat-asistentcu participarea, în şedinţa publică din 18 martie 2014, a reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe ...
Monitorul Oficial 403 bis din 30 Mai 2014 (M. Of. 403 bis/2014)
Monitorul Oficial 403 din 30 Mai 2014 (M. Of. 403/2014)
Monitorul Oficial 401 din 30 Mai 2014 (M. Of. 401/2014)
DECIZIE nr. 193 din 3 aprilie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedură penală din 1968 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 401 din 30 mai 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea ...








