Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 446 din 31 martie 2009
Monitorul Oficial 107 din 12 Februarie 2014 (M. Of. 107/2014)
DECIZIE nr. 512 din 12 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, precum şi ale articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ necesar aplicării unor dispoziţii din titlul VII "Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 12 februarie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. iii din ordonanţa de urgenţă a ...
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 493 din 05 August 2013 (M. Of. 493/2013)
ORDONANTA nr. 17 din 30 iulie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 5 august 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 182/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. i dispoziţii generaleart. 1 bugetul de stat pe anul 2013, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 106 şi nr. 106 bis din 22 februarie 2013, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2 (1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2013, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea ...
Monitorul Oficial 174 bis din 29 Martie 2013 (M. Of. 174 bis/2013)
NORME METODOLOGICE din 29 martie 2013 de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 bis din 29 martie 2013
*) aprobate de ordinul nr. 191/423 din 29 martie 2013, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 174 din 29 martie 2013.anexa 1 pachetul de servicii medicale în asistenţa medicală primarăcap. ipachetul minimal de servicii medicalea. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă (anamneză, examen clinic şi tratament) se acordă în limita competenţei şi a dotării tehnice a cabinetului medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea medicul de familie. asistenţa medicală de urgenţă se referă la cazurile de cod roşu, cod galben şi cod verde prevăzute în anexa nr. 9 la ordinul ministrului sănătăţii publice şi ...
NORME METODOLOGICE din 29 martie 2013 de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 bis din 29 martie 2013
*) aprobate de ordinul nr. 423/191 din 29 martie 2013, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 174 din 29 martie 2013.anexa 1 pachetul de servicii medicale în asistenţa medicală primarăcap. ipachetul minimal de servicii medicalea. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă (anamneză, examen clinic şi tratament) se acordă în limita competenţei şi a dotării tehnice a cabinetului medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea medicul de familie. asistenţa medicală de urgenţă se referă la cazurile de cod roşu, cod galben şi cod verde prevăzute în anexa nr. 9 la ordinul ministrului sănătăţii publice şi ...
Monitorul Oficial 174 din 29 Martie 2013 (M. Of. 174/2013)
ORDIN nr. 191 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII Nr. 423 din 29 martie 2013 CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE Nr. 191 din 29 martie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 29 martie 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. e.n. 3.156 din 29 martie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 673 din 29 martie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...
ORDIN nr. 423 din 29 martie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare in anul 2013 a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anii 2013-2014 EMITENT: MINISTERUL SANATATII Nr. 423 din 29 martie 2013 CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE Nr. 191 din 29 martie 2013 PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 174 din 29 martie 2013
Având în vedere referatul de aprobare nr. e.n. 3.156 din 29 martie 2013 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 673 din 29 martie 2013 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 217 alin. (5) din titlul viii "asigurările sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 117/2013 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2013-2014;- hotărârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 972/2006 ...
Monitorul Oficial 805 din 29 Noiembrie 2012 (M. Of. 805/2012)
DECIZIE nr. 742 din 20 septembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 18^2 lit. a) din titlul VII intitulat "Regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente si a celor ale art. III alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, si pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 805 din 29 noiembrie 2012
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, ...
Monitorul Oficial 757 din 12 Noiembrie 2012 (M. Of. 757/2012)
LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 757 din 12 noiembrie 2012
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii privind aplicarea în timp a legii penalecap. i domeniul de reglementareart. 1 prezenta lege cuprinde dispoziţiile privind punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare codul penal, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei penale existente cu prevederile acestuia, precum şi stabilirea regulilor pentru soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului penal.art. 2 În cuprinsul prezentei legi, prin codul penal din 1969 se înţelege legea nr. 15/1968 privind codul penal al româniei, republicată în monitorul oficial al româniei, ...
Monitorul Oficial 736 din 31 Octombrie 2012 (M. Of. 736/2012)
DECIZIE nr. 805 din 27 septembrie 2012 referitoare la sesizarea de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 30 alin. (3) si (4) din Regulamentul Senatului, a Hotararii Senatului nr. 24/2012 privind revocarea din functia de presedinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum si a Hotararii Senatului nr. 25/2012 pentru alegerea presedintelui Senatului EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 31 octombrie 2012
I. cu adresa nr. xlix 279 din 13 septembrie 2012, înregistrată la curtea constituţională cu nr. 5.577 din 13 septembrie 2012, un număr de 28 de senatori aparţinând grupului parlamentar al partidului democrat-liberal din senatul româniei a trimis sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 30 alin. (3) şi (4) din regulamentul senatului, a hotărârii senatului nr. 24/2012 privind revocarea din funcţia de preşedinte al senatului a domnului senator vasile blaga, precum şi a hotărârii senatului nr. 25/2012 pentru alegerea preşedintelui senatului.sesizarea formează obiectul dosarului nr. 1.337c/2012 al curţii constituţionale şi este însoţită de tabelul cu cei 28 de senatori semnatari, ...








