Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 297 din 31 iulie 2013
Monitorul Oficial 731 din 21 Septembrie 2016 (M. Of. 731/2016)
DECIZIE nr. 582 din 20 iulie 2016 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 1, pct. 5 şi pct. 15 din Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 731 din 21 septembrie 2016
1. pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ii pct. 1, pct. 5 şi pct. 15 din legea pentru completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării româniei la uniunea europeană, precum şi pentru modificarea şi completarea legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, obiecţie formulată de guvernul româniei, în temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din constituţie şi art. 15 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale.2. cu adresa nr. 5/4.348 din 1 iulie 2016, guvernul româniei, ...
Monitorul Oficial 661 din 29 August 2016 (M. Of. 661/2016)
DECIZIE nr. 489 din 30 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 308 alin. (1) din Codul penal cu referire la sintagma "ori în cadrul oricărei persoane juridice" raportat la art. 291 alin. (1) din Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 29 august 2016
Valer dorneanu - preşedintemircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimona-maya teodoroiu - judecătoraugustin zegrean - judecătormihaela ionescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. (1) din codul penal, excepţie ridicată de ovidiu puţura în dosarul nr. 2.415/2/2015/a6 al Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - secţia ...
Monitorul Oficial 523 din 12 Iulie 2016 (M. Of. 523/2016)
PROIECT DE LEGE nr. 609 din 28 iunie 2016 privind revizuirea Constituţiei României - iniţiativă legislativă cetăţenească, 25 mai 2016 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 12 iulie 2016
expunere de motivela proiectul de lege privind revizuirea constituţiei româniei - iniţiativă legislativă cetăţenească, 25 mai 2016 -constituţia româniei, adoptată prin referendumul naţional din 8 decembrie 1991, revizuită prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003, s-a dovedit total necorespunzătoare pentru aspiraţiile şi năzuinţele poporului român, greu încercat în ultimii 70 de ani ai istoriei sale, începând cu punerea în practică a pactului ribbentrop-molotov, continuând cu lovitura de stat din 23 august 1944, prin care a fost instalat regimul comunist în românia, cu lovitura de stat din 22 decembrie 1989, prin care a fost instalat regimul oligarhic actual, cu cei 26 de ...
Monitorul Oficial 517 din 08 Iulie 2016 (M. Of. 517/2016)
DECIZIE nr. 405 din 15 iunie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 517 din 8 iulie 2016
1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 din codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din codul penal şi ale art. 13^2 din legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de bica alina mihaela în dosarul nr. 4.397/1/2014 al Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - secţia penală, de cimpu robert în dosarul nr. 1.479/54/2015 al curţii de apel craiova - secţia penală şi pentru cauze cu minori, de olărean aurel în dosarul nr. 453/285/2014 al curţii de apel suceava - secţia penală şi pentru cauze ...
Monitorul Oficial 518 din 08 Iulie 2016 (M. Of. 518/2016)
ORDIN nr. 1.079 din 7 iulie 2016 privind prospectul de emisiune a titlurilor de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice ediţia CENTENAR în cadrul Programului FIDELIS EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 518 din 8 iulie 2016
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor pct. 4.1.a), b).1^1 subpct. 5 din normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 ...
Monitorul Oficial 512 din 07 Iulie 2016 (M. Of. 512/2016)
NORME TEHNICE din 24 iunie 2016 pentru aplicarea regimului de tranzit unional/comun EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 512 din 7 iulie 2016 ────────── Aprobate de Ordinul nr. 1.893 din 24 iunie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 7 iulie 2016 ──────────
Partea iprevederi generaleart. 1 (1) prezentele norme tehnice stabilesc procedura de acordare, derulare şi control a regimului de tranzit unional, utilizând aplicaţia electronică ncts/t1/t2, şi atunci când se aplică planul de asigurare a continuităţii activităţii, denumit şi procedură de rezervă, precum şi atunci când este utilizat regimul de tranzit unional pe suport hârtie pentru mărfurile transportate pe calea ferată şi aeriană, şi regimul de tranzit unional pe baza unui manifest electronic pentru mărfurile transportate pe calea aeriană.(2) normele tehnice pentru aplicarea regimului de tranzit unional/comun se aplică tuturor mărfurilor care fac obiectul regimului de tranzit unional/comun prevăzut în:a) regulamentul (ue) ...
ORDIN nr. 1.893 din 24 iunie 2016 privind aprobarea Normelor tehnice pentru aplicarea regimului de tranzit unional/comun EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 512 din 7 iulie 2016
Având în vedere dispoziţiile art. 5 alin. (12), art. 6 alin. (1), art. 79, 84, 87, 89, 90, 92, 105, 158, 162, 163, 170-174, 188-192, 194, 195, 198, 226, 227, 233, 234 din regulamentului (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 9 octombrie 2013 de stabilire a codului vamal al uniunii, ale art. 77, 148, 185, 188-190 din regulamentul delegat al comisiei (ue) 2015/2.446 din 28 iulie 2015 de completare a regulamentului (ue) nr. 952/2013 al parlamentului european şi al consiliului în ceea ce priveşte normele detaliate ale anumitor dispoziţii ale codului vamal al uniunii, cu modificările ...
Monitorul Oficial 509 din 06 Iulie 2016 (M. Of. 509/2016)
DECIZIE nr. 297 din 12 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, art. 33 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi ale Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 509 din 6 iulie 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror luminiţa nicolescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, art. 33 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru şi ale legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, excepţie ridicată de tudor andrei raneti în dosarul nr. 39.360/3/2014 al tribunalului bucureşti - secţia a v-a civilă, şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 976d/2015.2. la apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare ...
Monitorul Oficial 477 din 27 Iunie 2016 (M. Of. 477/2016)
ORDIN nr. 377 din 21 iunie 2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 27 iunie 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. vvv 988 din 21 iunie 2016 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 1.193 din 21 iunie 2016 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii "asigurări sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu ...
ORDIN nr. 763 din 22 iunie 2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a Hotărârii Guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017 EMITENT: MINISTERUL SĂNĂTĂŢII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 477 din 27 iunie 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. vvv 988 din 21 iunie 2016 al ministerului sănătăţii şi nr. d.g. 1.193 din 21 iunie 2016 al casei naţionale de asigurări de sănătate,în temeiul prevederilor:- art. 229 alin. (4) şi art. 291 alin. (2) din titlul viii "asigurări sociale de sănătate" din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu ...








