Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 428 din 25 mai 2006
Monitorul Oficial 625 din 06 Septembrie 2010 (M. Of. 625/2010)
PROGRAM DE IARNA din 25 august 2010 in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului electroenergetic national in perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 625 din 6 septembrie 2010
Programul de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2010-31 martie 2011, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada octombrie 2010-martie 2011, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, ...
Monitorul Oficial 529 din 29 Iulie 2010 (M. Of. 529/2010)
ORDIN nr. 1.043 din 16 iulie 2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli al spitalului public EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 529 din 29 iulie 2010
Vãzând referatul de aprobare al direcţiei generale economice nr. cs.a. 7.765/2010, având în vedere prevederile art. 191 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 62 alin. (1) lit. c) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale ordinului ministrului finanţelor publice nr. 1.954/2005 pentru aprobarea clasificaţiei indicatorilor privind finanţele publice şi ale art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu completãrile ulterioare, ministrul sãnãtãţii emite urmãtorul ordin: ...
Monitorul Oficial 481 din 14 Iulie 2010 (M. Of. 481/2010)
DECIZIE nr. 779 din 3 iunie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 481 din 14 iulie 2010
Augustin zegrean - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor simona ricu - procuror valentina bãrbãţeanu - magistrat-asistent pe rol se aflã soluţionarea ...
Monitorul Oficial 368 din 04 Iunie 2010 (M. Of. 368/2010)
DECIZIE nr. 654 din 11 mai 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 4 iunie 2010
Tudorel toader - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion ...
Monitorul Oficial 343 din 25 Mai 2010 (M. Of. 343/2010)
DECIZIE nr. 535 din 27 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 343 din 25 mai 2010
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel ...
Monitorul Oficial 254 din 20 Aprilie 2010 (M. Of. 254/2010)
DECIZIE nr. 287 din 18 martie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 20 aprilie 2010
Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel ...
Monitorul Oficial 240 din 15 Aprilie 2010 (M. Of. 240/2010)
ORDIN nr. M.37 din 31 martie 2010 pentru aprobarea Normelor privind asigurarea protectiei la foc a personalului si bunurilor, pregatirea pompierilor si conducerea interventiei pe timpul operatiilor militare EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 240 din 15 aprilie 2010
Ordin nr. m.37 din 31 martie 2010 pentru aprobarea normelor privind asigurarea protecţiei la foc a personalului şi bunurilor, pregãtirea pompierilor şi conducerea intervenţiei pe timpul operaţiilor militare emitent: ministerul apÃrÃrii naŢionale publicat În: monitorul oficial nr. 240 din 15 aprilie 2010 având în vedere avizul nr. 45.762 din 22 februarie 2010 al inspectoratului general pentru situaţii de urgenţã, pentru aplicarea prevederilor art. 18 lit. b) şi ale art. 47 alin. (1) din legea nr. 307/2006 ...
Monitorul Oficial 207 bis din 01 Aprilie 2010 (M. Of. 207 bis/2010)
NORME METODOLOGICE din 1 aprilie 2010 de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2010*) EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 207 bis din 1 aprilie 2010
*t* ┌─────────────────────────────────────────────────────┬────────────┬─────────┐ │ elemente de cheltuieli │clasificaţie│ valoare │ │ │ bugetarã │ ...
Monitorul Oficial 207 din 01 Aprilie 2010 (M. Of. 207/2010)
ORDIN nr. 408 din 1 aprilie 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2010 EMITENT: CASA NATIONALA DE ASIGURARI DE SANATATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 1 aprilie 2010
Având în vedere referatul de aprobare al ministerului sãnãtãţii şi al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate nr. 3.215 din 1 aprilie 2010 şi nr. dg 134 din 31 martie 2010, în temeiul prevederilor: - art. 217 din titlul viii "asigurãrile sociale de sãnãtate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu completãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 262/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale ...
ORDIN nr. 265 din 1 aprilie 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2010 EMITENT: MINISTERUL SANATATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 207 din 1 aprilie 2010
Având în vedere referatul de aprobare al ministerului sãnãtãţii şi al casei naţionale de asigurãri de sãnãtate nr. 3.215 din 1 aprilie 2010 şi nr. dg 134 din 31 martie 2010, în temeiul prevederilor: - art. 217 din titlul viii "asigurãrile sociale de sãnãtate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, cu completãrile ulterioare; - hotãrârii guvernului nr. 262/2010 pentru aprobarea contractului-cadru privind condiţiile acordãrii asistenţei medicale ...








