Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 232 din 19 februarie 2009
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 416 din 10 Iulie 2013 (M. Of. 416/2013)
HOTARARE din 26 iunie 2011 in Cauza Georgel si Georgeta Stoicescu impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 10 iulie 2013
(cererea nr. 9.718/03)strasbourghotărârea devine definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza georgel şi georgeta stoicescu împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, alvina gyulumyan, egbert myjer, ineta ziemele, luis lopez guerra, mihai poalelungi, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 5 iulie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 9.718/03 îndreptată împotriva româniei, prin care doi resortisanţi ai acestui stat, georgel stoicescu ...
Monitorul Oficial 397 din 02 Iulie 2013 (M. Of. 397/2013)
DECIZIE nr. 243 din 21 mai 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28 alin. 2, art. 30 alin. 4, art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b) si art. 108^5 alin. 1 si 3, art. 155^1 alin. 1, art. 183 si art. 244 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedura civila din 1865, precum si ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 397 din 2 iulie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...
Monitorul Oficial 359 din 17 Iunie 2013 (M. Of. 359/2013)
DECIZIE nr. 232 din 10 mai 2013 referitoare la obiectia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii privind masurile pentru finalizarea procesului de restituire, in natura sau prin echivalent, a imobilelor preluate in mod abuziv in perioada regimului comunist in Romania EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 17 iunie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefi. pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legii privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada ...
Monitorul Oficial 148 din 20 Martie 2013 (M. Of. 148/2013)
DECIZIE nr. 32 din 5 februarie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum si a legii in ansamblul sau EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 20 martie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătoriulia antoanella motoc - judecătorion ...
Monitorul Oficial 107 din 22 Februarie 2013 (M. Of. 107/2013)
LEGE nr. 6 din 21 februarie 2013 bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2013 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 107 din 22 februarie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2013 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetele instituţiilor publice finanţate parţial din venituri proprii, precum şi reglementări specifice exerciţiului bugetar al anului 2013.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2013art. 2(1) sinteza bugetului asigurărilor sociale de stat detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în ...
Monitorul Oficial 106 din 22 Februarie 2013 (M. Of. 106/2013)
LEGE nr. 5 din 21 februarie 2013 bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 106 din 22 februarie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2013 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2013art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...
Monitorul Oficial 30 din 14 Ianuarie 2013 (M. Of. 30/2013)
DECIZIE nr. 930 din 13 noiembrie 2012 asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 14 ianuarie 2013
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.pe rol se află soluţionarea excepţiei ...
Monitorul Oficial 5 din 04 Ianuarie 2013 (M. Of. 5/2013)
DECIZIE nr. 891 din 25 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, ale Legii nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice si ale Hotararii Guvernului nr. 918/2010 privind reorganizarea si functionarea Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului si a institutiilor publice aflate in subordinea acesteia EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 4 ianuarie 2013
Augustin zegrean - preşedintepetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătortudorel toader - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 din legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. ...
Monitorul Oficial 866 din 20 Decembrie 2012 (M. Of. 866/2012)
DECIZIE nr. 871 din 23 octombrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, in ansamblul sau, si, in mod special, ale art. 1 alin. (1) din aceeasi lege EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 20 decembrie 2012
Augustin zegrean - preşedinteaspazia cojocaru - judecătoracsinte gaspar - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătorion predescu - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor legii nr. 118/2010 ...








