Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 294 din 25 mai 2012

‹‹ Pagina 42 din 47

Monitorul Oficial 479 din 12 Iulie 2012 (M. Of. 479/2012)

DECIZIE nr. 683 din 27 iunie 2012 asupra conflictului juridic de natura constitutionala dintre Guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, si Presedintele Romaniei, pe de alta parte EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 12 iulie 2012

Prin adresa nr. 803 din 22 iunie 2012, preşedintele româniei a sesizat curtea constituţionalã cu cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre guvern, reprezentat de primul-ministru, pe de o parte, şi preşedintele româniei, pe de altã parte.sesizarea a fost formulatã în temeiul art. 146 lit. e) din constituţie şi al art. 11 alin. (1) lit. a.e) şi art. 34 din legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea curţii constituţionale, a fost înregistratã la curtea constituţionalã sub nr. 4.239 din 22 iunie 2012 şi constituie obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.135e/2012.prin actul de sesizare se solicitã curţii constituţionale ...

Monitorul Oficial 464 din 09 Iulie 2012 (M. Of. 464/2012)

Monitorul Oficial 440 din 02 Iulie 2012 (M. Of. 440/2012)

DECIZIE nr. 3 din 2 iulie 2012 privind convocarea Senatului in sesiune extraordinara EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 440 din 2 iulie 2012

În temeiul prevederilor art. 63 alin. (2) şi (3) din constituţia româniei, republicatã, şi ale art. 81 din regulamentul senatului, aprobat prin hotãrârea senatului nr. 28/2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,se convoacã senatul în sesiune extraordinarã, în data de 3 iulie 2012, pentru dezbaterea şi adoptarea iniţiativelor legislative prevãzute în anexa care face parte integrantã din prezenta decizie.senatul, convocat în sesiune extraordinarã, se va întruni, în plen, marţi, 3 iulie 2012, ora 16,00. preŞedintele senatului  vasile blagabucureşti, 2 iulie 2012.nr. 3.anexĂ  proiecte de lege şi propuneri legislative ce urmeazã   a fi dezbãtute de senat în sesiunea extraordinarã1. proiectul de lege privind asigurarea calitãţii în ...

Monitorul Oficial 385 din 08 Iunie 2012 (M. Of. 385/2012)

DECIZIE nr. 294 din 22 mai 2012 privind sanctionarea Societatii Comerciale "Kall Broker de Asigurare" - S.R.L. cu interzicerea temporara a activitatii EMITENT: COMISIA DE SUPRAVEGHERE A ASIGURARILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 8 iunie 2012

Comisia de supraveghere a asigurãrilor, cu sediul în municipiul bucureşti, str. amiral constantin bãlescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscalã 14045240/01.07.2001, reprezentatã legal prin preşedinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum şi al art. 39 alin. (5) din legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurãrilor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în baza hotãrârii consiliului comisiei de supraveghere a asigurãrilor, consemnatã în extrasul procesului-verbal al şedinţei din data de 18 aprilie 2012, în cadrul cãreia au fost analizate rezultatele controlului efectuat la societatea comercialã "kall broker de asigurare" - s.r.l., cu sediul în şos. moara de ...

Monitorul Oficial 384 din 07 Iunie 2012 (M. Of. 384/2012)

DECIZIE nr. 322 din 29 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 63/2011 privind incadrarea si salarizarea in anul 2011 a personalului didactic si didactic auxiliar din invatamant EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 7 iunie 2012

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legii nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învãţãmânt, excepţie ridicatã de sindicatul Învãţãmântului preuniversitar botoşani în dosarul nr. 7.667/40/2011 al tribunalului botoşani - secţia i civilã, şi care formeazã obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 357d/2012.la apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care ...

Monitorul Oficial 365 din 30 Mai 2012 (M. Of. 365/2012)

 LEGE nr. 76 din 24 mai 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012

Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.titlul idispoziţii generaleart. 1prezenta lege cuprinde dispoziţiile pentru punerea în aplicare a legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă, denumită în continuare codul de procedură civilă, având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei procesual civile existente cu prevederile acestuia, precum şi soluţionarea conflictului de legi rezultând din intrarea în vigoare a codului de procedură civilă.art. 2ori de câte ori legi speciale sau complementare codului de procedură civilă fac trimitere la "codicele de procedură civilă" (sau "codul de procedură civilă"), denumit în continuare codul de procedură civilă din 1865, sau la dispoziţii abrogate, modificate ori ...

Monitorul Oficial 362 din 29 Mai 2012 (M. Of. 362/2012)

DECIZIE nr. 211 din 13 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 lit. z) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 362 din 29 mai 2012

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorsimina gagu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.pe rol se aflã ...

Monitorul Oficial 357 din 25 Mai 2012 (M. Of. 357/2012)

DECIZIE nr. 294 din 25 mai 2012 privind numirea domnului Doru Badescu in functia de membru al Consiliului de administratie si de presedinte al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate EMITENT: GUVERNUL - PRIMUL-MINISTRU PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 357 din 25 mai 2012

În temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, al art. 276 alin. (1) lit. a) şi al art. 277 alin. (1) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sãnãtãţii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 17 alin. (3) din statutul casei naţionale de asigurãri de sãnãtate, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 972/2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,primul-ministru emite prezenta decizie. articol unicÎncepând cu data intrãrii în vigoare a prezentei decizii, domnul doru bãdescu se numeşte în funcţia de membru al consiliului de administraţie ...

Monitorul Oficial 348 din 22 Mai 2012 (M. Of. 348/2012)

DECIZIE nr. 294 din 27 martie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (3) si art. 14 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 119/2007 privind masurile pentru combaterea intarzierii executarii obligatiilor de plata rezultate din contracte intre profesionisti EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 348 din 22 mai 2012

Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecãtoracsinte gaspar - judecãtorpetre lãzãroiu - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de ...

Monitorul Oficial 330 din 16 Mai 2012 (M. Of. 330/2012)

DECIZIE nr. 379 din 26 aprilie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare si a tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 330 din 16 mai 2012

Petre lãzãroiu - preşedinteacsinte gaspar - judecãtormircea Ştefan minea - judecãtoriulia antoanella motoc - judecãtorion predescu - judecãtorpuskas valentin zoltan - judecãtortudorel toader - judecãtordoina suliman - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. ...

‹‹ Pagina 42 din 47
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016