Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 355 din 2 mai 2006
Monitorul Oficial 399 din 14 Iunie 2012 (M. Of. 399/2012)
REGULAMENT din 21 mai 2012 de organizare si functionare a unitatilor penitenciare EMITENT: ADMINISTRATIA NATIONALA A PENITENCIARELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 399 din 14 iunie 2012
Titlul idispoziţii generaleart. 1(1) penitenciarele sunt instituţii publice de interes naţional, cu personalitate juridicã, în subordinea administraţiei naţionale a penitenciarelor şi fac parte din instituţiile publice de apãrare, ordine publicã şi siguranţã naţionalã.(2) penitenciarele sunt unitãţi care asigurã executarea pedepselor privative de libertate şi a mãsurii arestãrii preventive şi cu asigurarea intervenţiei recuperative, în condiţii care garanteazã respectarea demnitãţii umane, facilitând responsabilizarea şi reintegrarea în societate a persoanelor private de libertate şi contribuind la creşterea gradului de siguranţã a comunitãţii, menţinerea ordinii publice şi securitãţii naţionale.(3) activitatea penitenciarelor se desfãşoarã în conformitate cu prevederile constituţiei româniei, republicatã, cu dispoziţiile legii ...
Monitorul Oficial 390 din 12 Iunie 2012 (M. Of. 390/2012)
DECIZIE nr. 355 din 24 aprilie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie, ale Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 134/2005, precum si ale art. 91^1-91^5 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 390 din 12 iunie 2012
Acsinte gaspar - preşedintepetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei de urgenţã a guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea ...
Monitorul Oficial 372 din 31 Mai 2012 (M. Of. 372/2012)
DECIZIE nr. 261 din 20 martie 2012 asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 107/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 117/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si reglementarea unor masuri financiar-fiscale, ale art. 257 alin. (2^2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii si ale art. 296^3 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 31 mai 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei ...
Monitorul Oficial 359 din 28 Mai 2012 (M. Of. 359/2012)
DECIZIE nr. 263 din 20 martie 2012 asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2^2) si art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 28 mai 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei ...
DECIZIE nr. 262 din 20 martie 2012 asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 213 alin. (2) lit. h) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 28 mai 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cãtãlina gliga.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei ...
Monitorul Oficial 355 din 24 Mai 2012 (M. Of. 355/2012)
DECIZIE nr. 274 din 23 mai 2012 privind abrogarea unor decizii ale primului-ministru avand ca obiect infiintarea de comisii, comitete sau grupuri de lucru interministeriale EMITENT: GUVERNUL - PRIMUL-MINISTRU PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 355 din 24 mai 2012
În temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,primul-ministru emite prezenta decizie. articol unicla data intrãrii in vigoare a prezentei decizii se abrogã:1. decizia primului-ministru nr. 33/2006 privind constituirea comisiei speciale pentru simplificarea formalitãţilor administrative necesare eliberãrii permiselor de muncã, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 285 din 29 martie 2006;2. decizia primului-ministru nr. 91/2006 privind constituirea comisiei interministeriale de evaluare a acordului cu federaţiile sindicale reprezentative din învãţãmânt şi de negociere cu acestea, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 608 din ...
Monitorul Oficial 328 din 15 Mai 2012 (M. Of. 328/2012)
ORDIN nr. M.41 din 4 mai 2012 privind metodologia de acordare a gradelor si inaintare in grad a cadrelor militare in rezerva si in retragere, pe timp de pace EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 328 din 15 mai 2012
Având în vedere prevederile art. 47, 53, 61, 64 şi 67 din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 57 din legea nr. 446/2006 privind pregãtirea populaţiei pentru apãrare şi ale art. 23 din legea nr. 355/2009 privind regimul stãrii de mobilizare parţialã sau totalã a forţelor armate şi al stãrii de rãzboi,în temeiul art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apãrãrii naţionale, cu modificãrile ulterioare,ministrul apãrãrii naţionale emite prezentul ordin.art. 1(1) Înaintarea în grad a cadrelor militare în rezervã, pe timp de pace, în condiţiile art. ...
Monitorul Oficial 294 din 04 Mai 2012 (M. Of. 294/2012)
DECIZIE nr. 118 din 16 februarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 257 alin. (2) lit. f) si alin. (3) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 294 din 4 mai 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 257 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) din legea nr. 95/2006 privind reforma în ...
Monitorul Oficial 256 din 18 Aprilie 2012 (M. Of. 256/2012)
DECIZIE nr. 224 din 13 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 18 aprilie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 259 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, excepţie ridicatã de ...
DECIZIE nr. 223 din 13 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 259 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 18 aprilie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea, în şedinţa publicã din 6 martie 2012, a reprezentantului ministerului ...








