Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 402 din 13 aprilie 2010
Monitorul Oficial 781 bis din 03 Noiembrie 2011 (M. Of. 781 bis/2011)
RAPORT din 3 noiembrie 2011 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2007-2009 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 781 bis din 3 noiembrie 2011
Cap. 1 1.1. consideraŢii generalepolitica de concurenţã are un rol vital în a face ca pieţele sã funcţioneze mai bine în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor.În cadrul acesteia, politica în domeniul ajutoarelor de stat este o parte integrantã, ajutoarele de stat reprezentând mãsuri selective de sprijin financiar public acordate unor întreprinderi, zone sau activitãţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate şi, respectiv, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici. chiar dacã sprijinul acordat întreprinderilor de cãtre autoritãţi este un interes public major, acesta poate ...
Monitorul Oficial 808 din 16 Noiembrie 2011 (M. Of. 808/2011)
DECIZIE nr. 1.159 din 15 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (2) si (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 808 din 16 noiembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...
Monitorul Oficial 765 din 31 Octombrie 2011 (M. Of. 765/2011)
DECIZIE nr. 1.640 din 14 octombrie 2011 privind modificarea Tabelului national de atribuire a benzilor de frecvente radio, aprobat prin Ordinul ministrului comunicatiilor si societatii informationale nr. 789/2009 EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU ADMINISTRARE SI REGLEMENTARE IN COMUNICATII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 765 din 31 octombrie 2011
În temeiul art. 8 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 591/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al art. 10 alin. (2) pct. 11, art. 11 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea autoritãţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii, aprobatã prin legea nr. 113/2010, cu modificãrile ulterioare,preşedintele autoritãţii naţionale pentru administrare şi reglementare în comunicaţii emite prezenta decizie.art. i tabelul naţional de atribuire a benzilor de frecvenţe ...
Monitorul Oficial 673 din 21 Septembrie 2011 (M. Of. 673/2011)
DECIZIE nr. 921 din 7 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 lit. a) si lit. b) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 673 din 21 septembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...
Monitorul Oficial 668 din 20 Septembrie 2011 (M. Of. 668/2011)
DECIZIE nr. 1.088 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 668 din 20 septembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...
Monitorul Oficial 652 din 13 Septembrie 2011 (M. Of. 652/2011)
DECIZIE nr. 991 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si ale art. 40 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 652 din 13 septembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 alin. (3) ...
Monitorul Oficial 649 din 12 Septembrie 2011 (M. Of. 649/2011)
DECIZIE nr. 850 din 23 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si ale art. 40 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetara pe anul 2009 si reglementarea unor masuri financiar-fiscale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 649 din 12 septembrie 2011
Augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 pct. 1 şi art. ...
Monitorul Oficial 584 din 18 August 2011 (M. Of. 584/2011)
DECIZIE nr. 533 din 28 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989*) EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 18 august 2011
------------*) a se vedea opinia separatã de la decizia curţii constituţionale nr. 1.461 din 9 noiembrie 2010, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 860 din 22 decembrie 2010.augustin zegrean - preşedinteacsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader ...
Monitorul Oficial 524 din 26 Iulie 2011 (M. Of. 524/2011)
DECIZIE nr. 738 din 2 iunie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 26 iulie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, excepţie ridicatã de tribunalul arad - secţia de contencios administrativ şi fiscal, ...
DECIZIE nr. 669 din 18 mai 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1 si art. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 524 din 26 iulie 2011
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, ...








