Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 375 din 26 aprilie 2012
Monitorul Oficial 457 din 21 Iunie 2016 (M. Of. 457/2016)
DECIZIE nr. 13 din 18 mai 2016 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: "dacă, în aplicarea prevederilor art. 6 din Codul penal, în cazul unei infracţiuni în formă continuată care, potrivit legii penale noi, nu mai îndeplineşte condiţiile de reţinere a unităţii infracţionale continuate, ci pe cele ale unui concurs de infracţiuni, se are în vedere maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită sau pedeapsa maximă ce ar rezulta în urma aplicării dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni" EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 21 iunie 2016
Dosar nr. 1.185/1/2016mirela sorina popescu - preşedintele secţiei penale a Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completuluiana maria dascălu - judecător la secţia penalăleontina Şerban - judecător la secţia penalăanca mădălina alexandrescu - judecător la secţia penalăflorentina dragomir - judecător la secţia penalărodica aida popa - judecător la secţia penalămariana ghena ...
Monitorul Oficial 370 din 13 Mai 2016 (M. Of. 370/2016)
DECIZIE nr. 125 din 3 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (3) fraza întâi din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, "în măsura în care prin aceste prevederi legale se interzice accesul întreprinderii reclamante la înscrisuri care au fost depuse la dosarul instanţei de judecată de către Consiliul Concurenţei pentru ca acestea să fie examinate exclusiv de către completul de judecată, în cadrul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ introduse împotriva deciziei Consiliului Concurenţei de sancţionare a întreprinderii reclamante" EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 370 din 13 mai 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader ...
Monitorul Oficial 258 din 06 Aprilie 2016 (M. Of. 258/2016)
DECIZIE nr. 1 din 15 februarie 2016 referitoare la recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia judiciară - Serviciul judiciar penal prin Sesizarea nr. 9.366/1792/III-5 din 11 noiembrie 2015, vizând stabilirea calităţii procesuale a societăţii de asigurare în ipoteza asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule, prin prisma dispoziţiilor art. 86 din Codul de procedură penală, precum şi limitele răspunderii în procesul penal EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 258 din 6 aprilie 2016
Dosar nr. 23/2015┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││ │curţi de casaţie şi ││livia doina │justiţie, ││stanciu │preşedintele completului ││mirela │- preşedintele secţiei ││sorina │penale ...
Monitorul Oficial 216 din 23 Martie 2016 (M. Of. 216/2016)
DECIZIE nr. 717 din 29 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din Codul penal în interpretarea dată prin Decizia nr. 26 din 3 decembrie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 216 din 23 martie 2016
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror cosmin grancea1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a doua din codul penal, excepţie ...
Monitorul Oficial 77 din 02 Februarie 2016 (M. Of. 77/2016)
DECIZIE nr. 33 din 16 noiembrie 2015 privind dezlegarea chestiunilor de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2.724/1/2015 EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 2 februarie 2016
Dosar nr. 2.724/1/2015iulia cristina tarcea - vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluilavinia curelea - preşedintele secţiei i civileroxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civileionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscalandreia liana constanda - judecător la secţia i civilăsimona lala cristescu ...
Monitorul Oficial 22 din 13 Ianuarie 2016 (M. Of. 22/2016)
NORME METODOLOGICE din 6 ianuarie 2016 de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 22 din 13 ianuarie 2016
Titlul idispoziţii generalecap. idefiniţiisecŢiunea 1activitatea independentă1. (1) În aplicarea prevederilor art. 7 pct. 3 din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare (codul fiscal), se are în vedere ca raportul juridic încheiat între părţi să conţină, în mod obligatoriu, clauze contractuale clare privind obiectul contractului, drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât să nu rezulte existenţa unei relaţii de subordonare, ci libertatea persoanei fizice de a dispune în ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii. la încadrarea unei activităţi ca activitate independentă, părţile vor avea în vedere ca raportul juridic încheiat să reflecte conţinutul economic ...
Monitorul Oficial 2 din 04 Ianuarie 2016 (M. Of. 2/2016)
NORMĂ nr. 41 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate ale entităţilor care desfăşoară activitate de asigurare şi/sau reasigurare EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 2 din 4 ianuarie 2016
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 5 lit. b) şi ale art. 6 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) lit. b) din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în urma deliberărilor din şedinţa consiliului autorităţii de supraveghere financiară din data de 23 decembrie 2015,autoritatea de supraveghere financiară emite prezenta normă.art. 1 ...
Monitorul Oficial 920 din 11 Decembrie 2015 (M. Of. 920/2015)
LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea şi rezoluţia instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul financiar EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 920 din 11 decembrie 2015
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idomeniu de aplicare, definiţii şi autorităţiart. 1(1) prezenta lege stabileşte reguli şi proceduri privind redresarea şi rezoluţia următoarelor categorii de entităţi:a) instituţii de credit şi firme de investiţii, persoane juridice române;b) instituţii financiare, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei instituţii de credit, ale unei firme de investiţii ori ale uneia dintre societăţile prevăzute la lit. c) sau d) şi care sunt acoperite de supravegherea la nivel consolidat a întreprinderii-mamă în conformitate cu art. 6-17 din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 26 iunie 2013 privind cerinţele prudenţiale pentru ...
Monitorul Oficial 887 din 26 Noiembrie 2015 (M. Of. 887/2015)
DECIZIE nr. 726 din 29 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4), ale art. 375 şi ale art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 887 din 26 noiembrie 2015
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror cosmin grancea.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 374 alin. (4), ale art. 375 şi ale art. 396 alin. (10) din codul de procedură penală, excepţie ridicată de beniamin popa în dosarul nr. 1.774/216/2014 al judecătoriei curtea de argeş şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 743d/2015.2. la apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de judecată, preşedintele curţii acordă cuvântul reprezentantului ministerului public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest ...
Monitorul Oficial 841 din 11 Noiembrie 2015 (M. Of. 841/2015)
DECIZIE nr. 600 din 1 octombrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 841 din 11 noiembrie 2015
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din codul de procedură penală, excepţie ridicată de judecătoria sectorului 6 bucureşti - secţia penală, din oficiu, în ...








