Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 407 din 16 mai 2006
Monitorul Oficial 769 din 24 August 2020 (M. Of. 769/2020)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT ŞI DE MINIMIS din 3 august 2020 privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile, pentru perioada de programare 2021-2027, în domeniul specializării inteligente EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 769 din 24 august 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 894 din 3 august 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 769 din 24 august 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prin prezenta se instituie o schemă transparentă de ajutoare de stat şi de minimis ce se acordă, după caz, pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile, pentru perioada de programare 2021-2027, în domeniul specializării inteligente, denumită în continuare schemă, finanţată prin programul operaţional asistenţă tehnică 2014-2020 (poat), axa prioritară 1 „Întărirea capacităţii beneficiarilor de a pregăti şi implementa proiecte finanţate din fesi şi diseminarea informaţiilor privind aceste fonduri“, obiectivul specific 1.1. ...
Monitorul Oficial 645 bis din 22 Iulie 2020 (M. Of. 645 bis/2020)
NORME din 30 iunie 2020 de prevenire şi stingere a incendiilor specifice activităţilor sectoarelor din domeniul agricol EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 645 bis din 22 iulie 2020
──────────aprobate prin ordinul nr. 182 din 30 iunie 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 645 din 22 iulie 2020.──────────prevederi generale stabilite pe baza strategiei privitoare la apĂrarea Împotriva incendiilor În activitĂŢile din sectoarele agricole1.1. obiect şi domeniu de activitateart. 1prezentele norme stabilesc obligaţiile şi răspunderile privind apărarea împotriva incendiilor, modul de organizare şi desfăşurare a activităţii de apărare împotriva incendiilor, regulile, măsurile specifice pentru construcţii, instalaţii şi alte amenajări aferente sectoarelor agricole, criteriile de dotare cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor.art. 2normele de apărare împotriva incendiilor pentru unităţile din sectoarele agricole sunt reglementări cu aplicativitate ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 685 din 31 Iulie 2020 (M. Of. 685/2020)
DECIZIA nr. 246 din 4 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 438 din Codul de procedură penală, ale art. 14 alin. (1) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, precum şi ale art. 8 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităţilor de evaluare a pagubelor produse vegetaţiei forestiere din păduri şi din afara acestora EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 685 din 31 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 613 din 13 Iulie 2020 (M. Of. 613/2020)
ORDIN nr. 1.400 din 13 iulie 2020 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru unele specii de faună de interes cinegetic, la care vânătoarea este permisă, pentru perioada 2020-14 mai 2021 EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 613 din 13 iulie 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. 149.007 din 15.04.2020, ţinând cont de avizul nr. 4/2020 al consiliul naţional de vânătoare şi de scrisoarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor nr. 7.148 din 18.05.2020,având în vedere prevederile art. 26 şi 34 din legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, ale planului suplimentar de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane, aprobat prin hotărârea nr. 3 din 1.08.2018 a comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, precum şi ale art. 28 din programul naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane, aprobat prin ...
Monitorul Oficial 547 din 25 Iunie 2020 (M. Of. 547/2020)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 11 iunie 2020 privind realizarea de studii de piaţă şi pe produse EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 25 iunie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.882 din 11 iunie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 547 din 25 iunie 2020.──────────cap. ititlul schemei de ajutor de minimisart. 1prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis, denumită „realizarea de studii de piaţă şi pe produse“ (schema).art. 2acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul prezentei scheme se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis stipulate de regulamentul (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis.cap. iiscopul schemeiart. 3scopul prezentei scheme este de a susţine operatorii ...
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 11 iunie 2020 privind organizarea de misiuni economice în străinătate EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 25 iunie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.882 din 11 iunie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 547 din 25 iunie 2020.──────────cap. ititlul schemei de ajutor de minimisart. 1prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis, denumită „organizarea de misiuni economice în străinătate“ (schema).art. 2acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul prezentei scheme se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis stipulate de regulamentul (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis.cap. iiscopul schemeiart. 3scopul prezentei scheme este de a susţine operatorii economici români ...
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 11 iunie 2020 privind participarea operatorilor economici la târguri şi expoziţii internaţionale organizate în străinătate EMITENT: Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 547 din 25 iunie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.882 din 11 iunie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 547 din 25 iunie 2020.──────────cap. ititlul schemei de ajutor de minimisart. 1prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis denumită „participarea operatorilor economici la târguri şi expoziţii internaţionale organizate în străinătate“ (schema).art. 2acordarea ajutoarelor de minimis în cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis stipulate de regulamentul (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 privind aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis.cap. iiscopul schemeiart. 3scopul prezentei scheme este de ...
Monitorul Oficial 447 din 27 Mai 2020 (M. Of. 447/2020)
SCHEMĂ din 22 mai 2020 de ajutor de minimis "Innotech Student" EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 447 din 27 mai 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 654 din 22 mai 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 447 din 27 mai 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis denumită „innotech student“, aferentă programului operaţional capital uman 2014-2020 (pocu 2014-2020), axa prioritară 6 „educaţie şi competenţe“, obiectivul specific 6.13 creşterea numărului absolvenţilor de învăţământ terţiar universitar şi nonuniversitar care îşi găsesc un loc de muncă urmare a accesului la activităţi de învăţare la un potenţial loc de muncă/cercetare/inovare, cu accent pe sectoarele economice cu potenţial competitiv identificate conform snc^1 şi domeniile de specializare inteligentă conform ...
Monitorul Oficial 421 din 20 Mai 2020 (M. Of. 421/2020)
ORDIN nr. 577 din 4 mai 2020 privind modificarea şi completarea schemei de ajutor de minimis "Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în comunităţile marginalizate din zona rurală şi/sau în oraşe cu o populaţie de până la 20.000 locuitori", aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020, axa prioritară 5 "Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii", obiectivul specific 5.2, aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 7.136/2017 EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 421 din 20 mai 2020
Având în vedere:- prevederile regulamentului (ue) nr. 1.303/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziţii comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune, fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor dispoziţii generale privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european, fondul de coeziune şi fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.083/2006 al consiliului, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 347 ...








