Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 322 din 3 septembrie 2020
Monitorul Oficial 832 din 10 Septembrie 2020 (M. Of. 832/2020)
HOTĂRÂRE nr. 726 din 27 august 2020 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea Regulamentului (UE) nr. 1.257/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 noiembrie 2013 privind reciclarea navelor şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.013/2006 şi a Directivei 2009/16/CE EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 832 din 10 septembrie 2020
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1dispoziţii generaleprezenta hotărâre stabileşte cadrul legal şi instituţional necesar aplicării regulamentului (ue) nr. 1.257/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 20 noiembrie 2013 privind reciclarea navelor şi de modificare a regulamentului (ce) nr. 1.013/2006 şi a directivei 2009/16/ce, publicat în jurnalul oficial al uniunii europene, seria l, nr. 330 din 10 decembrie 2013, cu modificările ulterioare, denumit în continuare regulament. art. 2definiţiiÎn înţelesul prevederilor art. 3 alin. (2) lit. (a) din regulament, termenilor de „deşeu“, „deşeu periculos“, „gestionarea deşeurilor“ şi „tratare“ li se aplică definiţiile ...
Monitorul Oficial 805 bis din 02 Septembrie 2020 (M. Of. 805 bis/2020)
ANEXE din 20 august 2020 privind obligaţiile de raportare şi transparenţă în sistemul pensiilor ocupaţionale EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 805 bis din 2 septembrie 2020
──────────conţinute de norma nr. 35 din 20 august 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 805 din 2 septembrie 2020.──────────anexa 1a soldurile conturilor individuale ale participanţilor la data de ...............┌───────┬─────────────────┬────────┬───────────┬──────────┬───────────┬───────────────┬───────────────┬───────────┐│ │ │codul │data │ │ │ ...
Monitorul Oficial 813 din 03 Septembrie 2020 (M. Of. 813/2020)
DECIZIE nr. 322 din 3 septembrie 2020 privind eliberarea domnului chestor principal de poliţie Liviu Vasilescu din funcţia de inspector general, cu rang de secretar de stat, al Inspectoratului General al Poliţiei Române EMITENT: Prim-Ministrul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 813 din 3 septembrie 2020
Având în vedere adresa ministerului afacerilor interne nr. 19.404 din 2 septembrie 2020, înregistrată la cabinetul prim-ministrului cu nr. 5/4.655 din 2 septembrie 2020,în temeiul art. 29 şi art. 31 lit. e) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 8 alin. (1) din legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei române, republicată, prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul chestor principal de poliţie liviu vasilescu se eliberează din funcţia de inspector general, cu rang de secretar de stat, al inspectoratului general al poliţiei române.prim-ministruludovic ...
Monitorul Oficial 683 bis din 31 Iulie 2020 (M. Of. 683 bis/2020)
PROGRAMUL din 22 iulie 2020 statistic naţional anual 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 683 bis din 31 iulie 2020
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 586 din 22 iulie 2020, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 683 din 31 iulie 2020.──────────cuprins1. statisticĂ economicĂ1.1. statistica agriculturiilucrĂri Şi cercetĂri statistice ce se vor realiza de cĂtre insproducţia vegetală la principalele culturiefectivele de animale existente la 1 decembrie şi producţia animalăefectivele de bovine existente la 1 iunieefectivele de porcine existente la 1 maiactivitatea economică a unităţilor agricole cu personalitate juridicănumărul poziţiilor înscrise în registrul agricol, utilaje, instalaţii pentru agricultură, mijloace de transport şi construcţii agricole existente în gospodăriile populaţiei/exploataţiile agricole individuale şi unităţile cu personalitate juridică la începutul anului 2020 pe raza localităţiivaloarea ...
Monitorul Oficial 776 din 25 August 2020 (M. Of. 776/2020)
DECIZIA nr. 392 din 18 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 776 din 25 august 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 764 din 21 August 2020 (M. Of. 764/2020)
ORDIN nr. 3.281 din 19 august 2020 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 764 din 21 august 2020
În temeiul prevederilor art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 59 din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi având în vedere avizul conform comunicat de ministerul finanţelor publice,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. iordinul preşedintelui agenţiei naţionale de administrare fiscală nr. 3.769/2015 privind declararea livrărilor/prestărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de tva şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 743 din 17 August 2020 (M. Of. 743/2020)
HOTĂRÂREA din 3 martie 2020 în Cauza Convertito şi alţii împotriva României EMITENT: Curtea Europeană a Drepturilor Omului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 743 din 17 august 2020
(cererea nr. 30.547/14 şi alte patru cereri - a se vedea lista din anexă)strasbourgprezenta hotărâre devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. poate suferi modificări de formă.În cauza convertito şi alţii împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din: jon fridrik kj\'f8lbro, preşedinte, faris vehabović, iulia antoanella motoc, stéphanie mourou-vikström, georges ravarani, jolien schukking, péter paczolay, judecători, şi din andrea tamietti, grefier de secţie,având în vedere cele cinci cereri introduse împotriva româniei de cinci resortisanţi italieni („reclamanţii“), care au sesizat curtea la 16 aprilie 2014, în temeiul art. 34 ...
Monitorul Oficial 616 din 14 Iulie 2020 (M. Of. 616/2020)
DECIZIA nr. 42 din 25 mai 2020 referitoare la interpretarea art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 616 din 14 iulie 2020
Dosar nr. 573/1/2020 ┌─────────┬────────────────────────────┐│denisa │- preşedintele secţiei de ││angelica │contencios administrativ şi ││stănişor │fiscal - preşedintele ││ │completului │├─────────┼────────────────────────────┤│gheza │- judecător la secţia de ││attila │contencios administrativ şi ││farmathy │fiscal │├─────────┼────────────────────────────┤│virginia │- judecător la ...
Monitorul Oficial 597 din 08 Iulie 2020 (M. Of. 597/2020)
DECIZIA nr. 236 din 2 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 şi art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, ale art. 114 alin. (2) şi ale art. 118 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 8 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...